|
"DON QUIJOTE" revine! Un spectacol de balet fascinant și viu colorat , vineri, 5 iunie
 Opera Națională Română din Cluj-Napoca are deosebita plăcere de a vă invita vineri, 5 iunie, ora 18.30, la fermecătorul și veselul spectacol de balet "Don Quijote", de Ludwig Minkus. Seara îi este dedicată balerinului Francisc Zsigmond.
Un spectacol al aventurilor cavalerești, plin de fantezie, vibrant, veșnic proaspăt și viu colorat, "Don Quijote" le va oferi spectatorilor o experiență unică, cu un puternic și captivant iz spaniol. Baletul a avut parte de o revenire recentă pe scena operei clujene, prin premiera din luna martie a.c., ce îl readucea pe "Don Quijote" în lumina reflectoarelor la 37 de ani de la prima sa reprezentație pe scena teatrului liric din Cluj.
Bazat pe faimosul roman "Don Quixote de la Mancha", semnat de Miguel de Cervantes, spectacolul de balet a fost pus pentru prima oară în scenă la Viena, în anul 1740, și a cunoscut mai multe variante și adaptări de-a lungul anilor, în funcție de teatrele în care a fost jucat, devenind de îndată un titlu preferat al repertorului universal. Spectacolul a rămas la fel de exploziv și tânăr, caracterizat de un optimism inedit, de visarea, iubirile pătimașe și luptele de onoare ale bravului cavaler rătăcitor.
Baletul în două acte și un prolog va spune, pe pașii dansanți ai Corpului de balet clujean, eterna poveste de aventură și dragoste a lui Don Quijote, mereu visător la strălucitoarea Dulcineea și însoțit în incursiunile sale de fidelul Sancho Panza. Distribuția îi include pe Adelina Filipaș (Kitri), Augustin Gribnicea (Basil), Radu Sântimbrean (Don Quijote), Vlad Maier, Anamiaria Boancă, Lucian Bacoiu, Dalia Costea, Ofelia Mărginean, Doina Anamaria Florea, Laura Pop, Mircea Cădariu, Marius Toda și Daniel Moga. Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca se va afla sub conducerea muzicală a dirijoarei Mihaela Cesa-Goje, regia artistică și coregrafia spectacolului sunt semnate de doamna coregraf Felicia Șerbănescu, iar scenografia este realizată de domnul Valentin Codoiu.
Biletele spectacolului sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală, în reţeaua Eventim (magazinele Orange- inclusiv Orange Shop Dej şi Turda, Germanos, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie24-10: Program noiembrie 2026 în noiembrie se împlinesc 70 de ani de la prima reprezentație de pe scena Operei Naționale Române din Iași, „Tosca”, de Giacomo Puccini, care a avut loc pe 3 noiembrie 1956. Pentru a marca acest eveniment, teatrul liric ieșean a stabilit u ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-10: Program noiembrie 2026 La Opera din Cluj-Napoca, noiembrie începe cu Va, pensiero - concert cu Ocazia Zilei UBB - și continuă cu Verdi, Puccini și Ceaikovski! Ne vom bucura de titluri îndrăgite, precum operele Trubadurul, Turandot, Il Tabarro/Gianni Schicchi, baletel ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: Program noiembrie 2026, Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SÂNGE VIENEZ – Operetă de J. Strauss-fiul
Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
BOEMA - Operă de G. Puccini
Duminică, 15 noiembrie ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: „Dama cu camelii” la Opera Brașov Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, veți putea urmări spectacolul de balet „Dama cu camelii”, pe muzică de R. Schumann, C. Saint-Saëns, Fr. Chopin, Fr. Liszt.
Spectacolul de balet „Dama cu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
19-10: Trei spectacole pentru copii în programul „Școala Altfel”, la Opera Brașov În această săptămână, în cadrul programului „Școala Altfel”, Opera Brașov vine în întâmpinarea numeroaselor solicitări și oferă elevilor din județul Brașov (Brașov, Codlea, Zărnești) trei reprezentații ale spectacolului „Av ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|