|
„Crai Nou”, aproape de Ziua Culturii Naționale
 Sâmbătă, 13 ianuarie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, sărbătorim Ziua Culturii Naționale cu un spectacol pur românesc, foarte îndrăgit: opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu.
Ciprian Porumbescu a înregistrat, la Brașov, oraș în care a și locuit, în perioada 1881 – 1883, imensul succes al punerii în scenă a primei operete românești, compusă de el, „Crai Nou”, având la bază textul piesei poetului Vasile Alecsandri. Prima reprezentație a lucrării a avut loc pe 27 februarie 1882, cu compozitorul ca dirijor, în Sala Festivă a Gimnaziului Român (astăzi, Colegiul Național „Andrei Șaguna”), prestigios lăcaș de învățământ, iar primirea extrem de favorabilă a spectacolului a condus la programarea, chiar a doua zi, pe 28 februarie 1882, a încă unei reprezentații.
Opereta îmbină veselia cu poezia într-o atmosferă românească extrem de tonică și dezvoltă un mit popular care spune că luna nouă poate aduce fericirea celor îndrăgostiți. Lucrarea este, de fapt, o glumă, în care un ispravnic este păcălit de doi tineri, ajutați de țăranii de la munte. Anica, chiar nepoata acestui dregător, și Leonaș fug de acasă pentru a se căsători, dar sunt căutați de către ispravnic și jandarmi. Apărați de Dochița și de Moș Corbu, ei reușesc să se ascundă pentru ca, în final, Ispravnicul să îi și logodească.
Montarea actuală a operetei „Crai Nou”, datează din 2018, Anul Centenarului Marii Uniri, relevă atmosfera satului românesc exprimată de Ciprian Porumbescu prin ritmurile cântecelor populare și horelor cu zona de mister și inefabil existentă în poezia „Crai Nou” de Vasile Alecsandri, inspiratorul libretului acestei prime operete românești. Craiul Nou care împlinește dorurile și Sânzienele – ielele cele bune cu puteri magice care dansează în hore noaptea la lumina lunii – sunt întruchipate vizual în două momente muzicale nou-introduse în desfășurarea spectacolului („Balada” și „Rapsodia română”), întregindu-se astfel paleta componistică a lui Ciprian Porumbescu.
În distribuția spectacolului, îi vom găsi pe soliștii Operei Brașov: Anica – Maria Catrina, Leonaș - Mihai Irimia, Bujor – Alexandru Aghenie, Dochița - Asineta Răducan, Moș Corbu – Dan Popescu, Ispravnicul - Lorand Cristian. Soliști balet: Luna Muramatsu (debut) și Claudiu Dane. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent coregrafie: Cristina Rotundu. Regie scenă: Cristina Roșu.
Spectacolul durează o oră și 45 minute și nu are pauză.
Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile! |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie03-06: Program iunie 2026 Gală Extraordinară de Balet
Marți, 9 iunie 2026, ora 19:00
Loc: CASA DE CULTURĂ CONSTANȚA
Seară camerală
Miercuri, 10 iunie 2026, ora 19:00
Loc: COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” CONSTANȚ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-06: Astăzi, de la ora 21, la TVR Cultural, Opera “Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach Regie, mișcare scenică, lighting design Matteo Mazzoni
Scenograf decor Elisabetta Salvatori
Scenograf costume Roberta Fratini
Coregrafie Beatrice Șerbănescu
Video design Luca Attilii
Asistent regie Claudia Mache ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-06: „Sunetul muzicii” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 6 iunie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm să (re)vedeți spectacolul cu musicalul „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers.
Colaborarea finală dintre Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, „Sunetul mu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
01-06: „Sunetul muzicii” la Opera Iași Primele spectacole ale Operei Naționale Române din Iași din această lună vor avea loc miercuri și joi, în Sala Mare. De la ora 18:30, în ambele zile, publicul este invitat să urmărească un îndrăgit musical, „Sunetul muzicii”, de Rich ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
31-05: Program iunie 2026 Sâmbătă, 6 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SUNETUL MUZICII – Musical de Richard Rodgers
Sâmbătă, 13 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
GALĂ DE BALET
– Spectacol extraordinar –
Invitați: Soli ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|