|
Ministrul Culturii promite soluționarea problemelor financiare ale companiei de balet de la teatrul "Oleg Danovski"
 De joia trecută, de când maestrul coregraf și prim-solistul Horațiu Cherecheș a semnalat la Radio Constanța faptul că artiștii balerini colaboratori nu și-au mai primit banii din luna august, lucrurile au rămas, deocamdată, la fel. În continuare, cei 26 de colaboratori ai Companiei de Balet, dar și ceilalți colaboratori artiști din cadrul Teatrului Oleg Danovscki din Constanșa își așteapta banii restanți. Faptul că acum ei merg încă merg la repetiții si susțin spectacole este doar pentru faptul că iubesc cu adevărat ceea ce fac. Trăiesc pentru dans și pentru bucuria de a fi pe scenă, motiv pentru care Compania încă funcționează. Într-un interviu acordat luni dimineață de managerul Teatrului de Operă si Balet "Oleg Danovski", Daniela Vlădescu, am aflat că Ministrul Culturii, George Ivașcu, a luat la cunoștință despre problemele culturii constănțene.
"Domnul ministru George Ivașcu mi-a telefonat vineri și mi-a spus că a aflat și dumnealui situația. Probabil nici dânsul, de la bun început, când a pășit în minister, nu a fost informat că are în subordine niște instituții probleme. Eu cred că este obligația fiecăruia dintre cei care lucrează și au acces la cifre și la finanțe să pună aceste probleme. Așa este normal! Este obligația lor morală și profesională să anunțe ministrul care vine și să-i spună acestuia care sunt instituțiile din subordine care au probleme și care trebuie susținute. Domnul ministru a spus că căuta și va găsi soluții pentru rezolvarea acestei probleme", dezvăluie soprana Daniela Vlădescu.
Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" are în total 137 de angajați, aici vorbim despre soliști, membrii orchestrei, balerini, tehnicieni, angajați de la birouri și de 37 de colaboratori permanenți. O mână de oameni pentru toate cele 160 de spectacole pe care artiștii noștri le oferă publicului în fiecare an, la care se adaugă și turneele în străinătate. Apelul artiștilor i-a sensibilizat pe constănțeni care au umplut sala de spectacol în acest weekend, în semn de recunoștință și solidaritate. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie03-06: Program iunie 2026 Gală Extraordinară de Balet
Marți, 9 iunie 2026, ora 19:00
Loc: CASA DE CULTURĂ CONSTANȚA
Seară camerală
Miercuri, 10 iunie 2026, ora 19:00
Loc: COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” CONSTANȚ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-06: Astăzi, de la ora 21, la TVR Cultural, Opera “Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach Regie, mișcare scenică, lighting design Matteo Mazzoni
Scenograf decor Elisabetta Salvatori
Scenograf costume Roberta Fratini
Coregrafie Beatrice Șerbănescu
Video design Luca Attilii
Asistent regie Claudia Mache ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-06: „Sunetul muzicii” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 6 iunie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm să (re)vedeți spectacolul cu musicalul „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers.
Colaborarea finală dintre Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, „Sunetul mu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
01-06: „Sunetul muzicii” la Opera Iași Primele spectacole ale Operei Naționale Române din Iași din această lună vor avea loc miercuri și joi, în Sala Mare. De la ora 18:30, în ambele zile, publicul este invitat să urmărească un îndrăgit musical, „Sunetul muzicii”, de Rich ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
31-05: Program iunie 2026 Sâmbătă, 6 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SUNETUL MUZICII – Musical de Richard Rodgers
Sâmbătă, 13 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
GALĂ DE BALET
– Spectacol extraordinar –
Invitați: Soli ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|