|
Gala Aniversară Mihnea Lamatic
 Dedicată celebrării carierei artistice a basului Mihnea Lamatic, solist al Operei Naţionale Bucureşti, Gala Aniversară Mihnea Lamatic aduce în prim-plan cele mai importante roluri de operă şi operetă pe care artistul le-a interpretat pe parcursul carierei sale.
Evenimentul se bucură de participarea extraordinară a sopranei Angela Gheorghiu, superstar al operei internaționale. Angela Gheorghiu a acceptat în mod excepțional invitația de a cânta pe scena Operei Naționale București, data fiind prietenia de peste 30 de ani care o leagă de colegul său de promoție de la Conservator, basul Mihnea Lamatic. De asemenea, în cadrul Galei Aniversare Mihnea Lamatic vor fi invitaţi solişti de prestigiu ai scenei muzicale naţionale şi internaţionale: soprana Gladiola Niţulescu Lamatic, tenorii Teodor Ilincăi şi Alexandru Badea, baritonul Dorin Mara şi tânărul bas Ştefan Lamatic.
Programul Galei Aniversare Mihnea Lamatic include arii şi duete din creaţii celebre de operă precum "Faust" de C. Gounod, "Macbeth", "Falstaff", "Don Carlos" sau "Simon Boccanegra" de Giuseppe Verdi, "Turandot", "Tosca" sau "Gianni Schicchi" de Giacomo Puccini, dar şi "Don Pasquale" şi "Lelisir damore" de Gaetano Donizetti, "Il barbiere di Siviglia" de Gioachino Rossini, "Don Giovanni" de W.A. Mozart, "Evgheni Oneghin" de P.I. Ceaikovski, dar şi din operete precum "Contesa Maritza" şi "Silvia" de Emmerich Kálmán.
Participă Corul şi Orchestra Operei Naţionale Bucureşti precum şi Ansamblul Teatrului de Operetă şi Musical "Ion Dacian" sub bagheta dirijorului Ciprian Teodoraşcu.
Absolvent al Liceului de Muzică "George Enescu" din Bucureşti, la clasa Violoncel, şi mai apoi al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia Canto clasic, basul Mihnea Lamatic are o bogată carieră solistică. Repertoriul său cuprinde roluri din creaţia verdiană, precum Zaccaria din "Nabucco", Ferrando din "Il trovatore", Fiesco din "Simon Boccanegra", Banco din "Macbeth", roluri din creaţiile lui W.A. Mozart, precum Figaro din "Le Nozze di Figaro", Leporello şi Mazetto din "Don Giovanni", Zarastro din "Die Zauberflte", dar şi numeroase alte partituri cunoscute: Bartolo din "Il Barbiere di Seviglia" de G.Rossini, Mefisto din "Faust" de Ch. Gounod, rolul titular din "Don Pasquale" de G.Donizetti, Daland din "Der fliegende Holländer" de Richard Wagner, rolul titular din "Mefistofele" de Arrigo Boito, Colline din "La Bohme" şi multe altele.
Mihnea Lamatic este solist al Operei Naţionale Bucureşti, din anul 1989, solist al Teatrului de Operetă şi Musical "Ion Dacian", din anul 2002, dar şi un invitat constant al Festivalului Internaţional "George Enescu", începând cu anul 1990.
Biletele pot fi achiziţionate online la adresa tickets.operanb.ro şi în reţeaua bilet.ro, precum şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti, deschisă zilnic, între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie03-06: Program iunie 2026 Gală Extraordinară de Balet
Marți, 9 iunie 2026, ora 19:00
Loc: CASA DE CULTURĂ CONSTANȚA
Seară camerală
Miercuri, 10 iunie 2026, ora 19:00
Loc: COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” CONSTANȚ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-06: Astăzi, de la ora 21, la TVR Cultural, Opera “Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach Regie, mișcare scenică, lighting design Matteo Mazzoni
Scenograf decor Elisabetta Salvatori
Scenograf costume Roberta Fratini
Coregrafie Beatrice Șerbănescu
Video design Luca Attilii
Asistent regie Claudia Mache ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-06: „Sunetul muzicii” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 6 iunie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm să (re)vedeți spectacolul cu musicalul „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers.
Colaborarea finală dintre Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, „Sunetul mu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
01-06: „Sunetul muzicii” la Opera Iași Primele spectacole ale Operei Naționale Române din Iași din această lună vor avea loc miercuri și joi, în Sala Mare. De la ora 18:30, în ambele zile, publicul este invitat să urmărească un îndrăgit musical, „Sunetul muzicii”, de Rich ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
31-05: Program iunie 2026 Sâmbătă, 6 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SUNETUL MUZICII – Musical de Richard Rodgers
Sâmbătă, 13 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
GALĂ DE BALET
– Spectacol extraordinar –
Invitați: Soli ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|