|
Elena Moşuc, succes răsunător pe scena Teatrului Sao Carlos din Lisabona
 În luna februarie, soprana Elena Moşuc a înregistrat o performanţă de excepţie pe scena celebrului Teatro Nacional Sao Carlos din Lisabona, prin rolul principal interpretat în opera Anna Bolena" de Gaetano Donizetti. De remarcat este faptul că, graţie acestui spectacol, Elena Moşuc a cântat pentru prima oară în prestigiosul templu liric din capitala Portugaliei.
Într-un interviu acordat agenţiei de presă Lusa, celebra soprană a subliniat bogăţia dramatică şi lirică a rolului, apreciind că interpretarea reprezintă "unul dintre cele mai dificile exerciţii de belcanto, deoarece este nevoie de toate caracteristicile şi tehnicile vocale. Este vorba de un rol pentru o soprană de coloratură, care presupune o mare exigenţă în ceea ce priveşte gama de vocale, implicând un mare consum fizic", a afirmat Elena Moşuc, adăugând că invitaţia renumitului Teatro Nacional Sao Carlos a venit "la momentul potrivit".
De altfel, potrivit criticilor de specialitate, roluri precum cele din Anna Bolena şi Norma au nevoie de soprane cu o excelentă calitate a vocii. "Pentru a interpreta Anna Bolena este nevoie de experienţă de viaţă, fiind un rol de maturitate", a mărturisit Elena Moşuc, care s-a declarat extrem de mulţumită de experienţa avută pe scena portugheză.
"Spectacolele mele au fost evenimente! Sold-out încă din septembrie! Am fost singura solistă care a avut vreodată şi la sfârşitul fiecărui spectacol standing ovations! Aşa ceva nu a mai fost niciodată la Såo Carlos din Lisabona! ", a declarat Elena Moşuc în exclusivitate pentru Curierul de Iaşi. |
Nota actuala: 4 (din 3 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie09-01: Tenorul Teodor Ilincăi, pe scena Finnish National Opera and Ballet din Helsinki Tenorul Teodor Ilincăi, solist al Operei Naționale București, interpretează rolul Mario Cavaradossi în producția operei Tosca de Giacomo Puccini, pe scena Finnish National Opera and Ballet din Helsinki, Finlanda.
Reprezentațiile ... [ continuare ] Din categoria Mari artiști români
02-06-2025: Ioan Holender, omagiat în cadrul unui eveniment deosebit Timișoara își onorează valorile! Sâmbătă, 7 iunie 2025, de la ora 18:00, la Cinema Timiș, publicul este invitat să participe la un eveniment aniversar dedicat lui Ioan Holender, una dintre cele mai mari personalități ale culturii europene ... [ continuare ] Din categoria Mari artiști români
26-05-2025: Program Elena Moșuc 2025 Iunie 5, 2025 la 19.00
TURANDOT
Pannon Philharmonic
Pécs
Ungaria
Iulie 11, 2025 la 20.30
Italienische OpernNacht Gala (1)
Marktplatz (Openair)
Rothenburg ob der Tauber
Germania... [ continuare ] Din categoria Mari artiști români
13-04-2024: Aida Pascu a primit premiul "Tânărul artist al anului 2024" Aida Pascu a primit premiul "Tânărul artist al anului 2024" la Valencia, Spania, la Gala ICMA (International Classical Music Awards), din partea membrului roman al juriului, Cristina Comandasu, manager Radio România Muzical. ... [ continuare ] Din categoria Mari artiști români
07-04-2024: Aida Pascu va primi premiul “Young artist of the year” În 12 aprilie 2024, soprana Aida Pascu va primi premiul “Young artist of the year” la Gala premiilor International Classical Music Awards (ICMA), în cadrul unei gale ce va avea loc la Palau de la Musica din Valencia. Este o reușită remarcabil ... [ continuare ] Din categoria Mari artiști români
|