[ Autor Adrian Trasca ] [ Link poze: http://www.operanationala.ro/poze/poze.php?id_categ=4&nume_categ=heidelberg---my-fair-lady ] Încă de la început cred că este necesar pentru articol să precizez că nu cunosc în limba germană decât câteva cuvinte, cum ar fi "bahn" (tren, desigur :-) ), "haupt" (principal/a), "hauptbahnhof" (gara principală) şi întrebarea pe care i-am adresat-o unui neamţ, cred că în Hanovra, în urmă cu câţiva ani, "Where îs the bahnhof?" :-)
Desigur, pot fi şi om serios - serios? :-) - şi ştiu cum se spune "Danke" în cel puţin 13 limbi străine, germana fiind una dintre cele în care ştiu să zic chiar "Mulţumesc Schön" :-) , dar nu ştiu dacă acesta este un argument suficient pentru a vedea o operetă... în germană! La care se adaugă faptul că nici nu îmi place sonoritatea limbii germane... deja ştiu pe cineva care iar o să mă critice pentru ideea asta! :-)
Totuşi... cum sună "Moiata Precrasna Leidi"? Nu prea a germană, nu? Nici nu e! În urmă cu doi ani am fost la Opera din Ruse şi am văzut... "My Fair Lady" în bulgară! Adică o limbă cu o sonoritate şi mai zgârietoare de timpane! Dar, cum opereta lui Frederick Loewe mi-a plăcut chiar şi în balgarski, în germană urma să fie ceva mai plăcută... şi aşa a şi fost!
Desigur, pentru a urmări o lucrare muzicală într-o limbă pe care nu o cunoşti, trebuie să ai subiectul pe genunchi sau să îl cunoşti foarte bine, ceea ce era cazul meu, "My Fair Lady" fiind opereta mea preferată, atât datorită muzicalităţii ei, cât şi datorită filmului omonim cu încântătoarea Audrey Hepburn în rolul principal.
Aşa că am plecat de la Glasgow... aproape direct la Heidelberg! Nu e mult, n-am parcurs decât 169 de kilometri. Cu vaporul. De la Portsmouth la Le Havre. Şi încă 1716 cu trenuri, în total 1885 km! :D
Nu, chiar n-a fost un sacrificiu, oricum aveam în plan să parcurg acea distanţă, dar nu doar în două zile. Sacrificii au fost că nu am avut timp decât să tranzitez Parisul (dar cineva a avut timp, în trenul Le Havre - Paris, să îmi fure încărcătorul de acumulatori pus în priză la încărcat...) şi, mai ales, că am cărat trolerul din oraş până sus, la Castelul din Heidelberg, acolo unde era montată piesa... au, au, au şi ce l-ammm mmmai carrrat pe ssscări...
Heidelberg, oraş în sud-vestul Germaniei, nu este foarte mare, dar castelul de acolo este impunător. Aşezat pe un deal pe care acum îl cunoaştem foarte bine (şi eu, şi trolerul :-) ), nu este doar el aspectuos, ci şi oferă de sus o privelişte feerică asupra oraşului şi a râului Neckar care îl traversează. Universitatea din Heidelberg este cea mai veche din Germania şi una dintre cele mai vechi din Europa, iar pentru România oraşul are şi o importanţă istorică, deoarece acolo şi-a petrecut cea o parte a exilului şi acolo s-a stins domnitorul Alexandru Ioan Cuza, artizanul principal al Unirii de la 1859 dintre Moldova şi Tara Românească, moment care a însemnat formarea României actuale.
Meine deutsche Fair Lady, montată, aşadar, într-un cadru medieval, a fost îmbrăcată în costume moderne, dar amuzante, care cadrau cu subiectul şi tonalitatea muzicii. Profesorul Higgins, blondin şi cu o figură autentică de neamţ încruntat, într-un costum maro cu linii paralele perpendiculare ce formau pătrate. Eliza, nume pronunţat de ei "ilaiza", într-o cămaşă verde, fustă maro şi alură de şcolăriţă. Pickering, gras, pantaloni albi, cămaşa albă, vesta neagră, iar doamna Pearce, un rol nebăgat în seamă în mod normal, o blondă foarte sexy în ţinută business, adică ochelari stilaţi, cămaşa albă, fusta neagră şi până la genunchi şi, desigur, pantofi cu toc. Ceilalţi, tatăl Elizei, prietenii lui beţivi, oamenii din casa profesorului etc, erau îmbrăcaţi ca de stradă, dar în diverse ipostaze, unul pregătit pentru discotecă, altul avea cască şi vestă şi arăta ca un constructor, altul la costum, altul cu geacă şi blugi şamd. Montare modernă, dar plăcută, nu deranjau vizual nici oamenii în negru care mai intrau pe scenă şi schimbau decorurile.
