|
"Don Giovanni" - "opera operelor", pe scena Operei Brașov
 Sâmbătă, 4 februarie 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei, sunteți invitați să vizionați spectacolul cu opera "Don Giovanni" de W.A. Mozart, în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului W.A. Mozart 2017, organizat de Opera Brașov, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Brașov. "Don Giovanni" este o operă în două acte, pe un libret scris de italianul Lorenzo da Ponte. Premiera absolută a avut loc la "Ständetheater" din Praga, la data de 29 octombrie 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului, fiind primită de public cu entuziasm. Între 1784 și 1786, Mozart realizează în medie o compoziție la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Însă, în timp ce Mozart termină "Don Giovanni", tatăl său se îmbolnăvește și moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educația muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie și contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart, de aceea figura paternă este prezentă și în "Don Giovanni".
Subiectul acestei opere este inspirat de o legendă spaniolă, apărută în Evul Mediu, despre Don Giovanni, un aventurier şi un seducător etern, care a căutat perfecțiunea, a trăit viața și experiențele ei la intensitate maximă. Lucrarea prezintă ultima zi din viața lui Don Giovanni, a acestui cuceritor, se pare un caz real, care a sedus nu mai puțin de 2000 de femei. Acţiunea se petrece în Sevilla, în secolul al XVIII-lea, opera fiind o frescă a societății acelor timpuri. Richard Wagner spunea despre "Don Giovanni" că este "opera operelor", un spectacol provocator, o "dramma giocoso", așa cum o subintitulează chiar Mozart, în care tragicul se îmbină cu comicul, divinitatea cu pământescul, creând astfel o dramaturgie de contrast. Pentru a sublinia acest aspect, reprezentația de la Opera Brașov beneficiază de efecte multimedia.
Din distribuția spectacolului de sâmbătă seara, fac parte artiștii Operei Brașov: Adrian Mărcan (Don Giovanni), Valentina Mărgăraș (Donna Anna), Cristina Radu (Donna Elvira), Marian Rește (Leporello), Corina Klein (Zerlina), Liviu Iftene (Don Ottavio), Ștefan Schuller (Masetto), Dan Popescu (Comandorul). Își dau concursul Corul și Orchestra Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Şerban Iuca. Coregrafia: Nermina Damian.
Preț bilete: 30 lei; 20 lei
Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni - Vineri 10 - 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie20-04: Concert la Palat susținut de Corul de Copii al Operei Iași Opera Națională Română din Iași programează miercuri un nou eveniment din seria Concert la Palat. De la ora 18:30, în Sala Voievozilor a clădirii emblematice a orașului va avea loc reprezentația intitulată „Poezie în sunet și culoare ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
17-04: O seară în pași de dans, Raymonda la Opera Națională București Vă invităm să pășiți într-o lume a rafinamentului și grației, alături de una dintre cele mai spectaculoase creații ale baletului clasic: „Raymonda”, prezentată pe scena Operei Naționale București, în data de 19 aprilie.
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
16-04: Opera Iași a stabilit programul lunii mai Opera Națională Română din Iași a stabilit evenimentele care vor avea loc în luna mai.
Iată programul acestora:
2 mai, Sala Mare, ora 18:30 – „Don Giovanni”, de Wolfgang Amadeus Mozart;
5 mai, Sala Mare, ora ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
15-04: Cluj Chamber Music Festival, ultima zi pentru prețurile reduse Dacă aveai de gând să ajungi la Cluj Chamber Music Festival 2026, acum este momentul în care o poți face la preț redus - perioada Early Bird se încheie astăzi!
Cluj Chamber Music Festival revine în perioada 7–17 mai 2026, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
14-04: „Vânzătorul de păsări” înveselește atmosfera pe scena Operei Brașov Sâmbăta aceasta, 18 aprilie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul cu opereta „Vânzătorul de păsări” de Carl Zeller. Premiera lucrării a avut loc la Theater an der Wien, în anul 1891. Succesul răsunător a det ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|