|
Artiștii Teatrului "Oleg Danovski", într-un grav accident rutier
 Clipe de coșmar au trăit artiștii Teatrului Național de Operă și Balet (TNOB) "Oleg Danovski" ieri dimineață, când se întorceau în țară după cel de-al treilea turneu în Germania desfășurat anul acesta. Ei au fost implicați într-un grav accident de circulație în care și-a pierdut viața o persoană, iar alte trei sunt rănite. Autocarul în care se aflau 32 de artiști ai teatrului, membri ai corului, orchestrei, soliști, precum și directorul TNOB, soprana Daniela Vlădescu, a fost lovit de un autoturism Audi în care se aflau patru cetățeni de naționalitate bulgară. Șoferul a pierdut controlul autoturismului, după ce a adormit la volan, iar mașina a intrat pe contrasens, ciocnindu-se violent cu autocarul în care se aflau artiștii constănțeni. Dacă, din fericire, niciunul dintre aceștia nu a fost rănit, în schimb, șoferul bulgar care a provocat accidentul a decedat, iar celelalte trei persoane din mașina condusă de el sunt rănite, una în stare foarte gravă.
Se pare că mașina cetățenilor bulgari circula cu peste 120 km la oră. Cei patru se întorceau în Germania, la muncă, după ce fuseseră la o nuntă în Bulgaria. Pentru scoaterea victimelor din autoturism a intervenit un echipaj de descarcerare, iar cei trei răniți au fost transportați cu ambulanțe la Spitalul Județean de Urgență Arad.
NICIUN ARTIST RĂNIT Contactată telefonic, soprana Daniela Vlădescu, directorul TNOB, ne-a declarat că toți cei care au fost în turneu sunt teferi și nevătămați, spunând că acest lucru se datorează și atenției șoferului autocarului, care a avut prezență de spirit. Chiar dacă autocarul a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, nu s-a răsturnat și nimeni nu a fost rănit. Încă sub impactul tragicului eveniment, Daniela Vlădescu ne-a relatat, ieri, că întreaga echipă de turneu a plecat din Arad cu un alt autocar, pe care urma să îl schimbe la Sibiu, artiștii fiind așteptați la Constanța ieri noapte.
A fost un sezon estival obositor, dar și cu multe satisfacții pentru artiștii TNOB, care reveneau acasă, ieri, din cel de-al treilea turneu în Germania, desfășurat în perioada 24 august - 8 septembrie. Constănțenii se întorceau de la Russelsheim, unde susținuseră ultima reprezentație a turneului. Directorul TNOB a spus că întregul turneu a fost încununat de succes, publicul german primind cu bucurie și interes spectacolele românilor. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-11: Două seri dedicate operei italiene În noiembrie, te invităm la două întâlniri cu muzica marilor compozitori italieni: Giacomo Puccini și Giuseppe Verdi!
Pe 9 noiembrie, Il tabarro / Gianni Schicchi aduce pe scenă două povești contrastante, reunite într-un sing ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Vineri, 20 noiembrie 2026, ora 11.00, Sala Operei Brașov, CARMEN - Operă de G. Bizet - Repetiție generală cu public - La cererea publicului, anunțăm o nouă reprezentație: vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 11.00, vă invităm la repetiția generală cu public a operei „Carmen” de G. Bizet! În plus, joia viitoare, 12 noiembrie 2026, găzduim un recital - I ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Opera Națională București deschide noiembrie cu tango și opere de Puccini, Mozart și Saint-Saëns Opera Națională București invită publicul, în perioada 4–8 noiembrie 2026, la cinci seri de muzică. Programul se deschide cu „Cel mai frumos tango din lume”, cu tenorul Daniel Magdal și Corina Chiriac în calitate de invitată, și conti ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: „Sânge vienez”, capodopera lui Strauss, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu celebra operetă „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul!
Premiera osperetei a avut loc la Viena, pe 26 octombrie 189 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Un weekend de dans la Cluj-Napoca Opera Națională Română din Cluj-Napoca este partener al TRANSILVANIA STEPS, festivalul care aduce la Cluj companii din Portugalia, Singapore și China. La cea de-a V-a ediție, două dintre spectacolele sale se întâlnesc cu tine chiar pe scena ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|