|
Muzeul de Artă din Craiova se va redeschide publicului vineri
 După aproape 5 ani în care a fost închis pentru ample lucrări de consolidare, restaurare și reamenajare a interioarelor, Muzeul de Artă din Craiova - Palatul "Jean Mihail" se va redeschide spre vizitare. Evenimentul va fi marcat mâine, 19 martie, când pragul îi va fi trecut de oficialități locale și invitați din țară, între care și ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, dar și vineri, 20 martie, pentru marele public, așteptat între orele 10.00 și 17.00. "Cu siguranță toată lumea va fi încântată de ce va vedea", susține directorul Emilian Ștefârță, care s-a referit la amploarea lucrărilor desfășurate aici, ca și la grija și profesionalismul cu care acestea au fost realizate. Important obiectiv cultural-turistic al zonei, Palatul "Jean Mihail" a beneficiat pentru reabilitare de fonduri structurale, la care s-a adăugat contribuția Consiliului Județean Dolj.
Monument de arhitectură - clasat în grupa A, adică de valoare naţională şi universală -, Palatul "Jean Mihail", azi Muzeul de Artă din Craiova, a fost construit, după cum se știe, între anii 1900 şi 1907, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail, unul dintre cei mai mari bogătaşi din România acelor vremuri. Aerul de eleganţă şi gust rafinat i-a fost redat printr-un amplu proiect de restaurare-consolidare, demarat în urmă cu câțiva ani. Muzeul a fost închis publicului de la sfârşitul lunii august 2010. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie16-02: Audiții Madrigal, artiști lirici și dirijor asisetent. În perioada 16 februarie – 1 aprilie 2026, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” organizează o nouă sesiune de înscrieri la audiții pentru pozițiile de artiști lirici și dirijor asistent.
ÎNSCRIERI O ... [ continuare ] Din categoria Stiri culturale
14-11-2025: CineMAiubit se va desfășura între 9 și 13 decembrie 2025 Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit este un eveniment anual de film, organizat de Fundația ACADEMIEI DE TEATRU ȘI FILM CINEMAIUBIT și de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” B ... [ continuare ] Din categoria Stiri culturale
23-09-2025: Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară? Ultimul eveniment al lunii septembrie, care închide și stagiunea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara din Parcul Rozelor, este „Vrei să ne-întâlnim sâmbătă seară?...”, un concert de muzică interbelică, care îi are drept invita ... [ continuare ] Din categoria Stiri culturale
05-06-2025: Peste 100 de instrumente cu coarde, prezentate la un concurs internațional de lutierie la Kazanlâk Astăzi se deschide la Kazanlâk cea de-a XIX-a ediție a Concursului Internațional de Lutierie Contemporană. Evenimentul, care se desfășoară până pe 7 iunie, are ca scop promovarea tradițiilor și meșteșugurilor legate de fabricarea instru ... [ continuare ] Din categoria Stiri culturale
04-06-2025: Ziua Tratatului de la Trianon Astăzi, 4 iunie 2025, ICR Chișinău în colaborare cu Asociația Istroricilor „Alexandru Moșanu” din Republica Moldova și Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău au marcat cei 105 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, pr ... [ continuare ] Din categoria Stiri culturale
|