[ Autor Adrian Trasca ] [ Link poze: http://www.operanationala.ro/poze/poze.php?id_categ=35&nume_categ=bucuresti---occ---flautul-fermecat ]
 "Flautul fermecat", "Don Pasquale", "Bărbierul din Sevilia". Adică repertoriul unei opere "normale".
"Coana Chiriţă", "Domnul Conopidă", "Alba ca zăpada", "Cenuşăreasa". Adică repertoriul unei opere... "anormale"!
Din acestea, dar şi din alte titluri, este compus repertoriul Operei Comice pentru Copii din Bucureşti. O Operă delicios de "anormală", o pată de culoare vie şi veselă mai mult decât binevenită în peisajul artistic bucureştean.
Dacă aş întreba 50 de microbişti cărora le place opera - pardon, 50 de melomani :-) - care sunt operele din România, nu ştiu cât de mulţi ar include şi Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Cu toate acestea, OCC reprezintă un element de mândrie atât pentru Bucureşti, cât şi pentru România: este singura operă pentru copii din lume! Cu şanse măricele de a fi singura operă pentru copii din univers! :-) Surprinzător, ţinând cont că teatre pentru copii sunt multe chiar şi în România.
Înfiinţată în anul 1998, director fondator fiind Smaranda Oțeanu-Bunea, fostă directoare adjunctă la Opera Naţională din Bucureşti, OCC are în prezent la conducere un duo formidabil: marea soprană Felicia Filip, pe postul oficial de director general, şi soţul acesteia, marele regizor Cristian Mihăilescu, pe postul neoficial de director din umbră. :-) Sediul instituţiei se află în fostul Teatru Giuleşti, acolo unde se desfăşoară şi spectacolele. Acestea se cântă în limba română şi sunt mai degrabă operetă, fiind o combinaţie între arii alese cu grijă din libretul original şi texte vorbite, astfel încât cei mici să înţeleagă mai repede şi mai bine ce se petrece pe scenă. La loc de cinste stă interacţiunea dintre artişti şi public, uneori artiştii punându-le întrebări celor mici de pe scaune şi aşteptând răspunsuri, care deseori sunt zgomotoase sau în cor - "Daaaa! ", "Nuuuu! " - de la aceştia.
După intrare, în foaier, pe doi pereţi mari şi albi sunt proiectate imagini-filmulete atemporale care dau spectaculozitate locului. Nori de culoare portocalie, stele ca în cosmos sunt două pe care le-am văzut eu. Pe culoarul spre sală sunt patru chestii care simulează focuri rosu-violet-albastre arzând, o "piedică" pentru cine se grăbeşte să intre în sală, fiind aproape mereu înconjurate de copii care, desigur, blochează culoarul de trecere.
"Flautul fermecat" la OCC are rolul, desigur, de a îi fermecă pe copii. :-) A avut premieră în urmă cu cinci săptămâni, iar de atunci s-au jucat deja 20 de reprezentaţii, adică mai mult de una la două zile! Se cântă în direct, dar artiştii au microfoane, iar sunetul e distribuit şi prin difuzoare, astfel încât să se audă în toată sala. Copiii sunt auditoriu pretenţios şi la ei nu se poate veni cu scuză "Nu se aude bine, că am plătit mai puţin şi stăm în spate.", ei trebuie să audă şi gata! E de-ajuns că ţi-au făcut un favor ţie, un om mare, şi au venit cu tine la operă, nu trebuie să mai şi mimeze că aud sau că le place dacă nu e aşa! :-)
Prinţul Tamino, îmbrăcat într-un fel de costum de vânătoare, dar crem, nu verde, îşi face apariţia pe scenă. În spatele lui, pe o pânză cât o cortină, un desen animat cu un dragon verde şi fioros care îl ameninţă. Prinţul fricos leşină, dar dragonul este ucis de trei fete cu mantii gri-închis care au suliţe cu vârful de plastic alb luminat fosforescent. Fetele pleacă. Vine Papageno, care e păsărar, deci vorbeşte chinezeşte. Adică păsăreşte. :-) Mă rog, nu e mare diferenţă :-) , cert e că e pata de culoare a spectacolului şi la propriu, şi la figurat, fiind interpretat de un chinez. :-) Fang Shuang, student la Conservatorul din Bucureşti, deci vorbeşte şi muzicalicește, şi româneşte, în total 4 limbi. :-) Are un costum predominant verde fosforescent cu un umăr acoperit de roz şi are un papagal multicolorat pe cap care contrastează excelent cu părul negru.
Papageno se laudă că el a ucis dragonul verde, copiii din sală strigă "Ba, nu! Minte! " Nici celor trei fete nu le-a plăcut minciuna lui, aşa că îi aduc apă în loc de vin, o piatră în loc de turtă dulce, dar cred că nu le-a plăcut nici poliglotia chinezului, pentru că i-au pus şi un lacăt la gură. :-)
Pânza se ridică, dezvăluind scena, iar copiii aplaudă. Pamina e adusă legată cu mâinile la spate de patru zbiri în combinezoane verde, plus şeful lor, maurul Monostatos, în şalvari mov, turban bleumarin şi mantie brăzdată orizontal cu pete alungite albe şi negre, vopsit negru pe faţă şi având contur alb în jurul buzelor.
