Premieră de balet la Opera Naţională Bucureşti: "La Sylphide" sau perenitatea romantismului

[ Autor Vivia Sandulescu ] [ Din categoria Opera Nationala Bucuresti ] [ Data articol: 2013-12-27 ] [ Din localitatea Bucuresti ] [ Tara România ]   Premiera din 7-8 decembrie ne-a prilejuit întâlnirea cu un buchet de creatori şi interpreţi de talie internaţională şi totodată cu una dintre lucrările esenţiale din istoria baletului. Montată în 1832 de către Filippo Taglioni pentru fiica sa Marie, care se ridica atunci pentru prima dată în pointes pe scenă, "La Sylphide" a fost reluată patru ani mai tărziu de către balerinul şi coregraful franco-danez August Bournonville (interpretul rolului James), pe muzica originală a lui H.S. Løvenskiold. Versiunea Bournonville a avut un asemenea succes încât a fost cea care a răzbătut peste timp până la noi, deşi ulterior Marius Petipa a montat o alta la Teatrul Bolşoi din Moscova, la sfârşitul secolului XIX, iar după jumătatea secolului XX au existat mai multe încercări de reluare a celei iniţiale. Tot ei i se datorează moda baletelor albe, tablouri cu ansambluri de fete îmbrăcate în rochii lungi, vaporoase, imagini eterice ale tinerelor moarte nemăritate (willis, în "Giselle") sau spirite ale pădurii (silfidele, preluate mai târziu de către Mihail Fokin în "Les Sylphides" pe muzică de Frédéric Chopin, titlu cu care este adesea confundată lucrarea lui Bournonville). Invitarea lui Johan Kobborg - prim-balerin cu o carieră impresionantă, începută la Baletul Regal Danez şi continuată, până acum câteva luni, la Baletul Regal "Covent Garden" din Londra (unde a alcătuit cu Alina Cojocaru un cuplu de scenă considerat deja legendar) -, a venit ca un gest de normalitate (cum de n-a făcut-o nimeni până acum? m-am întrebat), căci orice companie care se respectă are în repertoriu, în afara lucrărilor compuse de P.I.Ceaikovski, cel puţin câte o coregrafie aparţinând lui George Balanchine şi August Bournonville. De altfel, de la montarea acestei versiuni, în 2005, pe scena "Covent Garden", alte teatre mari şi-au înscris-o pe afiş, iar lista continuă. Balet esenţialmente romantic, cu un prim act dansat la demi-pointes (cu excepţia Silfidei), îl privim şi îl savurăm şi astăzi ca pe un roman de Alexandre Dumas, o poezie de Lamartine sau un peisaj de Corot. Acordând cel puţin tot atâta substanţă imaginarului ca şi realităţii, mesajul său - visul trebuie să rămână vis, dacă îl atingem se risipeşte, iar decepţia poate fi fatală - pune pe gânduri spectatorul contemporan, mai obişnuit cu concepţia freudiană după care trebuie să ne trăim visul ca să ne eliberăm de el şi mai interesat de tehnicitate, considerând lucrările unde primează emoţia drept piese de anticariat. Îndrăgostită de James, logodnicul lui Effie, Silfida îi bântuie somnul şi veghea, trecând pe nesimţite din lumea duhurilor în realitatea scenică şi înapoi. La rândul lui, James se lasă dus de visare, rupându-se treptat de viaţa cotidiană. Singurul care o mai percepe pe Silfida este Gurn, rivalul lui James, care încearcă în zadar să o arate şi celorlalţi. În final, el este totuşi unicul personaj fericit, căci Effie, uitată de James, îl acceptă de soţ, în timp ce Silfida se stinge şi se evaporă în nori, iar James e răpus de durere şi de vrăjile lui Madge. Dacă în versiunea lui Filippo Taglioni, reconstituită de Pierre Lacotte la Opera din Paris în 1972, Madge pare doar să dezvăluie predestinarea tinerilor, la Johan Kobborg (după August Bournonville) bătrâna vrăjitoare este motorul dramei. Ea manipulează personajele pentru a-şi răzbuna afrontul suferit din partea lui James, care nu-i agreează prezenţa şi încearcă să o dea afară atunci când o surprinde încălzindu-se lângă şemineul din conacul său, în ajunul nunţii. Voalul vrăjit, atmosfera gotică din luminiş, spiritele pădurii plutind prin aer, simbolurile cromatice, ca şi prezenţa folclorului în prima parte - frumoasele dansuri scoţiene, cu care publicului românesc se întâlneşte pentru prima dată -, toate se îmbină în ţesătura romantică a baletului. Muzica lui Løvenskiold, completată cu câteva fragmente din creaţia compozitorului descoperite chiar de către Kobborg şi incluse în versiunea sa coregrafică, este melodioasă dar de valoarea modestă a partiturilor scrise în epocă pentru balete. Conducerea orchestrei i-a aparţinut la premieră lui Ciprian Teodoraşcu, a cărui experienţă în dirijarea spectacolelor de balet nu îl ajută totdeauna să simtă tempii necesari execuţiei unor mişcări, ceea ce forţează uneori viteza dansatorilor. Fostă balerină ea însăşi, Natalia Stewart reprezintă situaţia ideală în care se poate afla un scenograf, care cunoaşte o lucrare şi începe să-şi formeze propria viziune asupra decorurilor şi costumelor ei încă de pe băncile şcolii. Creându-le pentru acest titlu în mai multe teatre succesiv, Stewart propune aici o variaţiune pe o temă dată. Mai puţin somptuoasă decât în alte părţi, scenografia sa ţine seama de posibilităţile tehnoscenice ale O.N.B., unde nu se pot realiza numeroase trape şi "leagăne" pe care spiritele pădurii să circule pe verticală, dar foloseşte cu efect ceaţa groasă, care se scurge de pe scenă în fosă, la începutul actului II. Luminile, sugerând trecerile din real în fantastic sau decupând planurile acţiunii, sunt inteligent concepute de către Daniel Klinger. Deşi intenţia declarată este aceea de a crea o ambianţă atemporală, avem mai degrabă de-a face cu un cadru geografic şi istoric dat, în care se deapănă situaţii, conflicte şi sentimente etern umane. După ce a crescut, ca toţi tinerii balerini danezi, aspirând să danseze James - rol