[ Autor Adrian Trasca ]
 Festivalul de Operă de la Glyndebourne îşi are rădăcinile prin anii 1930, când John Christie, fermecat de vocea sopranei Audrey Mildmay, s-a căsătorit cu aceasta iar ulterior au hotărât împreună construirea unui teatru de operă şi organizarea unui festival anual.
Prima ediţie a avut loc în 1934, operele lui Wolfgang Amadeus Mozart "Nunta lui Figaro" şi "Cosi fan tutte" fiind primele prezentate, festivalul având succes încă de la inaugurare.
Pentru un spectator român, prezenţa la acest festival este o experienţă inedită. Nu atât operele, când mediul înconjurător, tipic britanic de nivel înalt. Glyndebourne este o localitate, un sat, mai bine zis, în sudul Angliei, lângă Lewes, districtul Sussex, iar festivalul este unul în întregime privat şi se desfăşoară pe reşedinţa familiei Christie, spectacolele desfăşurându-se într-o clădire special construită, fiind o operă în toată puterea cuvântului, cam neaşteptată ţinând cont de amplasament. Pe lângă casa familiei Christie şi clădirea operei se află grădinile domeniului, stil britanic, evident bine întreţinute. Iar domnii şi doamnele îmbrăcate la 4 ace dau eleganţa cuvenită locului.
Spectacolul pe care l-am văzut, Boema lui Giacomo Puccini, a avut o desfăşurare pe alocuri spectaculoasă. Vocile au fost toate bune, iar decorurile adecvate iar pe alocuri, cum spuneam, spectaculoase. Versiunea montată a fost una modernă, cei 4 artişti având în cameră computer, casetofon, bec cu neon şi fiind îmbrăcaţi în blugi - Shaunard era un interpret de culoare şi avea căşti şi chiar o imitaţie "cool" de coroană, iar în actul 4 chiar efectuează câteva mişcări de break-dance -, iar actul 2, în piaţă, un joc de flăcări dă culoare montării. Poliţiştii au îmbrăcămintea actuală, vizibilă în tot Regatul Unit, fanfara este alcătuită din moşi Crăciuni, iar scena rotitoare este foarte bine exploatată, făcându-se elegant trecerea de la un tablou la altul.
Comportamentul tipic britanic, sobru, elegant şi cu papion, s-a văzut la aplauze, care, de fiecare dată, au fost... scurte şi la subiect! Spre deosebire de români, italieni şi germani, care aplaudă minute în şir, aici aplauzele au fost puternice, dar nu de o durată foarte mare. Acelaşi comportament, însă, nu ar da impresia de... umor, dar, cu toate acestea, pentru prima oară când am văzut Boema (până acum la Bucureşti, Craiova, Munchen şi... Glyndebourne), spectatorii... râdeau la giumbuşlucurile celor 4 artişti de pe scenă!
Surpriza serii a fost, pentru mine, interpreta Musettei. Am descoperit-o aici pe Irina Iordachescu (pe care o ştiam de la Bucureşti din Traviata şi nu numai), care a început ezitant, dar a şi-a intrat în rol după câteva minute, interpretându-şi foarte bine partitura.
Inedită pentru mine a fost întrebarea unei doamne, şi anume ce fac în pauză! Mă gândeam ce sens are întrebarea, dar am aflat ulterior că pauza durează... o oră şi 20 de minute! Timp în care domnii şi doamnele iau masa, unii preferând restaurantul, alţii venind de acasă cu măsuţe şi scaune pliante sau chiar pătură pentru a sta şi a prânzi direct pe iarba verde intens... tipic britanică. :-) |