|
La Piață. Revuluția și Oedipe, în cea de-a doua săptămână din februarie
 La Piață. Revuluția și Oedipe, în cea de-a doua săptămână din februarie, pe scena Operei Naționale București
Opera Națională București prezintă, în cea de-a doua săptămână a lunii februarie, dipticul La piață. Revuluția (format din baletul La Piață de Mihail Jora și opera Revuluția de Adrian Iorgulescu) și opera Oedipe de George Enescu.
Miercuri, 7 februarie, ora 18:30, vă propunem dipticul La piață. Revuluția – format din baletul La Piață de Mihail Jora și opera Revuluția de Adrian Iorgulescu –, în regia lui Alexandru Nagy. Noutatea excepțională a acestei producții constă în faptul că Opera Națională București – susținută de Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical Ludovic Spiess si Asociația ENVIRON – a pus în scenă prima producție de operă și balet realizată din materiale reciclate. Spectacolul își propune să fie o călătorie în timp (prin cei 33 de ani care au trecut de la Revoluția din Decembrie 1989). Pornind de la ideea că o revoluție se consumă întotdeauna într-o piață publică, regizorul Alexandru Nagy și coregrafa Sandra Mavhima au reconstituit un univers dramatic care ne înfățișează propria noastră istorie recentă.
Vineri (9 februarie) și duminică (11 februarie), ora 18:00, vor avea loc două spectacole ale operei Oedipe de George Enescu. La prima reprezentație, în 1936, la Paris, Oedipe a fost considerată un punct de cotitură în istoria operei. Este unanim considerată a fi singura capodoperă de rezonanță internațională a artei lirice românești. Cu o partitură complexă și impunătoare, George Enescu a creat o fabuloasă experiență sonoră, prin care a reușit să îmbine influențe din muzica românească tradițională cu tehnici muzicale avansate ale secolului XX. Această monumentală lucrare operează cu un spectru larg de emoții și tehnici componistice, în timp ce aduce în prim-plan arhicunoscutul mit tragic al lui Oedip, într-o manieră care păstrează proaspătă, până astăzi, relevanța acestuia.
Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie04-11: Vineri, 20 noiembrie 2026, ora 11.00, Sala Operei Brașov, CARMEN - Operă de G. Bizet - Repetiție generală cu public - La cererea publicului, anunțăm o nouă reprezentație: vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 11.00, vă invităm la repetiția generală cu public a operei „Carmen” de G. Bizet! În plus, joia viitoare, 12 noiembrie 2026, găzduim un recital - I ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Opera Națională București deschide noiembrie cu tango și opere de Puccini, Mozart și Saint-Saëns Opera Națională București invită publicul, în perioada 4–8 noiembrie 2026, la cinci seri de muzică. Programul se deschide cu „Cel mai frumos tango din lume”, cu tenorul Daniel Magdal și Corina Chiriac în calitate de invitată, și conti ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: „Sânge vienez”, capodopera lui Strauss, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu celebra operetă „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul!
Premiera osperetei a avut loc la Viena, pe 26 octombrie 189 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Un weekend de dans la Cluj-Napoca Opera Națională Română din Cluj-Napoca este partener al TRANSILVANIA STEPS, festivalul care aduce la Cluj companii din Portugalia, Singapore și China. La cea de-a V-a ediție, două dintre spectacolele sale se întâlnesc cu tine chiar pe scena ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Program noiembrie 2026, Teatrul de Operetă Concert Extraordinar: FAMILIA ROMANȚEI
Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian, 4 noiembrie 2026, ora 19:00
TRIBUT LUIS MARIANO
Lounge Opereta Orchestra, 5 noiembrie 2026, ora 19:00
VIVA LA VOCE! ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|