Scena se roteşte, dezvăluind alt decor. Acesta este alt element de mândrie al OCC, fiind în România doar trei scene rotative (modulare), toate în Bucureşti, celelalte două la Teatrul Naţional şi proaspăt construită Operetă! Iar cea de la OCC a fost repusă în funcţiune de curând, după 42 de ani de inactivitate!
Păsărarul şi negrul se tachinează, copiii râd. Papageno o verifică pe Pamina - "Ochii... da, sunt doi! " - copiii râd iarăşi. Din laterale, atât prin public, cât şi pe scenă, apar animale (oameni cu capete mari, de pluș), copiilor le place teribil. Rinocerul, zebra, leul, tigrul, girafa, maimuţa, ei sunt curtenii măritului Zarastro (scris Sarastro), care apare sus, în capul unei scări la curtea sa portocalie, unde sunt scrise sus cuvintele, fiecare pe câte un zid, "Forţa, Înţelepciunea, Frumuseţea".
Regina nopţii. Rochie lungă alb-inchis, cu partea de fustă în trei nuanţe, prima treime orizontală acelaşi alb de sus continuând "bluza", urmat de o treime mov şi alta bleumarin, iar pe cap o coroniţă cordeluţă argintie cu câteva "antene" aduse uşor pe spate. Îi cere Paminei să-l ucidă pe Zarastro, iar un copil strigă "Regină rea! " :-) Urmează aria ei celebra - pe care acum câteva luni am ascultat-o într-o zi de vreo 20 de ori la rând! Şi era în germană! Dar "recunosc" că sună mai bine în română. :-)
Zarastro e într-o mantie impunătoare aurie şi pe cap are o tichie ca o oală cu urechi mari din aceeaşi cromatică. Pamina are bluza bleu, rochie turcoaz, separate de un brâu auriu. Se mai aud copii care întreabă una-alta. Aplaudă după aria Paminei "Aş vrea să mor! ", dar şi după a lui Papageno "O porumbiţă aş vrea." Luminile se sting, lângă mine o fetiţă îi spune tatălui ei "Aici e proba focului! ", apoi pe panza-cortina apar flăcări mari, pe care cei doi, Tamino şi Pamina, le răzbat. Fetiţa "mă" informează că urmează proba apei, o apă curgând se revărsa pe pânză. "Clopoţeii sună pentru iubita mea" - cântă chinePapageno, dar şi fetiţa de lângă mine. "Pa pa / Pa pa / ghe no / ghe na", fetiţa ştie toate versurile! Intră în scenă papaghenuții, zece, copiii lui Papageno şi Papagena inventaţi de domnul Cristian Mihăilescu, copiii din sală aplaudă entuziaşti. PapaFangheno îi numără: ii, aar, sen, sîî... aaa, asta e 1-2-3-4 în chineză! :-) Corect în păsăreşte :-) e upunupu-doipoi-treipei-papatrupu-... până la nopo-uăpă... ăăă, lipseşte unu! :-) Iată-l, a sosit, sunt zepecepe, copiii aplaudă, se simt ca făcând parte din spectacol!
Regina nopţii este învinsă, spectacolul se termină, luminile se sting, copiii aplaudă. Papageno, Papagena, papaghenutii şi animalele pornesc prin public, copiii sunt încântaţi, mai ales cei care sunt aproape de culoarele de trecere şi fac poze sau "bat cuba" cu unele dintre personaje.
La ieşire, pozele devin obiectivul principal al copiilor, majoritatea dorind să "ia acasă" imaginea lor peste imaginile proiectate pe pereţii albi, peste panoul cu numele şi imaginea de referinţă a spectacolului şi, mai ales, cu personaje din spectacol care s-au "nimerit întâmplător" printre cei mici. Şi eu, la un metru nouă zeci fiind mic, desigur :-) , am întrebat-o pe Regina Nopţii dacă face o poză și cu un copil mai mare. :-) N-a fost rea, a acceptat. :-)
Mai aveam două ore până aveam treabă, spectacolul a ţinut o oră şi stă să înceapă iar pentru o nouă "gașcă" de pitici, aşa că mi-a venit ideea să îl revăd chiar atunci. I-am spus domnului Mihăilescu "Eu vreau să mai văd o dată spectacolul, dar, dacă mă daţi afară, plec, ce să fac?" :-) , dânsul a zâmbit şi m-a trimis fuga în sală, că spectacolul tocmai reîncepea.
Şi aşa am văzut la OCC un spectacol de două ori în aceeaşi zi, lucru foarte rar, pe care îl mai făcusem de altfel doar o singură dată până atunci, anul trecut, pe malul Tamisei, când am văzut "Boema" Twice la Opera Regală din Londra. ;-) Încă un argument pentru Opera Comică pentru Copii, unul dintre cele mai bune locuri unde să îţi educi copilul. Sau unde să te simţi copil. Sincer, entuziast, bucuros. Aşa cum te simţi când, de exemplu, îţi revezi un prieten după vreo zece ani. ;-)
Pa pa
Pa pa
Ghe no
Ghe na |