|
NABUCCO - repetiție deschisă publicului Sâmbătă, 7 mai 2016, ora 12:00
 Opera Națională Română din Cluj-Napoca a redevenit de curând membru al asociației Opera Europa, ce reunește cele mai importante teatre de operă și festivaluri de profil din Europa. La sfârșitul acestei săptămâni, instituția noastră se alătură teatrelor lirice ce sărbătoresc "Zilele Europene ale Operei", sub genericul "Theatre of the World" ("Teatrul lumii") și invită publicul la o repetiție a operei "Nabucco" de Giuseppe Verdi. Anul acesta marcăm a X-a ediție a "Zilelor Europene ale Operei", la care participă 90 de teatre și companii profesioniste de operă, din 24 de țări.
Primul "Forum European al Operei" a avut loc la Paris în anul 2007 și a reunit peste 600 de participanţi - aproximativ 400 de profesionişti din domeniu, 50 de artişti, 70 de iubitori şi prieteni ai acestui gen muzical şi peste 100 de tineri delegaţi. Dar pentru ca această reuniune majoră să aibă ecou dincolo de graniţele Parisului și pentru a celebra în același timp 400 de ani de la compunerea primei opere, au fost create "Zilele Europene ale Operei", încurajând companiile de profil din Europa să îşi deschidă porţile şi să primească un public divers în cadrul unor activităţi speciale. Cu peste 100 de teatre de operă participante, evenimentul a înregistrat un mare succes în rândul publicului. În fiecare an, o temă special aleasă oferă o nouă abordare şi noi unghiuri de inspiraţie, la această a X-a ediţie tema fiind "Teatrul Lumii".
Opera Națională Română din Cluj-Napoca invită pe toți iubitorii muzicii de operă, dar și pe cei care nu au pășit până acum în sala de spectacol, la o repetiție deschisă publicului, ce va avea loc sâmbătă, 7 mai 2016, ora 12:00. Am ales pentru această primă și emoționantă întâlnire cu publicul opera "Nabucco" de Giuseppe Verdi, care se repetă în această perioadă pe scena clujeană, în așteptarea premierei din 29 mai. Vom avea cu toții ocazia să vedem cum se desfășoară o repetiție de regie, cu acompaniament de pian, la care vor participa soliștii și corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Repetiția va fi condusă de doamna Ina Hudea, regizorul spectacolului și va dura aproximativ o oră.
Un studiu de public realizat în Europa în ultimii ani a arătat că 60% dintre participanți au intrat pentru prima dată într-un teatru de operă în cadrul diverselor activități ocazionate de "Zilele Europene ale Operei", iar cifra de peste un milion de participanți în decursul anilor demonstrează interesul foarte mare pentru acest eveniment. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie14-09: Program octombrie 2026 Sâmbătă, 3 octombrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
MY FAIR LADY – Musical de Frederick Loewe
Distribuția:
Eliza Doolittle – Alina Ichim
Henry Higgins – Liviu Iftene
Alfred P. Doolittle – Dan Popescu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
14-09: „Seară Stravinski – Pasărea de foc și Sărbătoarea primăverii”, un spectacol de Marcello Algeri, deschide stagiunea 2026-2027 la Teatrul de Balet Sibiu Teatrul de Balet Sibiu deschide miercuri, 30 septembrie 2026, de la ora 19:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, Sala Mare, stagiunea 2026-2027, cu spectacolul de dans contemporan „Seară Stravinski – Pasărea de foc și Sărbătoarea primăv ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
14-09: Trei spectacole oferite de Opera Iași în această săptămână După succesele avute sâmbătă și duminică cu spectacolele din deschiderea stagiunii 2026-2027, „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi, Opera Națională Română din Iași propune publicului trei reprezentații în această săptămână.
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-09: Program octombrie 2026 Se pot cumpăra bilete la spectacolele Operei Iași din luna octombrie
Opera Națională Română din Iași a stabilit spectacolele care vor avea loc în luna octombrie.
Iată programul evenimentelor lunii viitoare.
4 oc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-09: Primul spectacol din stagiunea 2026-2027 Noua stagiune a Teatrului Muzical Ambasadorii începe cu un spectacol pe care
nu ai voie să îl ratezi!
Zeii Olimpului
12 septembrie, ora 11
Bilete la
https://bilete.ambasadorii.ro/ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|