|
„Silvia”, regina ceardașului, vă așteaptă la Opera Brașov
 Sâmbătă, 19 iunie 2021, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să fiți parte din spectacolul cu opereta „Silvia” de Emmerich Kálmán și să vă încărcați cu voioşia unei epoci frumoase, cunoscută sub numele de „La belle époque”.
Premiera mondială a avut loc la 17 noiembrie 1915, la Teatrul Johann Strauss din Viena, având la bază un libret scris de Leo Stein şi Bela Jenbach şi revăzut apoi de István Békeffy şi Kellér Dezső; premiera operetei „Silvia” de la Opera Brașov – iunie 2012. Titlul iniţial al operetei „Silvia” a fost „Trăiască dragostea” și este cea mai apreciată lucrare a compozitorului maghiar. Cu amestecul său de teme serioase, dialog spumos și o partitură vibrantă, „Silvia” este o bijuterie a operetei, care este la fel de proaspătă astăzi ca acum mai bine de un secol.
În concepţia regizoral-scenografică a versiunii braşovene, spectacolul relevă atmosfera plină de viaţă a cabaretului unguresc, precum şi opulenţa palatelor vieneze. Silvia - Prinţesa Ceardaşului nu se adaptează într-o lume dominată de bogăţie, dar şi de convenţii, preferând să rămână în micul său cabaret, în care publicul o admiră şi o aplaudă seară de seară.
Distribuția:
Silvia - Cristina Coatu (debut)
Edwin - Alexandru Aghenie
Stazi - Alina Ichim
Boni - Mugurel Oancea
Cecilia - Asineta Răducan
Feri - Adrian Mărcan
Miska - Lorand Cristian
Prințul Leopold - Ionuț Tașcă (debut)
Generalul - Paul Tomescu
Arhiducele - Ștefan Schuller
Cei trei martori - Cristian Dicu, Emil Dumbravă (debut), Daniel Vâlcoci (debut)
„Fetițele vesele” - Mădălina Lucaciu, Mihaela Marele, Andromeda Nemeș, Anca Panait
Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc, regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia şi costumele: Rodica Garştea. Coregrafia: Dorin Coşeriu. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Asistent regie: Nicoleta Chirilă. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Asistent mișcare scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.
Preț bilete: 30 lei – Categorie: Acces general
Biletele pentru spectacolul cu opereta „Silvia” de E. Kálmán se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea evenimentului (în cazul în care rămân bilete disponibile).
Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
În stagiunea 2020 – 2021, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!
La evenimentele Operei Brașov, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Va fi respectată distanțarea de 1, 5 m între scaune. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.
Eveniment desfăşurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie09-09: Nume mari pe scena Operei Iași Opera Națională Română din Iași pune astăzi în vânzare, la Agenția Operei și pe site-ul operaiasi.ro, biletele de intrare la două spectacole de impact care vor avea loc luna viitoare.
Pe 4 octombrie, de la ora 18:30, în Sa ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
07-09: Trei spectacole oferite de Opera Iași în această săptămână După succesele avute sâmbătă și duminică cu spectacolele din deschiderea stagiunii 2026-2027, „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi, Opera Națională Română din Iași propune publicului trei reprezentații în această săptămână.
Ma ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
05-09: Opereta a anunțat spectacolul de deschidere al stagiunii Teatrul Național De Operetă și si Musical "Ion Dacian" prezintă:
Grand Opening Gala – Deschiderea Stagiunii 2026–2027
26 și 27 Septembrie 2026 ora 19:00
Teatrul Național de Operetă și Musical ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
05-09: Program septembrie 2026 V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă în culisele unui spectacol de operă? Cum prinde viață o producție precum „La Traviata” și câte povești se ascund în spatele decorurilor, costumelor și muzicii?
Marți, 15 septe ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-09: Se caută noi talente pentru Corul de Copii al Operei Iași Opera Națională Română Iași organizează pe 12 septembrie audiții pentru selectarea de noi membri ai Corului de Copii. La audiții pot participa elevi din clasele a II-a, a III-a și a IV-a. Aceștia pot să se înscrie la preselecție începâ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|