 În cadrul evenimentului "ZILELE BUCUREȘTIULUI", OPERA COMICĂ PENTRU COPII, în frunte cu directorul fondator SMARANDA OȚEANU-BUNEA a marcat inaugurarea oficială a noii Săli de Spectacole "GIULEȘTI" (Calea Giulești nr. 16, sector 6, București). Prestigioasa instituție culturală are un palmares impresionant: 15 premii internaționale și 17 premii naționale, sute de reprezentații/stagiune, zeci de turnee efectuate în țară și străinătate (Croația, Austria, Coreea de Sud, India, Israel, Spania, Canada, SUA, Italia, Tunisia, Republica Dominicană, Egipt, Germania, Emiratele Arabe Unite s.a.m.d).
Colaborator apropiat al OPEREI COMICE, marea actriță STELA POPESCU, a ținut să fie prezentă la acest eveniment cu totul special care reprezintă și o recunoaștere a succeselor incontestabile obținute pretutindeni de trupa de artiști și de membrii întregii echipe conduse de SMARANDA OȚEANU-BUNEA, Directorul Fondator. Protagonistă a musicalului "COANA CHIRIȚA" (regia Cristian Mihăilescu) și a altor spectacole de mare succes, invitată specială și Guest Star în majoritatea turneelor pe care OPERA COMICĂ le efectueaza în străinătate (cele mai recente - spectacolele susținute în luna iunie în SUA, la New York, pe Broadway, pe scena TOWN HALL și la Connecticut, dar și cele din Germania, de la Nurnberg, cu ocazia Festivalului Românilor 2011) STELA POPESCU a marcat încă o "premieră" în cariera sa artistică: este regizor al musicalului "SCUFIȚA ROȘIE" de Roman Vlad, o adaptare după Frații Grimm.
Inaugurarea Sălii "GIULEȘTI" a fost marcată de spectacolul extraordinar "COPIII ȘI MAGIA MUZICII". Programul artistic a inclus fragmente din Baletul "MIRANDOLINA" (regia și coregrafia Mihai Babușka) inclus și în repertoriul actualei stagiuni, dar și arii celebre din opere, operete, musical-uri, canzonete, momente de dans modern, clasic și contemporan.
Din distribuție au făcut parte soliștii vocali VICENȚIU TARANU, RODICA OCHESEANU, RALUCA OPREA, IOANA DAMIAN, VALI RACOVEANU, EUGEN VOICU, DANIEL FILIPESCU, ANDREI LAZĂR, NICOLAE LUPU, copiii ROBERTA, BOGDAN, TEDDY și ANA și soliștii baletului THEO MUNTEANU, ALIS BIRJOVANU, ANDREEA SOARE, ANDY ARDELEANU, ALEXA CORNEANU, MIHAI PRICOPE, DANIEL MANEA, IONUȚ BIRJOVANU, OCTAV IUGA.
Stagiunea 2011 - 2012 a OPEREI COMICE PENTRU COPII va debuta pe 3 octombrie 2011 cu musicalul "SCUFIȚA ROȘIE", în regia STELEI POPESCU. Acesta se va juca toată luna octombrie în zilele de luni și marți, de la orele 12.00 și 14.00, după cum urmează: 3, 4, 10, 11, 17, 18, 24, 25, 31 octombrie.
Vor urma, după același program, PREMIERA Baletului de Buzunar "CENUȘĂREASA" (noiembrie 2011), musicalul "BĂRBIERUL DIN SEVILLA" (decembrie 2011), Baletul de Buzunar "PĂPUȘILE MEȘTERULUI COPPELIUS" (ianuarie 2012), musicalul "FARMACISTUL" (februarie 2012), PREMIERA Baletului de Buzunar "COMPETIȚIA" (martie 2012), musicalul "PIATRA DIN CASĂ" (aprilie) și o nouă PREMIERĂ cu musicalul "PETER PAN" programată în lunile mai și iunie 2012. |