|
Piața Unirii devine locul întâlnirii clujenilor cu magia operei
 Opera Aperta revine, între 28 și 31 august, în Piața Unirii, cu Ruxandra Donose, mezzo-soprana care a strălucit pe cele mai importante scene din lume, și spectacolul-vedetă Zorba, cu o coregrafie reîmprospătată. Acestea sunt doar câteva dintre atracțiile celor trei zile de spectacole în aer liber, de înaltă ținută artistică, oferite gratuit publicului de Opera Națională Română din Cluj-Napoca.
Ruxandra Donose sărbătorește 30 de ani de activitate într-o gală în care vocea cu un timbru atât de special a mezzo-sopranei va vibra în interpretarea unor arii din Farnace de Antonio Vivaldi, Tancredi de Gioachino Rossini sau Carmen de Georges Bizet. Va fi o veritabilă incursiune în cariera parcursă de Donose, de la muzica barocă și romantică până la cea modernă, veristă, așa cum a răsunat și pe scenele de la Covent Garden, Royal Opera House sau Deutsche Oper Berlin, pe care mezzo-soprana a cântat de-a lungul timpului.
Seria spectacolelor în aer liber va continua cu Nabucco, o poveste cu substrat politic, care va impresiona nu doar prin modul în care artiștii invitați, baritonul Ionuț Pascu, basul Bálint Szabó și soprana Nadia Cerchez, vor aduce la viață povestea evreilor exilați din patria lor, dar și prin scenografia impresionantă, semnată de Liliana Moraru.
Povestea confruntării dintre evrei și babilonieni va prinde viață în 29 august, de la ora 20:30. Celebrul coregraf american Lorca Massine s-a aflat, săptămâna trecută, la Cluj, unde a reluat și împrospătat coregrafia pentru Zorba, spectacolul pe care l-a pus în scenă, în premieră națională, la Opera Națională Română, în 2017. În 31 august, publicul clujean este invitat să redescopere baletul care, de la lansare și până în prezent, a fost prezentat, de zeci de ori, cu casa închisă.
Accesul la spectacolele din Piața Unirii este liber și va fi permis, conform normelor legale în vigoare, doar persoanelor vaccinate cu schemă completă împotriva noului coronavirus, pe baza adeverinței de vaccinare, celor care au un test RT-PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și celor care dovedesc, printr-o adeverință emisă de medicul specialist, că se află într-o perioadă de 15-180 de zile de la infectarea cu noul coronavirus. Purtarea măștii va fi obligatorie pe toată durata evenimentelor din cadrul festivalului Opera Aperta. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie04-11: Vineri, 20 noiembrie 2026, ora 11.00, Sala Operei Brașov, CARMEN - Operă de G. Bizet - Repetiție generală cu public - La cererea publicului, anunțăm o nouă reprezentație: vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 11.00, vă invităm la repetiția generală cu public a operei „Carmen” de G. Bizet! În plus, joia viitoare, 12 noiembrie 2026, găzduim un recital - I ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Opera Națională București deschide noiembrie cu tango și opere de Puccini, Mozart și Saint-Saëns Opera Națională București invită publicul, în perioada 4–8 noiembrie 2026, la cinci seri de muzică. Programul se deschide cu „Cel mai frumos tango din lume”, cu tenorul Daniel Magdal și Corina Chiriac în calitate de invitată, și conti ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: „Sânge vienez”, capodopera lui Strauss, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu celebra operetă „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul!
Premiera osperetei a avut loc la Viena, pe 26 octombrie 189 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Un weekend de dans la Cluj-Napoca Opera Națională Română din Cluj-Napoca este partener al TRANSILVANIA STEPS, festivalul care aduce la Cluj companii din Portugalia, Singapore și China. La cea de-a V-a ediție, două dintre spectacolele sale se întâlnesc cu tine chiar pe scena ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Program noiembrie 2026, Teatrul de Operetă Concert Extraordinar: FAMILIA ROMANȚEI
Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian, 4 noiembrie 2026, ora 19:00
TRIBUT LUIS MARIANO
Lounge Opereta Orchestra, 5 noiembrie 2026, ora 19:00
VIVA LA VOCE! ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|