|
Angela Gheorghiu şi Andrei Pleşu, printre personalităţile care au luat parte la premiera absolută a operei O scrisoare pierdută
 Cea mai nouă operă semnată de un compozitor român, "O SCRISOARE PIERDUTĂ", partitură finalizată chiar în cursul acestui an de artistul DAN DEDIU, a avut premiera absolută duminică, 16 decembrie (19.00) la Opera Naţională Bucureşti, eveniment extraordinar care s-a bucurat de aprecierea unanimă a publicului. Următoarele reprezentaţii vor avea loc în datele de 22 decembrie 2012 (acces gratuit) şi 13 ianuarie 2013.
La eveniment au luat parte, alături de alte personalităţi importante ale vieţii culturale, Angela Gheorghiu şi Andrei Pleşu.
"Sunt extrem de fericită pentru Dan Dediu, lucrarea este extraordinară: ritmurile româneşti şi orientale, muzica lui Piazzola, tot acest conglomerat de muzicalitate şi idei specifice epocii lui Caragiale a recreat atmosfera de atunci. Am venit special pentru acest eveniment. Spun "BRAVO" tuturor celor implicaţi în realizarea acestei premiere pentru ca au muncit enorm; muzica nu este uşor de interpretat, scenografia a fost specială, iar partea orchestrală a fost extraordinară. Bineînţeles, sunt detalii care pot fi perfecţionate, însă spectacolul este foarte foarte bun, iar publicul a reacţionat pe măsură, artiştii au fost ovaţionaţi! ", a declarat Angela Gheorghiu pentru ONB.
"M-am bucurat de premiera "O scrisoare pierdută" mai mult decât m-am aşteptat! Am asistat mai ales în partea a doua a spectacolului la o desfăşurare euforică de talent, de imaginaţie, de creativitate, de umor şi de dramatism pentru că, inevitabil, toţi cititorii şi spectatorii lui Caragiale fac comparaţii cu ce trăiesc şi comparaţiile se potrivesc întotdeauna. Recomand acest spectacol tuturor oamenilor care trec prin Bucureşti, fie români, fie străini", a declarat Andrei Pleşu pentru ONB.
Transpunere muzicală a celebrei comedii semnate de Ion Luca Caragiale, sub conducerea muzicală a dirijorului Tiberiu Soare, noua producţie este montată în regia lui Ştefan Neagrău, iar decorurile aparţin Vioricăi Petrovici. Distribuţia din seara premierei i-a reunit pe artiştii şi colaboratorii ONB: Tipătescu-Ştefan Popov, Caţavencu-Andrei Lazăr, Pristanda-Ştefan Schuller, Trahanache-Florin Diaconescu, Zoe Trahanache-Simonida Luţescu, Farfuridi-Vasile Chişiu, Brânzovenescu- Daniel Pop, Cetăţeanul-Liviu Indricău, Agamiţă Dandanache-Răzvan Georgescu. Solişti balet: Monica Petrică, Raul Oprea. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie25-05: "Fantoma de la Operă" revine în septembrie Către cei care ați ascultat chemarea mea și ați umplut sala cu respirația voastră nerostită…
Ați trăit.
Ați vibrat.
Ați epuizat, pe nerăsuflate, toate cele 13 reprezentații ale revenirii mel ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
24-05: București Opera Festival 2026 11 iunie, Bărbierul din Sevilla
12 iunie, Iolantha
13 iunie, Vocea umană
14 iunie, Ibérica (balet)
15 iunie, Cenușăreasa
16 iunie, Carmen`s Love Affairs
18 iunie, Faust
20 iunie, Carmen
21 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-05: Program iunie 2026 Silvia
4 iunie, 2026 19:00
Silvia
5 iunie, 2026 19:00
Rebecca
6 iunie, 2026 18:00
Rebecca
7 iunie, 2026 18:00
Jack, între dragoste și nebunie
12 iunie, 2 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-05: Două spectacole „Rigoletto” la Opera Iași Ultimele două spectacole ale lunii la Opera Națională Română din Iași vor avea loc sâmbătă și duminică. În fiecare dintre cele două zile amintite, de la ora 18:30, în Sala Mare, publicul va putea urmări, cu distribuții diferite, „Ri ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-05: Program iunie 2026 Sâmbătă, 6 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SUNETUL MUZICII – Musical de Richard Rodgers
Sâmbătă, 13 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
GALĂ DE BALET
– Spectacol extraordinar –
Invitați: Soli ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|