|
Musicalul Cartea Junglei, la Sala Rapsodia
 "Cartea Junglei", emoționanta aventură a prieteniei dintre micul om Mowgli și fiarele junglei, vă așteaptă la un spectacol autentic, pentru mici și mari. Pantera Bagheera găsește în junglă un copil abandonat și se grăbeste să-l dea în grija unei familii de lupi. Timp de 10 ani, puiul de om, numit Mowgli de către frații săi lupi, crește în junglă. Când se zvonește că tigrul Shere Khan se întoarce în junglă, consiliul lupilor hotărăște ca Mowgli să meargă în cel mai apropiat sat, pentru a trăi printre oameni și a fi, astfel, în siguranță.
"Cartea Junglei", un spectacol creat de Acting Dream Musical Theatre, primul teatru independent de acest gen, a avut premiera pe 22 noiembrie 2018 ora 19.00, la Palatul National al Copiilor, Bucuresti. Acest teatru care este la început de drum, a reușit să atragă o echipă formată doar din oameni frumoși, care și-au dăruit talentul și l-au pus în slujba bucuriei și a sufletului. Oameni care au înțeles încă de la început, că tot ceea ce contează este iubirea.
Cartea Junglei, un spectacol semnat de Eduard Petru Jighirgiu. Coregrafia îi aparţine lui Edi Stancu, iar studiul muzical a fost realizat de Claudia Măru Hanghiuc. Scenografia și costumele sunt create de Anca Pancu și Adina Gherghiceanu.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.
Producători: Artro Sport Clinic / Epson / Acting Dream Academy
Parteneri Media: Europa FM / Radio Itsy Bitsy FM |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie16-02: De la Viena la Broadway via Arad Joi, 26 februarie 2026 ora 19.00, Sala Palatului Cultural din Arad
De la Viena la Broadway…
Operetă & Musical
Dirijor: Hermann Szabolcs
Soliști
Cristina Vlaicu soprană
Nemes Tibo ... [ continuare ] Din categoria Stiri opereta si muzical
14-01: Notre-Dame de Paris - muzicalul original Charles și Nicola Talar, alături de Enzo Productions, aduc în exclusivitate în România una dintre cele mai spectaculoase producții ale teatrului muzical internațional: NOTRE-DAME DE PARIS, musicalul original în limba franceză, creat de Luc P ... [ continuare ] Din categoria Stiri opereta si muzical
07-01: Maraton de muzicaluri la Teatrul de Operetă Începem anul 2026 cu un maraton teatral de excepție. Trei spectacole dinamice și interactive pentru copii și părinți deopotrivă.
Ora 11.00 - Musicalul Cartea Junglei
Ora 15.00 - Musicalul Eliza
Ora 19.00 - Music ... [ continuare ] Din categoria Stiri opereta si muzical
22-12-2025: Concerte festive gratuite cu muzica Tinei Turner și a lui Disney la Opera din Varna Anul acesta, Opera de Stat din Varna oferă publicului său un cadou special de sărbători cu două concerte de succes cu intrare gratuită: „Tina - Pur și simplu cea mai bună” pe 27 decembrie și „Disney - un vis devenit realitate” pe 29 ... [ continuare ] Din categoria Stiri opereta si muzical
29-10-2025: Musicalul "Cartea Junglei” ajunge la Cluj-Napoca pe 8 noiembrie Cartea Junglei - Magia spectacolului musical, ajunge la Cluj-Napoca pe 8 noiembrie, de la ora 19 la Casa de Cultura a Studentilor Dumitru Farcas Cluj Napoca.
Bilete la
https://www.bilet.ro/eveniment/cartea-junglei-cluj-16739-533 ... [ continuare ] Din categoria Stiri opereta si muzical
|