|
Nopţi magice la Castelul Corvinilor
 Un festival cu totul special, dedicat melomanilor din ţară, dar şi din străinătate, care se va bucura din nou de participarea artiştilor Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) "Oleg Danovski", se pregăteşte să îşi deschidă porţile pentru a doua oară, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Dacă anul trecut, teatrul din Constanţa a participat doar în calitate de invitat, la ediţia din 2012, va avea rolul şi de co-organizator, pe partea artistică, alături de Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Hunedoara, precum şi de Asociaţia Culturală DevART Deva.
Potrivit directorului general al TNOB "Oleg Danovski", Daniela Vlădescu, artiştii teatrului şi invitaţii lor vor susţine trei spectacole importante din repertoriul instituţiei, care se încadrează perfect în decorul gotic, plin de mister al Castelului. Reprezentaţiile se vor desfăşura în perioada 13-15 iulie, în curtea interioară a impozantului edificiu, care oferă cadrul acustic şi vizual ideal.
PROGRAM Primul spectacol propus de Teatrul "Oleg Danovski" este opera verdiană "Rigoletto", programat pe 13 iulie, de la ora 21.00 şi având în distribuţie artişti de valoare printre care: Robert Nagy, Ionuţ Pascu, Roxana Bageac, Constantin Acsinte şi Lucia Mihalache. A doua seară de... poveste va aduce în faţa publicului, pe 14 iulie, de la ora 21.00, spectacolul "Bărbierul din Sevilla", de Gioachino Rossini, cu Ştefan Ignat, Mădălina Radu, Ştefan Schuller şi Florin Ormenişan în rolurile principale. "Bărbierul din Sevilla" este aşteptat cu nerăbdare şi de la melomanii de la malul mării, având programată premiera cu doar câteva zile înainte de "Opera Nights", pe 7 iulie. Cele două reprezentaţii se vor desfăşura sub bagheta dirijorală a maestrului Gheorghe Stanciu.
Cel de-al treilea spectacol este concertul "Carmina Burana" de Carl Orff, care se va desfăşura pe 15 iulie, de la ora 21.00, la conducerea orchestrei simfonice aflându-se apreciatul dirijor Radu Ciorei. Solişti sunt Iordache Basalic, Anna Mirescu şi Doru Iftene.
Preţul biletelor pentru un spectacol este de 40 de lei, iar abonamentele pentru toate serile de festival costă 100 de lei. Biletele au fost puse în vânzare la Castelul Corvinilor din Hunedoara şi la Teatrul de Artă din Deva. Cei interesaţi pot face rezervări şi la devart.deva@gmail.com. |
Nota actuala: 9.67 (din 3 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie04-11: Vineri, 20 noiembrie 2026, ora 11.00, Sala Operei CARMEN - Operă de G. Bizet - Repetiție generală cu public - La cererea publicului, anunțăm o nouă reprezentație: vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 11.00, vă invităm la repetiția generală cu public a operei „Carmen” de G. Bizet! În plus, joia viitoare, 12 noiembrie 2026, găzduim un recital - I ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: „Sânge vienez”, capodopera lui Strauss, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu celebra operetă „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul!
Premiera osperetei a avut loc la Viena, pe 26 octombrie 189 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Un weekend de dans la Cluj-Napoca Opera Națională Română din Cluj-Napoca este partener al TRANSILVANIA STEPS, festivalul care aduce la Cluj companii din Portugalia, Singapore și China. La cea de-a V-a ediție, două dintre spectacolele sale se întâlnesc cu tine chiar pe scena ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Program noiembrie 2026, Teatrul de Operetă Concert Extraordinar: FAMILIA ROMANȚEI
Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian, 4 noiembrie 2026, ora 19:00
TRIBUT LUIS MARIANO
Lounge Opereta Orchestra, 5 noiembrie 2026, ora 19:00
VIVA LA VOCE! ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-11: Evenimente de excepție la 70 de ani de la primul spectacol din istoria Operei Iași Opera Națională Română din Iași va aniversa, pe 3 noiembrie, 70 de ani de la primul spectacol din istoria teatrului liric ieșean. Pentru a marca evenimentul din 1956, instituția a decis să ofere publicului posibilitatea de a urmări și în a ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|