[ Autor Adrian Trasca ]  Când ne gândim la Europa, ne gândim deseori că România e în estul continentului. Nimic mai greşit! România se află mai mult în centrul Europei, marginea de vest, Portugalia, fiind la 3000 km de Bucureşti, iar cea de est fiind la 1500 km de Bucureşti, în Georgia.
O altă eroare des întâlnită este Mont Blanc / Monte Bianco, vârful de munte jumătate în Franţa, jumătate în Italia, care are 4810 metri. Este considerat a fi cel mai înalt munte din Europa, uitându-se de vârfurile din Caucaz, munţi europeni și ei. Cel mai înalt vârf de munte din Europa se numeşte Elbrus, are 5642 metri și se află în Rusia. Cică ar fi o controversă dacă Elbrus e sau nu e în Europa, deoarece e chiar la granița cu Asia, dar eu cred că e doar marketing. Al doilea vârf e tot în Rusia, apoi urmează vreo 5 vârfuri aflate în Georgia, toate cu peste 5000 de metri înălţime, deci toate mai înalte decât Mont Blanc, care vine abia pe poziţia a 8-a în Europa! Shkhara (citit "ş-hara") este cel mai înalt munte din Georgia și al treilea în Europa, are altitudinea de 5200 m deasupra nivelului mării și este situat în masivul Caucazul Mare, iar ca informaţie pentru iubitorii de operă și de trasee montane ;-) , vârful Kazbek, care are 5047 metri și e pe locul 5, este cel mai accesibil. Şi, alt aspect important, costurile unei escaladări sunt mult mai mici decât în Franţa/Italia, cam de vreo 5 ori mai mici!
În fiecare vară, mulţi români devin vecini cu Georgia! La plajă la "Modern" sau la "Trei papuci", la Mamaia, la Neptun sau la Saturn, românii se uită în zare, spre răsărit. Georgia e fix în față. :-) Ce să mai ocolesc subiectul, adică Marea Neagră, aşa cum a făcut Keraban al lui Jules Verne, Georgia e fix vizavi de Constanța. Trebuie doar să te uiţi atent la orizont și o vezi. :-)
Georgia (sau Gruzia) are 4, 3 milioane de locuitori și se află pe malul estic al Mării Negre. La nord îi stă Rusia pe cap (orice realitate asemănătoare cu expresia este intenţionată :D), la sud e Armenia, la vest e Marea Neagră, iar la est e Azerbaidjanul. Numele Georgia derivă din persană, "Gurji”, iar ei se denumesc kartveli și îşi denumesc patria Sakartvelo, Tara kartvelilor, după numele unuia Kartlos, care cică e tatăl tuturor georgienilor. De mamă nu se ştie nimic. Or fi fost mai multe. :-) Am citit că probabil în Georgia există cea mai veche cultură viticolă din lume, ceea ce este o explicaţie pentru mai multe mame și un singur tată. :-)
Deseori în Georgia te simţi că în China. Adică nu înţelegi nimic din ce scrie. :-) Am mai văzut scrieri diferite (chirilice, de exemplu) sau ciudate (chineză), dar georgiLiterele sunt cele mai ciudate. Seamănă cu nişte coarne de berbec și sunt interminabile ca număr, nu ştii unde începe o literă din turmă și unde se termină. :-) Din fericire, mai toate "coarnele" au alături și transcrierea cu litere latine, aşa că te descurci uşor.
Cu limba, însă, e și mai rău. Georgiana seamănă mai mult cu turca decât cu rusa și nu doar că nu înţelegi nimic, dar și cuvintele simple sau expresiile uzuale sunt complicate. Spre exemplu, "Bună ziua! " se zice "Gamarjoba! " (pronunțat "gamar gioba! "), "La revedere! " se zice "Nakhvamdis! " ("kh" se citeşte "hh" hârâit în cerul gurii, sună ca motorul pornit al unei maşini, ceea ce dă "muzicalitate" limbii: nahh-vam-zis - un fel de "Na, v-am zis (că plec)! " :-) ), iar "Mulţumesc! ", primul pe care l-am învăţat eu, se zice "Madloba! ", dar și când am scris aici, m-am gândit de două ori dacă l-am reţinut bine! Aşa că nu pot spune că m-am înţeles bine cu georgiana. :-)
Alte cuvinte sau expresii mai folositoare în Georgia ar fi "Ne panimaiu! " - "Nu înţeleg! ", "Ne panimaiu pa ruski! " - "Nu înţeleg ruseşte! ", "Da! " - "Ki! " și "Ara! " - "Nu! ", ultimul foarte bun când eşti asaltat de taximetrişti sau marșrutkiști / microbuziști :-) , situaţie în care mie îmi plăcea să-l pronunţ apăsat pe "r" uşor cinic... "Arra! "... Ce-mi place să le dau peste nas insistenţilor ăstora! :-) De remarcat că negaţia nu începe cu "n", ca în majoritatea limbilor!