pe care l-a interpretat ulterior de numeroase ori alături de Alina Cojocaru -, în calitate de coregraf, Johan Kobborg ne aduce în spectacol un stil aparte, caracterizat printr-o dantelărie de baterie mică (în special la băieţi), poziţii intermediare de braţe, ture şi poze pe toată talpa, turaţii simetrice dreapta/stânga, mişcări de legătură pe demi-pointes ş.a., virtuozitatea fiind prezentă mai mult în registrul săriturilor şi mai puţin în cel al piruetelor. Coregrafiile lui Bournonville sunt însă mai ales un exerciţiu de cultivare a sensibilităţii şi a comunicării cursive, prin recurgerea la pantomima dansată, acea musica muta care asigură inteligibilitatea poveştii. Ne aflăm în prima jumătate a secolului XIX, când vedetismul nu se impusese încă şi, odată cu el, concesiile făcute soliştilor, cărora Marius Petipa avea să le atribuie spre sfârşitul secolului intrări nelegate de subiect. La premiera din 7 decembrie, rolul Silfidei a fost deţinut de Alina Cojocaru, aclamată unanim de presa internaţională şi recompensată cu numeroase premii şi distincţii. O non-vedetă de o specie rarissimă, ale cărei interviuri respiră modestie şi care, dincolo de execuţia tehnică ireproşabilă, se impune prin sinceritatea trăirii şi rafinamentul interpretării. Transparentă şi imponderală, Silfida pare să fie un rol croit special pentru datele sale, între care primează un echilibru ieşit din comun şi o săritură excepţional de uşoară şi înaltă. O adolescentă îndrăgostită, prinsă între două lumi, ale cărei aripi sunt arse de contactul cu realitatea. O balerină de vis. Steven McRae (James) este un partener constant al Alinei Cojocaru, de aceeaşi talie, pe care presa românească, ahtiată după cancan-uri, l-a ignorat pe nedrept. Câştigător, printre altele, al Concursului Internaţional de Balet de la Lausanne în 2003 (Alina Cojocaru şi-a adjudecat acelaşi premiu în 1997), australianul sare ca un cangur, cu o baterie clară şi ascuţită şi o redare plină de nuanţe a dialogului coregrafic. (Mai puţin se ştie despre el este că este şi un excepţional dansator de step (tap dance), un artist polivalent de înaltă clasă.) Am aplaudat-o fără rezerve pe Alexandra Gavrilescu, foarte înzestrată pentru rolurile de compoziţie. Madge a sa este o forţă a naturii, pe care nu ţi-ai dori să o întâlneşti noaptea într-o pădure din Scoţia, spaţiu bântuit prin tradiţie de vrăjitoare şi fantome. Adina Tudor construieşte acelaşi personaj mai aproape de zâna Carabosse, cu care este obişnuită, fără să-şi topească identitatea în spatele ei. Seara a doua ne-a adus şi o distribuţie-surpriză în rolurile prime, decisă în ultimul moment. Colaboratoare relativ recentă a O.N.B., solista japoneză Sena Hidaka a împlinit dorinţa spectatorilor de a asista la o reprezentaţie la fel de închegată ca şi prima. Hidaka posedă braţe moi, rafinament al mişcării, naturaleţe, suspensie în pointes şi ingenuitate. Alături de ea, Robert Enache în James îşi confirmă statutul de premier danseur noble al tinerei generaţii, cu o săritură amplă şi precisă, o bună însuşire a stilului şi o prezenţă scenică convingătoare. Sperăm că pe viitor şi ei vor fi prezentaţi în comunicatele de presă, astfel încât publicul românesc să poată cunoaşte şi soliştii casei. Interpretând-o pe Effie, Oana Babuşaka/Diana Tudor au evoluţii la demi-pointes cuminţi dar pline de fineţe, în ton cu rolul. Mai divers ca expresie şi mai dinamic este personajul Gurn, în care atât Yoshida Shuhei cât şi Vlad Toader îşi etalează curăţenia execuţiei şi şarmul personal distinct. O impresie deosebit de bună creează ansamblul de fete în actul II, delicate şi omogene, bine lucrate, avându-le în prim plan pe Prima silfidă (Noëllie Coutisson/Marina Minoiu) şi pe cele două însoţitoare respective. Dacă adăugăm şi aportul celor câţiva elevi de la Liceul de Coregrafie "Floria Capsali" (dintre care se detaşează Amira Badro, despre care cu siguranţă vom mai auzi), putem spune că maeştrii de balet şi Corina Dumitrescu, în ipostaza de asistentă a coregrafului, au făcut o treabă excelentă. Nu în ultimul rând, am apreciat progresul în alcătuirea programului de sală. Consistent, în condiţii grafice elaborate, presărat cu fotografii şi cu o traducere decentă în limba engleză, este rezultatul unei munci de cercetare serioase, prezentată structurat. Şi totuşi, în redactare se simte necunoaşterea limbajului de nespecialitate, fotografiile sunt artistice dar nu de balet, iar poza de afiş este selectată neinspirat… La finalul celei de-a doua reprezentaţii, ştirea despre desemnarea lui Johan Kobborg drept director al compartimentului special ce urmează a lua fiinţă sub denumirea de Baletul Naţional Român, prin reorganizarea O.N.B. începând din luna ianuarie 2014, ne-a luat prin surprindere - ce-i drept, una plăcută. Dacă acceptul lui Kobborg a confirmat buna sa colaborare cu dansatorii români şi străini din formula actuală şi bucuria de a fi descoperit un loc şi o ţară unde pasiunea artiştilor atinge cote înalte, am o strângere de inimă şi serioase rerzerve în privinţa realizării acestui proiect, gândindu-mă la condiţiile ce i se vor putea oferi, la birocraţia românească şi la îndârjirea de care ar trebui să dea dovadă în punerea în practică a planurilor sale legate de noua companie. Crescând şi trăind într-un alt sistem cultural, atât el cât şi Alina Cojocaru sunt motivaţi de entuziasmul celor ce se întorc acasă sau se stabilesc aici cu convingerea că lucrurile pot evolua după inima lor şi că autorităţile române apreciază sincer arta. Mai sceptică, le doresc să-şi trăiască visul în cunoştinţă de cauză şi să nu-şi ardă aripile împlinindu-l.

Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!

16-04: Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB
Marți, 16 aprilie, de la ora 18:30, invitatul special al Operei Naționale București, în cadrul ciclului de conferințe Scena Gândirii, este o personalitate absolut proeminentă a spațiului intelectual românesc, care nu mai are nevoie de nicio ... [ continuare ]
Din categoria Opera Nationala Bucuresti

10-04: Andrei Pleșu și Valentina Sandu-Dediu, invitații lunii aprilie la Scena Gândirii de la Opera Națională București
Pe 16 aprilie 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o nouă ediție din SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București. Evenimentul, desfășurat sub titlul „ÎN RÂND CU LUMEA�,va fi un dialog d ... [ continuare ]
Din categoria Opera Nationala Bucuresti

09-04: Adrian Cioroianu invitat la SCENA GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București
Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?�, pril ... [ continuare ]
Din categoria Opera Nationala Bucuresti

09-04: Ultimele reprezentații ale stagiunii cu Oedipe de Enescu în regia lui Stefano Poda
Opera Națională București a programat pe 10 și 12 aprilie, ora 18:00, ultimele reprezentații din această stagiune cu spectacolul Oedipe de George Enescu în regia lui Stefano Poda. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, iar î ... [ continuare ]
Din categoria Opera Nationala Bucuresti

05-04: Bucharest Opera Festival 2024, lansat la Londra
Festivalul Bucharest Opera Festival 2024 a fost lansat la Londra cu un recital de succes susținut de Marta Sandu Ofrim și Daniel Magdal pe scena ICR Londra. Aplauze entuziaste au încheiat evenimentul organizat de Institutul Cultural Român de la L ... [ continuare ]
Din categoria Opera Nationala Bucuresti