|
Opera din Paris difuzează gratuit spectacole online, începând de azi
 Operele “Manon”, “Don Giovanni” şi baletul “Lacul Lebedelor” de la Opera Naţională din Paris vor fi disponibile, de marţi, pe site-urile instituţiei şi Culturebox, anunţă Le Figaro.
Între două şedinţe de telemuncă şi baby-sitting forţat, izolarea poate fi ocazia de a descoperi cele mai frumoase spectacole din lume, scrie cotidianul francez.
Opera din Paris, în partenariat cu site-ul Culturebox, propune publicului, în vremea pandemiei, să urmărească de marţi, ora 19.30, gratuit, mai multe spectacole din arhiva instituţiei.
Timp de şase zile, internauţii vor putea viziona o reprezentaţie pe site-ul Operei şi pe CultureBox. La sfârşitul acestei perioade, această producţie va fi înlocuită de alta, acest procedeu urmând să aibă loc până în mai.
Opera “Manon” de Jules Massenet va fi prima, cu o punere în scenă de Vincent Huguet. Spectacolul, care ar fi trebuit să se joace până la 10 aprilie la Opera Bastille, a fost anulat după ultimele măsuri impuse de Guvernul francez. “Vrem să păstrăm acestă legătură cu publicul, în ciuda vremurilor complicate”, a explicat Martin Coulon, responsabilul cu presa al Operei.
Filmat cu uşile închise pe 10 martie, “Manon” a fost iniţial destinat difuzării în cinematografe. Un proiect ratat după anunţul de sâmbătă seară de închidere a tuturor sălilor.
Pentru cei mai nerăbdători, instituţia pariziană oferă deja baletul “Giselle” şi opera “Indiile galante” pe site-ul său şi pe Arte Concert.
Programul spectacolelor disponibile online:
“Manon” – 17-22 martie
“Don Giovanni” (2019) – 23-29 martie
“Lacul Lebedelor” (2019) – 30 martie – 5 aprilie
“Bărbierul din Sevilla” (2014) – 6-12 aprilie
Seară Robbins (2018) – 13-19 aprilie
“Povestirile lui Hoffman” (2016) – 20-26 aprilie
“Carmen” (2017) – 27 aprilie – 3 mai
Ciclul de simfonii de Ceaikovski cu Orchestra Operei din Paris, dirijată de Philippe Jordan, va fi difuzat din 17 martie până pe 3 mai. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-03: Diana Tugui, invitata specială la concertul Jose Carreras de la Saraievo Enorul spaniol de renume mondial, José Carreras, va concerta în 7 martie la Saraievo. Principalele surse media din Bosnia și Herzegovina subliniază interesul enorm pentru acest eveniment cultural major, apreciind că pentru o seară, Sarajevo va ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
16-12-2025: Opera Națională Chineză, în premieră la București cu Turandot Pentru prima dată în România, Opera Națională Chineză aduce pe scena Sălii Palatului una dintre cele mai impresionante producții ale sale: capodopera lui Giacomo Puccini – Turandot. O producție oficială, prezentată în cadrul unui amplu ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
04-12-2025: Anul Cultural România–Italia 2026 a debutat la Roma printr-un Concert de Gală de Ziua Națională a României Roma a găzduit, pe 1 decembrie, ceremonia dedicată Zilei Naționale a României, care a marcat și inaugurarea oficială a Anului Cultural România–Italia 2026. Evenimentul a avut loc pe scena prestigioasă a Teatro dell`Opera di Roma și a fost ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
30-11-2025: Concert - eveniment Aida Garifullina, 8 ianuarie 2026, Sala Palatului Deschideți anul 2026 cu o seară de gală memorabilă! Pentru prima dată pe scena Sălii Palatului, soprana de excepție Aida Garifullina va interpreta repertoriul său rafinat, într-un concert plin de emoție și eleganță.
Detali ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
14-11-2025: Clasic e fantastic - Ce este o uvertură ? Sâmbătă, la Ateneul Roman - sala mare, va avea loc spectacolul "Clasic e Fantastic. Cum să înțelegem muzica. Ce este o uvertură ?"
Orchestra Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti
Dirijor: Andrei Ștefan Racu
Co ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
|