În Georgia, toată lumea vrea gel! :-) Toată lumea vrea mult, mult gel. Cât mai mult! Ori în buzunare, ori în conturi, nu contează, contează să fie cât mai mult. Cum? Gelul e pentru păr? A, da, mi se părea mie un cuvânt cunoscut... Doar că eu mă refeream la gel, adică GEorgian Larí (cu accent pe ultimul i), moneda naţională. :-)
Tbilisi sau T`bilisi, capitala Georgiei, are o populaţie de 1, 4 milioane de locuitori, cam o treime din toată țara, fiind, deci, mare. E o îmbinare "ideală" de civilizaţie cu jungla urbană, întâlnind dărăpănături la colț de stradă cu locuri frumoase. Obiectivele turistice sunt Opera, Piața Libertăţii, catedrala Sameba (frumoasă și imensă, estimarea fiind că în ea încap 10.000 de oameni! ), Palatul de Justiţie, Cetatea Narikala - de unde seara peisajul "de sus" asupra oraşului este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut! De partea "cealaltă", carne de vită sau de porc comercializată pe trotuar, multe maşini lovite, zgâriate sau pur și simplu fără bara de protecţie, taximetrişti și marș-rutkiști mulţi și insistenţi, produse la vânzare pe pături sau plastice întinse direct pe jos (inclusiv în centru), brânză expusă în portbagajul maşinii s.a.m.d.. Însă, în ciuda acestor ultime inconveniente, Tbilisi merită vizitat, plusurile fiind semnificative, iar costurile destul de mici.
Teatrul de Opera și Balet din Tbilisi are mai mult de 150 de ani vechime. În 1847 a fost fondat sub numele de Teatrul Caravanserai (care înseamnă han cu parcare pentru cămile :-) ), având 800 de locuri! În 1851 a devenit primul teatru de operă din TransCaucazia (zona dintre Marea Neagră și Marea Caspică, inclusiv Armenia și sudul Rusiei). Prima operă montată a fost "Lucia di Lamermoor" a lui Gaetano Donizetti. Clădirea a fost apreciată și de Alexandru Dumas, care a vizitat Tbilisi în 1858, și de Adrian, care a vizitat Tbilisi în 2016. :-)
Actuala clădire a fost proiectată de Viktor Schreter, un arhitect din Sankt Petersburg, a fost inaugurată în 1896 și are aproximativ 1100 de locuri încă de atunci! În 1918 a fost prezentată prima operă georgiană, "Kristine" de Revăz Gogniashvili. Teatrul şi-a format tradiţie de a inaugura sezonul cu "Abesalom și Eteri", operă tot georgiană compusă de Zakaria Paliashvili. Repertoriul cuprinde "Lacul lebedelor" - sau "Swan Lake", cum se zice pe la ei :-) -, "Don Quijote", "Giselle", "Gorda" (creaţie a unui compozitor georgian, Davit Toradze), "Sagalobeli" (balet într-un act pe melodii folk georgiene) și altele. Uneori montează și opere, dar mai rar, pe website văzând "Abesalom și Eteri", “Carmen”, "Cavaleria Rusticană", “Elixirul dragostei” și “Paiațe”. Stagiunea se închide tot tradiţional cu "Daisi" (care înseamnă "apus" în georgiană), opera compusă tot de Paliashvili.