Că evenimente, Eliza este înregistrată (în timpul exerciţiilor de dicţie) şi redată la un radio care la un moment dat se prăjeşte, dar publicul râde reţinut. Eliza înghite o piatră, Higgins îi spune că mai are destule, se aud râsete ceva mai multe. Publicul german a fost destul de reţinut - vreo surpriză? :-) , dar s-a dezlănţuit la aplauzele de final.
Pentru cursa de cai de la Ascot, pe lângă artiştii de pe scenă a mai fost şi un afiş mare în laterală dreaptă cu gentlemans şi ladies autentice, dar şi câteva plânse de carton pe care erau desenate rochii, dar fără cap, iar artiştii îşi puneau capul deasupra cartonului, aşa ca în parcurile de distracţii.
Mai interesant a fost decorul cu o uşă ca o intrare într-o staţie de metrou pe care scria "Underground", numele companiei de metrou... londoneze... Ca să fiu sigur, am verificat, Ascot nu e în Londra, ci la vreo 50 km, dar probabil organizatorii au gândit... ca la Buşteni, localitate care e plină de bucureşteni şi e practic un cartier de Bucureşti. :D
Fredy, îndrăgostitul de Eliza, era un lungan cu şapca şi alură de muncitor britanic, dar avea voce faină. Mama lui Higgins a fost la fel de pestriţ îmbrăcată ca şi ceilalţi, excelând în scena când o primeşte pe Eliza acasă şi când are pantaloni verzi fosforescent şi bluza multicolorata. Revenind la Ascot, Eliza a avut o rochie albă, simplă, cai nu au fost şi nici râsete prea multe la celebra fază amuzantă de la finalul scenei cursei de cai ("Dover, move your bloody ass! " - n-am reţinut cum sună în germană. :-) ).
Aşteptam balul de la Buckingham Palace, dar... acesta nu a fost pus în scenă! A venit pauză, iar apoi actul doi a început direct cu întoarcerea de la bal. Între timp, Pickering şi blondă sexy, misses Pearce, se apropiaseră foarte mult, aşa că, în deja dansau lasciv în partea aceasta a piesei.
Finalul a fost cu Eliza deschizându-şi florăria despre care vorbea - şi care avea mai multe plante verzi şi ghivece, decât flori în vaze sau găleţi, cum să obişnuieşte la noi -, dar cu denumirea tot în engleză! Acolo vine profesorul Higgins pentru acel "deutscher Kuss" (sărut german) care o face pe "Ilaiza" să apese un buton şi să schimbe ecranul stării "Eliza Doolittle`s Flower Shop" din "Open" în "Closed". În engleză.
Pentru cine vrea să vadă secvenţe, am găsit un rezumat al spectacolului la adresa
http://www.youtube.com/watch?v=2FTkvb7HtlA
Distribuţia:
Eliza Doolittle: Diana Tomsche
Prof. Henry Higgins: Dietmar Nieder
Colonelul Pickering Thomas Cermak
Doamna Pearce: Katrin Schyns
Freddy Eynsford-Hill: Zachary Wilson
Alfred P. Doolittle: Klaus Brantzen
Jamie: Adrien Mechler
Harry: Philip Stelz
D-na Higgins, mama profesorului Higgins: Ks. Carolyn Frank
Doamna Eynsford-Hill, mama lui Freddy Manuela Sonntag
Dirijor: Dietger Holm
Regia: Andrea Schwalbach
Decoruri si costume: Nanette Zimmermann
Coregrafie: Olaf Reinecke
Director cor: Anna Toller
Dramaturgie: Julia Hochstenbach
Corul și orchestra teatrului Heidelberg
Orchestra Filarmonicii Heidelberg |