|
Eurovisionul de la Craiova se anunţă a fi un show de excepţie
 Eurovisionul de la Craiova va fi net peste cel care a fost găzduit anul trecut de oraşul Braşov. Organizatorii promit un show de excepţie, începând cu modul în care va arăta sala şi terminând cu prestaţiile de pe scenă ale concurenţilor. Spectacolul va fi presărat cu surprize, cea mai aşteptată fiind o tragere la sorţi pentru şase norocoşi care vor merge la Viena, acolo unde va avea loc ediţia din acest an a Eurovisionului. Un alt moment pregătit de organizatori va fi recitalul susţinut de Ruslana, o cunoscută artistă din Ucraina care s-a lansat prin intermediul acestei competiţii muzicale europene.
Primul trofeu al evenimentului l-a primit chiar primarul Lia Olguţa Vasilescu. Organizatorul principal, TVR, i-a oferit o plachetă pentru contribuţia sa (autoritatea locală oferă un sprijin financiar de 6 miliarde de lei vechi). Edilul-şef a mulţumit, la rândul lui, pentru că Bănia a fost aleasă să găzduiască finala românească a Eurovision. "Suntem foarte mândri să găzduim anul acesta finala Eurovision România şi să ştiţi că sunt mândri şi craiovenii, judecând după numărul mare de telefoane pe care l-am primit în ultima săptămână. Ne-am chinuit să asigurăm condiţii de excepţie, sunt convinsă că sunt şi că vom fi foarte aproape de ceea ce se va întâmpla la Viena, ca şi show", a spus primarul Craiovei, încredinţându-i pe toţi cei prezenţi la conferinţa de presă, de ieri, că sala arată neaşteaptat de frumos şi că sunetul se va auzi bine.
Primăria Craiova asigură o treime din costurile de organizare, conform primarului, bani care se cheltuiesc cu sceno-tehnica, florile şi cazarea tuturor participanţilor. Întrebaţi ce alte oraşe din ţară şi-au manifestat interesul pentru a găzdui acest spectacol şi ce sume ar fi urmat să aloce, reprezentanţii TVR au evitat răspunsul. "Nu s-a discutat de sume la început. Cam toate oraşele care au studiouri teritoriale au dorit să intre în această competiţie. Probabil că, după Craiova, o să vină şi rândul lor. Deocamdată, noi am fost primii", a răspuns primarul Lia Olguţa Vasilescu. "Cererea a fost trimisă către toate studiourile teritoriale. Anul trecut a venit prima dată această idee de a organiza şi în afara capitalei şi am organizat la Braşov. Datorită succesului şi faptului că Eurovisionul este un show cu putere naţională, iar televiziunea are studiori naţionale, ne-am gândit că este bine să continuăm tradiţia. Unde vom fi la anul, să vedem", a spus Iuliana Marciuc.
O agenţie de turism din Craiova oferă şase bilete la concursul Eurovision de la Viena, punând la dispoziţie cazarea şi masa, urmând ca TVR-ul să le ofere biletele de intrare în cadrul concursului. "Extragerea se va face pentru toţi participanţii care au plătit bilete puse în vânzare chiar în timpul spectacolului. Nu vor fi numai craioveni pentru că s-au cumpărat bilete şi de la Cluj, Timişoara, Bucureşti, Târgu-Jiu, Vâlcea, din toată ţara", a menţionat primarul.
Întrebată dacă norocul său proverbial va asigura şi trofeul României, Lia Olguţa Vasilescu a replicat amuzată: "Cred că norocul meu nu bate politica şi, mai ales, geopolitica. Ne dorim ca piesa care va fi aleasă la Craiova să reediteze măcar această performanţă, adică să urce pe podium. În rest ştiţi cum este cu vecinii noştri care nu ne votează, cum se votează nordicii între ei sau fostele state sovietice. Este destul de complicat". |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie16-02: Audiții Madrigal, artiști lirici și dirijor asisetent. În perioada 16 februarie – 1 aprilie 2026, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” organizează o nouă sesiune de înscrieri la audiții pentru pozițiile de artiști lirici și dirijor asistent.
ÎNSCRIERI O ... [ continuare ] Din categoria Stiri culturale
14-11-2025: CineMAiubit se va desfășura între 9 și 13 decembrie 2025 Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit este un eveniment anual de film, organizat de Fundația ACADEMIEI DE TEATRU ȘI FILM CINEMAIUBIT și de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” B ... [ continuare ] Din categoria Stiri culturale
23-09-2025: Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară? Ultimul eveniment al lunii septembrie, care închide și stagiunea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara din Parcul Rozelor, este „Vrei să ne-întâlnim sâmbătă seară?...”, un concert de muzică interbelică, care îi are drept invitaÈ ... [ continuare ] Din categoria Stiri culturale
05-06-2025: Peste 100 de instrumente cu coarde, prezentate la un concurs internațional de lutierie la Kazanlâk Astăzi se deschide la Kazanlâk cea de-a XIX-a ediție a Concursului Internațional de Lutierie Contemporană. Evenimentul, care se desfășoară până pe 7 iunie, are ca scop promovarea tradițiilor și meșteșugurilor legate de fabricarea instru ... [ continuare ] Din categoria Stiri culturale
04-06-2025: Ziua Tratatului de la Trianon Astăzi, 4 iunie 2025, ICR Chișinău în colaborare cu Asociația Istroricilor „Alexandru Moșanu” din Republica Moldova și Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău au marcat cei 105 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, pr ... [ continuare ] Din categoria Stiri culturale
|