|
La Cenerentola, un dar muzical dedicat copiilor
 Opera Națională Română din Cluj-Napoca are plăcerea de a vă invita cu mic, cu mare, miercuri, 18 februarie 2015, ora 10.00, la "Cenuşăreasa" (La Cenerentola), de Gioacchino Rossini, un spectacol încântător, realizat de Opera Națională Română din Cluj-Napoca în colaborare cu Academia de Muzică "Gheorghe Dima".
Matineul, prezentat sub forma unui spectacol educativ-interactiv, le va oferi micilor spectatori ocazia să pătrundă în fascinantul univers al teatrului liric, bucurându-se de o operă clasică şi mult îndrăgită, precum şi de contactul direct cu artiştii, scena şi orchestra, mai puţin accesibile în alte contexte artistice.
La Cenerentola, a cărei premieră a avut loc la Teatro Valle din Roma, în anul 1817, este o operă în două acte, după un libret de Jacopo Ferreti, inspirat de clasicul basm al copilăriei. Versiunea lirică a Cenuşăresei păstrează aerul proaspăt şi suav al poveştii, având-o ca protagonistă pe Cenerentola, frumoasa soră vitregă a urâcioaselor Clorinda şi Tisbe, fiicele lui Don Magnifico, baron de Montefiascone. Finalul fericit al Cenuşăresei vine odată cu Don Ramiro, prinţul de Salerno, cei doi îndrăgostindu-se la fastuosul bal de la castel şi trăind fericiţi până la adânci bătrâneți.
Îndrăgita poveste pusă pe muzica lui Gioacchino Rossini are, alături de şarmul liric, şi un important rol educativ pentru micii spectatori, care vor fi încurajaţi să se implice activ în spectacol, fiind invitaţi să cânte alături de artişti şi dezvăluindu-li-se misterele din fosa orchestrei şi din spatele uriaşei cortine. Spectacolul este, astfel, tocmai potrivit unei excursii şcolare ori unei dimineţi petrecute în familie, alături de cei mici, care vor descoperi lumea strălucitoare a operei, pe care o vor îndrăgi numaidecât!
Basmul muzical îi va aduce pe scenă pe Magda Maftei, Ioan David, Cristian Hodrea, Timea Fülöp şi Laura Essig, acompaniați de Orchestra Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului Adrian Morar. Regia este semnată de Ina Hudea.
Biletele spectacolului sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală, în reţeaua Eventim (magazinele Orange- inclusiv Orange Shop Dej şi Turda, Germanos, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie24-10: Program noiembrie 2026 în noiembrie se împlinesc 70 de ani de la prima reprezentație de pe scena Operei Naționale Române din Iași, „Tosca”, de Giacomo Puccini, care a avut loc pe 3 noiembrie 1956. Pentru a marca acest eveniment, teatrul liric ieșean a stabilit u ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-10: Program noiembrie 2026 La Opera din Cluj-Napoca, noiembrie începe cu Va, pensiero - concert cu Ocazia Zilei UBB - și continuă cu Verdi, Puccini și Ceaikovski! Ne vom bucura de titluri îndrăgite, precum operele Trubadurul, Turandot, Il Tabarro/Gianni Schicchi, baletel ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: Program noiembrie 2026, Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SÂNGE VIENEZ – Operetă de J. Strauss-fiul
Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
BOEMA - Operă de G. Puccini
Duminică, 15 noiembrie ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: „Dama cu camelii” la Opera Brașov Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, veți putea urmări spectacolul de balet „Dama cu camelii”, pe muzică de R. Schumann, C. Saint-Saëns, Fr. Chopin, Fr. Liszt.
Spectacolul de balet „Dama cu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
19-10: Trei spectacole pentru copii în programul „Școala Altfel”, la Opera Brașov În această săptămână, în cadrul programului „Școala Altfel”, Opera Brașov vine în întâmpinarea numeroaselor solicitări și oferă elevilor din județul Brașov (Brașov, Codlea, Zărnești) trei reprezentații ale spectacolului „Av ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|