|
ONB dedică spectacolul de astăzi baritonului Vasile Martinoiu. Maestrul a împlinit ieri 90 de ani!
 Opera Națională București dedică spectacolul de astăzi „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini baritonului Vasile Martinoiu. La finalul reprezentației, toți cei care doresc să îi aducă urări de „La mulți ani! ” sunt invitați în Foaierul Galben al Operei.
VASILE MARTINOIU s-a născut la 2 aprilie 1934 la Târgu Jiu într-o familie de muzicieni, Vasile Martinoiu începe studiile la Conservatorul „Cornetti” din Craiova pentru a le termina la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi. După absolvire, devine este angajat al Teatrului Muzical din Galaţi. Încă de tânăr manifestă un puternic entuziasm în consolidarea tehnică vocală şi pregătirea stilistică devenind laureatul unor importante concursuri internaţionale precum: 1965 Concursul Internaţional de Canto „Ferenc Erkel” de la Budapesta; 1967 Concursul Internaţional de Canto „Maria Canals” de la Barcelona; 1968 Concursul Internaţional de Canto „Voci Verdiane” de la Busseto; 1968 Concursul Internaţional de Canto „Giuseppe Verdi” de la Parma; 1968 Concursul Internaţional de Canto „Achille Peri” de la Regio Emilia; aceste victorii au reprezentat preţioase ocazii pentru a se face remarcat prilejuindu-i colaborări importante în viitoarea sa carieră internaţională.
Angajarea baritonului Vasile Martinoiu la Opera Română din Bucureşti în anul 1965 asumă o semnificaţie foarte valoroasă dacă ne gândim la baritonii teatrului din acel an în următoarea ordine cronologică a vârstelor: Petre Ştefănescu-Goangă, Şerban Tassian, Mihail Arnăutu, Alexandru Vârgolici, Octav Enigărescu, Ladislau Konya, David Ohanesian, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu.
Stimulat de atmosfera atristică a unui teatru atât de bogat în valori, tânărul bariton s-a afirmat foarte rapid şi mai ales în repertoriul verdian cu mare succes atât pe şcena bucureşteană cât şi în celelalte teatre ale ţării începând treptat o carieră internaţională prestigioasă în importante teatre din Austria, Belgia, Franţa, Italia, Belgia, Olanda, Germania, Turcia, Polonia, Rusia, Suedia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, Jugoslavia, USA (New York City Opera, Baltimore, Lincoln Center, Philadelphia, Washington). Sunt unele opere pe care Vasile Martinoiu le-a interpretat doar în străinătate: „La forza del destino” de Verdi (Komische Oper Berlin), „Simon Boccanegra” de Verdi (Amsterdam), „Andrea Chénier” de Giordano (Istambul), „La Favorita” de Donizetti (Regio Emilia). În urma afirmării la Concursurile Internaţionale de Canto „Voci Verdiane” de la Bussetto şi „Giuseppe Verdi” de la Parma, a primit un contract pentru rolul Stankar din opera „Stiffelio” de Verdi în deschiderea stagiunii 1968/1969 la Teatrul Regio din Parma, 26 decembrie 1968; era premiera acestei opere în timpuri moderne, la peste o sută de ani de la premiera absolută dar şi prima reprezentare completă în urma găsirii materialului complet al partiturii verdiene; Vasile Martinoiu devine astfel primul bariton român afirmat la Teatrul Regio din Parma în faţa unui public foarte exigent mai ales cu interpretările verdiene.
Rolul Tonio din „I Pagliacci” de Leoncavallo îi prilejuieşte baritonului român, în acelaşi an 1969, debutul la New York City Opera sub direcţia managerială a marii sopranei Beverly Sills. După debut, în New York Times se scria despre Vasile Martinoiu „ unul dintre cei mai buni baritoni„; pe această şcenă a avut treizeci de apariţii, adăugând rolului Tonio alte roluri de mare calibru precum Scarpia di „Tosca” de Puccini sau rolul titular din „Rigoletto” de Verdi.
STEPHAN POEN - Muzicologie: VASILE MARTINOU... Pasiune, Dârzenie și Devotament în Slujba Muzicii... (poenmuzicologie.blogspot.com) |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie11-07: Două evenimente, duminică, pe scena Operei Brașov Duminică, 12 iulie 2026, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, invităm spectatorii, mici și mari deopotrivă, să vizioneze musicalul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, o adaptare feerică realizată după celebrul basm al lui Charles Perr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-07: Toamna începe ... la operă! O nouă stagiune înseamnă emoții noi, povești memorabile și seri pe care abia aștepți să le trăiești.
În octombrie deschidem Stagiunea 107 cu unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: premiera cu două reprezent ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-07: Orchestra Operei Naționale București cântă la Festivalul Internațional de la Ravello Pe 12 iulie, ora 20:00, Orchestra Operei Naționale București urcă pe scena Belvedere di Villa Rufolo, la Festivalul Internațional de la Ravello, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică din Europa, ajuns la cea de-a 74-a ediție.< ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
01-07: Program iulie 2026 Rigoletto
Duminică, 5 iulie 2026, ora 19:00
Concert Simfonic
Vineri, 10 iulie 2026, ora 19:00
Carmen
Duminică, 19 iulie 2026, ora 19:00
Traviata
Vineri, 24 iulie 2026, ora 19: ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-06: O călătorie prin frumusețea culturii chineze Luni, 29 iunie, scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca devine poarta către una dintre cele mai fascinante tradiții artistice ale lumii.
Beijing Dance Academy, una dintre cele mai prestigioase instituții de dans din China, a ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|