Exteriorul e frumos, are arhitectură islamică și e zugrăvit în dungi orizontale late portocaliu-inchis și grena-deschis. Alături, în stânga clădirii, se află statuia unui nene georgian, iar în dreaptă un mic grup statuar cu trei balerine delicate. Tari, dar delicate. :-)
Interiorul e absolut superb! Numai el singur și tot merită drumul până la Tbilisi! Am văzut peste 80 de teatre de operă, aceasta este mai frumos decât 90-95% dintre ele! Sunt 5 rânduri de balcoane de culoare bleu deschis cu mici candelabre/aplice de sticlă pe exterioare. Candelabrul-sef e complet din sticlă, are un"centru" cu diametru mare și uşor ţuguiat - are cam forma unui sân :-) -, e înconjurat de un "gard" de cilindri de sticlă, aceştia fiind și ei înconjuraţi de alţi 13 "sâni" mai mici, care au aceeaşi formă cu cel mare din centru. Pe tavan și pe pereţi sunt modele aurii, iar în centru e o lojă mare cu arcada orientală, la fel ca și celelalte loje. Mi s-a spus că, pe vremea bine-că-nu-mai-e Uniunii Sovietice, era al treilea teatru de operă și balet ca importanță, după arhicunoscutele și "atotputernicele" "Balshoi" din Moscova și "Mariinsky" din Sankt-Petersburg.
"Eu sunt Don Quijote! "
Personal, n-am mai văzut "Don Quijote" de vreo 10 ani. Pe atunci, la Opera din Bucureşti erau principali delicioşii Corina Dumitrescu și Ovidiu Matei Iancu. Ce vreau să povestesc e că, înainte de a vedea prima oară spectacolul, am decretat, aşa cum îşi aleg copiii idoli fotbalişti, că eu sunt Don Quijote! Ohoo... și ce râs a fost după! Eu singur alesesem să fiu bezmeticul ăla care împunge avioane cu suliţa și merge de colo colo privind cu un ochi la celălalt și smucindu-şi capul de parcă are muște în urechi. :-)
Spectacolul a început cu 12 minute întârziere, fapt care nu a părut să deranjeze pe cineva. :-) Cortina principală se ridică, rămâne alta în loc, pe care este o "pată" albă în formă de cerc pe care se află umbrele mici ale lui Don Quijote și Sancho Panza. Acestea se animă când începe muzica, Don Quijote are o sulită lungă cu care împunge cerul din când în când, Sancho Panza merge haios călare pe măgar, țop, țop.
Se ridică și a doua cortină. Peisajul este feeric, bogat în combinaţii de culori. Pe laterale sunt case și pomi realizaţi din carton, zidul din spate e un mare cer albastru. O corabie mare, care are mai multe pânze aurii și una roşie închis, se află în stânga, în partea opusă fiind case alb și bleu, precedate de o mică plajă cu nisip alb. Spre deosebire de multe regii, care lasă tavanul neatins, decorurile se "închid" sus prin întrepătrunderea frunzelor copacilor care sunt "plantaţi" pe laterale, creând o atmosferă completă.
Începe dansul. Kitri are o rochie până la genunchi, cu 4 rânduri orizontale de volane. Tânărul Basilio ţine o chitară în mâini, are pantaloni negri mulaţi și cămaşa albă până la coate, peste care are o vestă grena cu margini negre. În jurul lor sunt tineri balerini georgieni îmbrăcaţi spanioleşte. :-) Cromatica e vioaie, ele în rochii negre cu roşu și portocaliu, ei cu pantaloni mari și cămăşi albe, veste deasupra și ciorapi albi pe toată lungimea gambelor. Lorenzo, tatăl lui Kitri, arată ca un pirat pensionat, cizme și pantaloni negri, bluză grena, jachetă verde închis, bandană și e cam gras. O ia pe Kitri de lângă Basilio și o trimite la colțul scenei, care e și cam colțul estic al Europei. :-)
Atâta cât mă pricep eu, pot spune că s-a dansat bine. Am căutat nesincronizări - să fiu român "adevărat" și să critic și capra georgienilor :-) - și am găsit, dar nu prea multe. N-am putut verifica sigur, că nu cunosc georgiana, dar poate la traducerea vorbelor au greşit mai mult... :-)
Don Quijoteshvili și Sanchodze Panzadze îşi fac apariţia în spatele scenei. Primul are mustăţi lungi, platoşă gri, de metal, scut, pantaloni bufanţi și o suliță cu care arată spre cele mai înalte vârfuri muntoase din Europa, aflate în apropiere. ;-) Sanchodze are pantaloni până la genunchi, largi, cușmă mare lăsată pe spate, e mic și îmbrăcămintea îl face să pară haios și mai mic.
