[ Autor Adrian Trasca ]  Când te gândeşti la Bologna, primul lucru care îţi vine în minte - sau în gât :-) - sunt spaghetele bologneze, mai ales dacă eşti gurmand, adică halitor profesionist. :-) Mă rog, unii se mai gândesc şi la Universitatea din Bologna - cea mai veche din Europa! - dar, să fim serioşi, burta şi piz... aaa :D sunt primele lucruri la care se gândesc majoritatea oamenilor! ("Piz..." de la "pizza"... Oare la ce v-aţi gândit? Of, of, v-aţi gândit la piz...? Deci... am avut dreptate! :-) ) ) )
Spaghetele bologneze... mmmm, un deliciu! Să te lingi pe degete, nu alta! Există, însă, o mică problemă: Spaghetele bologneze nu există! :-) ) ) Sau există în toată lumea, dar numai în Bologna nu! :-)
Cică să nu vorbeşti de spaghete bologneze în Bologna, că rişti să iei bătaie! :-) ) )
Spaghetele bologneze înseamnă doar marketing! Se spune că bucătăria bologneza e cea mai bună din Italia şi se ştie că spaghetti e cea mai cunoscută mâncare italiană. Şi unii au lipit noţiunile. Explicaţia mi-a fost oferită de amicul meu bolognez Paolo, care mi-a spus că specialitatea reală locală este ragu, un sos cu carne tocată, şi care mi-a demonstrat că se pricepe la bucătărie, detaliindu-mi câteva retzete locale, cum se prepară tagliatele, tortellini, ragu, prosciutto şi altele bunătăţi. Până l-am oprit, că îmi făcea poftă de spaghete bologneze. :-) ) )
Bologna, "La dotta, la grassa, la rossa". În traducere, "culta, îmbelşugată şi roşie". Localitatea nu arată senzaţional comparativ cu alte frumuseţi ale Italiei, iar culoarea clădirilor din centru, un maro închis, poate displăcea unora prin cantitate, capitol în care mă înscriu şi eu. Este capitala regiunii Emilia-Romagna, are aproximativ 370.000 de locuitori (ceea ce o situează pe locul 7 în Italia), zona metropolitană atingând însă un milion de locuitori, şi se află în mijlocul drumurilor din nordul Italiei, între Verona şi Firenze, între Rimini şi Milano. Există date despre existenţa sa cu o mie de ani înainte de anul zero, dar cel mai important în istorie, la Bologna s-a înfiinţat prima universitate din Europa, tocmai în anul 1088!
Opera, Teatro Comunale, este în centru, la fel că Universitatea şi Conservatorul, acesta purtând numele lui Gioachino Rossini, care a prezentat mai multe opere în oraş. Nu are un program "zilnic" de spectacole, dar, la distanţă de câteva săptămâni, montează câte un spectacol pe care îl prezintă de mai multe ori într-un timp scurt. Clădirea, ca orice teatru de operă din Italia, arată foarte bine şi este una dintre cele mai vechi din Peninsulă, a doua, după Teatro "San Carlo" di Napoli. Numărul de locuri pe care îl are este 1034 - iar dacă erau mai isteţi, făceau cumva să fie 1088, anul înfiinţării Universităţii din localitate. ;-)
Traviata bologneză - aşa ceva există :-) - începe cu un tablou. Fără spaghete. :-) Toţi de pe scenă sunt nemişcaţi. Violeta vine din spate, agale, păşind printre personajele înmărmurite. Tuşeşte, ia câteva pastile, apoi se duce în dreapta la un personagiu şi îl trage spre ea. Se termină uvertura, începe mişcarea.
Violeta e în rochie largă de mătase turcoaz, mâneci largi, pare japoneză, are centură aurie cu negru, mantie subţire pestriţă, predominantă roz spre roşu. Ceilalţi au tot costume moderne, decente, nu stridente. La fel sunt şi decorurile, canapele de piele neagră sau roşie, scaune noi, plus un şezlong de piele bleumarin. Din context îmi dau seama că la baronul Duphol se dusese Violeta la finalul uverturii. Alfredo e în costum alb, cămaşă crem închis. E tinerel, Violeta pare mai purie.
