|
Evenimente dedicate Sărbătorilor Pascale, în acest week-end, la Opera Brașov
 Sâmbătă, 9 aprilie 2022, de la ora 18.30, în Sala Operei, în așteptarea Sărbătorilor Pascale, vă invităm la „Requiem”, de W.A. Mozart. Requiem”-ul în Re minor KV 626 este ultima compoziție a lui Wolfgang Amadeus Mozart, rămasă neterminată, dar care a devenit una dintre lucrările sale cele mai cunoscute și apreciate.
„Requiem-”ul are structura unei mise și este alcătuită din 12 părți, având la bază șase strofe dintr-un text poetic latin din secolul al XIII-lea și șase texte liturgice, ce compun slujba funerară, dintre ele, „Lacrimosa” fiind cea mai renumită. Lucrarea este scrisă pentru patru voci (soprană, alto, tenor, bas), cor mixt și orchestră.
Soliști: Silvia Micu - soprană, Asineta Răducan - mezzosoprană, Mihai Irimia - tenor, Dan Popescu – bas. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se afla maestrul Traian Ichim. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coordonator spectacol: Valentina Mărgăraș. Regie scenă: Cristina Roșu. Spectacolul durează o oră și nu are pauză.
Preț bilete: 30 lei
Duminică, 10 aprilie 2022, de la ora 18.30, în Sala Operei, sunteți așteptați la un concert special: „Cânt spre Lumina Învierii! ”, susținut de Cvintetul vocal ANATOLY. În prima parte a evenimentului, veți putea asculta lucrări evocatoare și semnificative din tezaurul muzicii bizantine și al muzicii corale românești, cum ar fi „Aghios Otheos” - Filotei sin Agai Jipei, „Gustați și vedeți” – Gheorghe Dima, „Tatăl nostru” – Dragoș Alexandrescu, „Stihira a II-a de la Vecernia glasului 8” – arm. Nicolae Lungu, aranjament Ioan Dobrinescu, „Concert la Învierea Domnului” sau „Ziua Învierii” – Nicolae Lungu, aranjament Ioan Dobrinescu. În partea a doua a concertului, Cvintetul vocal ANATOLY vă propune o incursiune în muzica gospel, cu piese de referință ca: „Beautiful Saviour” - aranjament Tom Gentry, „Swing Low, Sweet Chariot” – arm. Peter Knight, „Down to the River to Pray” - arm. Philip Lawson sau „Oh, Happy Day” - aranj. Pete Schmutte.
Cvintetul vocal ANATOLY este alcătuit din: Andrada Mureşan (alto) – profesor la Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov, Gabriel Baciu (tenor) – inginer CANAM Brașov, licențiat al Facultății de Muzică din cadrul Universității „Transilvania” Brașov, Ciprian Cucu (tenor) – cântăreț bisericesc, student la Facultatea de Muzică din Brașov și Facultatea de Teologie din Sibiu; realizează aranjamentele grupului, Ciprian Ţuţu (bariton) – conf.univ.dr. la Universitatea „Transilvania” Brașov și Universitatea Națională de Muzică din București; dirijorul Corului Academic Radio Bucureşti; realizează aranjamentele grupului, Marius Modiga (bas) – profesor la Seminarul teologic „Dumitru Stăniloae” din Brașov și dirijorul Corului Concentus – Brașov.
Coordonator spectacol: Nicoleta Chirilă. Regie scenă: Cristina Roșu. Spectacolul durează o oră și 15 minute și are o pauză.
Preț bilete: 30 lei
Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).
Informații se pot obține la telefon: 0268-419380. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie11-11: Opera Iași programează o avanpremieră la cererea publicului În această lună, Opera Națională Română din Iași va prezenta prima premieră a stagiunii 2026-2027: „Cenușăreasa”, de Gioachino Rossini. Interesul spectatorilor pentru celebra operă comică este foarte ridicat, toate biletele la cele t ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Premiera baletului „Giselle”, în regia lui Răzvan Dincă, pe scena Operei Naționale București în noiembrie Opera Națională București prezintă vineri, 13 noiembrie 2026, de la ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, într-o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-11: Elena Un moment de o deosebită însemnătate al Festivalului Internațional „Elena Teodorini” îl constituie prezentarea, în concert, în primă audiție absolută, a unei opere inspirate din viața și destinul marii soprane Elena Teodorini. O creaÈ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-11: „Anotimpurile”, de Vivaldi, la Palatul Culturii Iași Opera Națională Română din Iași programează și în această lună o întâlnire în cadrul seriei Concert la Palat. Reprezentația lunii noiembrie găzduită de Palatul Culturii din Iași va avea loc marți, cu începere de la ora 18:30, și v ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-11: La Boheme de Brașov Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă așteptăm să urmăriți spectacolul cu opera „La Bohème” de Giacomo Puccini, una dintre cele mai iubite și montate lucrări din istoria muzicii universale.
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|