Contele Gamacho, pretendent la mâna lui Kitri, e împiedicat, bâjbâit, și are un "echipament" preponderent alb cu violet. Îi face fetei curte, dar și la Tbilisi e respins de Corina Dumitresvili. :-)
În pauză aflu că balerină principală e venită de la Moscova, dar și că interlocutoarei mele georgiene îi plac Angela Gheorghiu și Alina Cojocaru. Am fost și în foaier, de fapt, o salbă de încăperi care mai de care mai atrăgătoare!
Don Quijote visează în fața cortinei, dar e trezit de Sancho Panza cu vin din podgoriile cele mai vechi din lume. ;-) Decorurile actului secund sunt, de asemenea, foarte frumoase. Pădurea pare veridică, iar cerul bleumarin închis, pe care e o lună aproape plină, îl completează perfect pentru o atmosferă feerică, fapt confirmat și răsplătit și de public prin aplauze oferite imediat după ridicarea cortinei.
Tata Lorenzo nu e de acord cu relaţia lor, deoarece contele Gamachodze are mai mulţi larí. :-) Atunci Ovidiu Mateishvili Iancushvili :-) dansează puţin la sentiment, se preface că îşi înfige un cuţit în stomac și cade ca mort. Don Quijoteshvili intervine, Ovidiushvili "învie" și Tatashvili Lorenzo îşi dă consintământul ca ei să se cunune, în ciuda conturilor lui bancare fără gel. :-)
Ultima parte are decoruri asemănătoare cu prima, dar fără corabie, plecată pe Marea Neagră cu destinaţia Constanța. :-) 12 balerini în alb și 12 fete cu rochii albe evantai dansează sârba georgiană la nunta celor doi. :-) La final, publicul aplaudă cu entuziasm, aşa cum a făcut-o și de câteva ori... în timp ce se cânta!
Cum se ajunge la Tbilisi... cu corabia din spectacol. :-) Sau înotând de la Constanța la Batumi - se traversează Marea Neagră pe lungime :-) -, apoi marș-rutka sau tren, dacă ai noroc să circule în ziua în care eşti acolo. Dacă vrei doar cu trenuri, e aproape posibil și chiar interesant, ruta fiind Bucureşti - Istanbul - Ankara - Kars (în estul Turciei) și de aici există microbuze spre Batumi, apoi iar tren până la Tbilisi. Întoarcerea poate fi prin nord, Tbilisi - Rostov pe Don - Odesa - Chişinău - Bucureşti, realizându-se astfel un delicios ocol al Mării Negre. ;-)
Mai există și varianta cu avioane, dar aceasta este pur și simplu plictisitoare. :-) Desigur că există avioane directe Bucureşti - Tbilisi, dar sunt scumpe. Variantele cu preț redus sunt prin Berlin sau Milano. Eu am mers la dus cu trenul până la Sofia și de acolo avion până la Kutaisi - am dat 11 euro pe biletul de avion, chiar și acum plâng după ei :-) - iar la întors am venit numai cu avioane, făcând escală la Berlin, ocazie cu care mi-am egalat un record personal: prezent în 4 capitale în 4 zile! Pe 28 (decembrie 2016) la Erevan, pe 29 la Tbilisi, pe 30 la Berlin, pe 31 la Bucureşti! În martie 2011 am avut acelaşi număr, atunci cu Podgorița, Belgrad, Sofia, Bucureşti.
Tot la întoarcere, ajunsăi la amicii mei din România, intrai și îi salutai frumos
"Gamar-joba! "
adică "Bună ziua! " în georgiană!
Acuma, întrebare: dacă nu au înţeles ce-am zis, înseamnă că nu am pronunţat eu corect? :-) ) )
Distribuţia:
Kitri: Maria Alexandrova (Teatrul Balshoi din Moscova)
Basil: Frank Van Tongereni
Coregrafia: Vakhtang Chabukiani, Nino Ananiashvili
Scenografie: Alexei Fadeechev
Asistenţi coregrafie: Tatiana Rastorgueva, Catherine Shavliashvili
Producţie: Vyacheslav Okunev
Dirijor: Zaza Kalmakhelidze
Orchestra Operei de Stat din Tbilisi
Premiera de la Tbilisi: 6 mai 2005
Premiera versiunii actuale: 29 decembrie 2016 |