"Li biaaamo, li biaamo ne lieti caaalici"
e mangiaaamoo
spagheeeti bo-lo-gneee-zee :-) ) )
Cuvintele libretului sunt numai în italiană pe ecranul de traducere, spre deosebire de multe alte teatre, unde mai apare şi traducerea în engleză. Pe scenă sunt trei pereţi, unul separator, perpendicular pe buza scenei, ceilalţi paraleli cu spatele scenei, cel din stânga semitransparent, cel din dreapta având un acoperiş fals alb plus un tablou abstract, gen Picasso, atârnat în mijlocul lui. Vocile sunt bune (deşi Violeta "bate" puţin spre mezzo), acustica la fel.
"Şi ridesta în ciel l`aurora! " - "Sunt zorii şi se ridică aurora! "
Din dreaptă intră unu` "defilând" în 4 labe, câteva fete îi dau pălmitze peste fund. Unele femei sunt beţe şi nici bărbaţii nu sunt mai prejos. Una dintre ele e tot în 4 labe şi e călărită simbolic de un alt vasnic consumator.
Cameră. Actul doi. Birou din lemn maro închis. Trei scaune, un cuier, o veioză. În spate e o perdea mare, transparentă, unde sunt "artefacte" din primul act - şezlongul, tabloul şi altele.
Alfredo are cizme negre, pantaloni crem, pulover alb, cămaşă neagră pe dedesupt şi are şi o puşcă. :-) Violeta, deux-piece crem-deschis. Germont-tatăl, costum gri de afaceri, cărunt, aspect foarte îngrijit.
Actul al treilea, o masă neagră în fatză. Bărbaţii sunt în negru, femeile în roşu, doar câteva în roz, au măşti de carnaval. Pe masă, separat, două perechi se mângâie lasciv. În dreapta este montat un proiector pe perete, iar pe el sunt filmări cu tauri care aleargă pe străzi, coride, matadori, toreadori. Violeta are o rochie elegantă, neagră, o mantie albă cu puţin negru şi mască. E singură-singurică într-o lumină albă în dreapta scenei în timpul jocului dintre Alfredo şi baron, în timp ce toţi ceilalţi sunt în întuneric aşezaţi cu spatele la public. Alfredo vine la ea în lumină, creându-se un efect cât de cât deosebit. Petrecăreţii au măşti, sunt cu fatza la public şi luminaţi când sunt chemaţi de Alfredo. Stau nemişcaţi până când păşesc ameninţători spre Germont-junior când acesta azvârle cu bani în figură Violetei. La final, redevin nemişcaţi şi în întuneric, iar Violeta, în lumina care o urmăreşte, păşeşte spre ieşire.
Actul al patrulea. Violeta e întinsă pe jos, cu spatele la public. Cu alte cuvinte, ne arată fundul. :-) E albă şi crem, evidenţiată în întunericul de pe scena care o înconjoară. Intensitatea luminii creşte uşor, se văd contururi. Violeta se ridică... pe jos mai rămâne una! Erau două, aşezate în aceeaşi poziţie!
"Dellaaa... Traviataaaa... sorridiii..."
Violeta care cântă se uită lung la Violeta de pe jos... La final, moartea, se aşează în fatza ei, ca la începutul actului.
Despre Paolo, amicul meu bolognez: are 51 de ani şi nu fusese niciodată la operă! Ştie, însă, mai toate operele, deoarece... le-a ascultat la radio! Un post italian difuzează în fiecare zi cel puţin o oră de muzică şi el o ascultă mereu. De ce nu s-a dus la niciun spectacol până acum, nu l-am întrebat, dar probabil că m-a aşteptat pe mine. :-) Dar şi când a început... a început tare, cu două spectacole în aceeaşi zi, după "Traviata" de la Bologna, care a fost între orele 15, 30 şi 18, 30, ne-am urcat frumuşel în maşinuţă şi am gonit spre Verona pentru a vedea "Nabucco" la Arenă, care începea la ora 21! Am intrat în Arena la 20, 55! ;-)
Distribuţia:
Violetta Valery: Marta Torbidoni / Adriana Iozzia
Alfredo Germont: Marco Ciaponi / Alessandro Viola
Giorgio Germont: Maurizio Leoni / Abraham GarcÃa González
Flora Bervoix: Aloisa Aisemberg
Annina: Erika Tanaka
Gastone: Giovanni Maria Palmia
Baronul Douphol: Paolo Porfiri
Doctorul Grenvil: Nicole Donini
Regie: Alfonso Antoniozzi
Dirijor: Hirofumi Yoshida
Decoruri: Paolo Giacchero
Costume: Claudia Pernigotti
Lumini: Andrea Oliva
Director de cor: Andrea Faidutti |