|
Enescu, în Închiderea Stagiunii 2024/25 a Filarmonicii Banatul Timișoara
 Rapsodina română nr. 2 în re major, op. 11, o lucrare ce prezintă în mod fermecător frumusețea folclorului românesc – o creație prezentă în concertele majorității marilor orchestre ale lumii – va deschide concertul vocal-simfonic extraordinar de Închidere a Stagiunii 2024/25 a Filarmonicii Banatul Timișoara, în anul în care comemorăm 70 de ani de la dispariția marelui compozitor.
Vineri, 20 iunie, de la ora 19:00, la Sala Capitol, audiem și Simfonia nr. 3 în do major, op. 21, în interpretarea Orchestrei simfonice și a Corului Filarmonicii, alături de Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu”. Dirijor al acestui grandios eveniment va fi maestrul Gabriel Bebeșelea.
Compusă între 1916-18, această creație este una dintre cele mai cutremurătoare lucrări vocal-simfonice din întreaga literatură a primei jumătăți a secolului al XX-lea. Puternic influențată de tragicul războiului, simfonia are un final de-a dreptul inefabil, care ne transportă dincolo de ceruri, ca o concluzie plină de speranță diametral opusă violenței războiului. Optimismul enescian se remarcă și prin intervenția corului fără cuvinte, element coloristic ce amplifică atmosfera celestă care transformă epilogul simfoniei într-un final deschis, fiind o încercare de a propaga întru perpetuitate spre toate colțurile universului acest mesaj al păcii”, descrie Gabriel Bebeșelea ultima simfonie completă a lui George Enescu.
Corul „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul Timișoara va fi pregătit de maestrul Iosif Todea, iar cel al liceului, de Maria Gyuris.
Biletele se găsesc pe site, la casierie și pe mytcicket.ro: https://shorturl.at/GhGie
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Artexim – instituție din subordinea Ministerului Culturii și organizatoare a Festivalului Internațional „George Enescu”.
Organizator: Filarmonica 𝐵𝑎𝑛𝑎𝑡𝑢𝑙 Timișoara
Partener: Artexim
Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara |
Nota actuala: 9.5 (din 2 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie24-10: Program noiembrie 2026 în noiembrie se împlinesc 70 de ani de la prima reprezentație de pe scena Operei Naționale Române din Iași, „Tosca”, de Giacomo Puccini, care a avut loc pe 3 noiembrie 1956. Pentru a marca acest eveniment, teatrul liric ieșean a stabilit u ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-10: Program noiembrie 2026 La Opera din Cluj-Napoca, noiembrie începe cu Va, pensiero - concert cu Ocazia Zilei UBB - și continuă cu Verdi, Puccini și Ceaikovski! Ne vom bucura de titluri îndrăgite, precum operele Trubadurul, Turandot, Il Tabarro/Gianni Schicchi, baletel ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: Program noiembrie 2026, Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SÂNGE VIENEZ – Operetă de J. Strauss-fiul
Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
BOEMA - Operă de G. Puccini
Duminică, 15 noiembrie ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: „Dama cu camelii” la Opera Brașov Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, veți putea urmări spectacolul de balet „Dama cu camelii”, pe muzică de R. Schumann, C. Saint-Saëns, Fr. Chopin, Fr. Liszt.
Spectacolul de balet „Dama cu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
19-10: Trei spectacole pentru copii în programul „Școala Altfel”, la Opera Brașov În această săptămână, în cadrul programului „Școala Altfel”, Opera Brașov vine în întâmpinarea numeroaselor solicitări și oferă elevilor din județul Brașov (Brașov, Codlea, Zărnești) trei reprezentații ale spectacolului „Av ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|