|
Concertul aniversar „Angela Gheorghiu - 35 de ani de excelență” a fost anulat din cauza interesului scăzut
 Concertul aniversar „Angela Gheorghiu – 35 de ani de excelență”, care ar fi trebuit să se desfășoare pe 7 septembrie 2025 a fost anulat, au transmis organizatorii.
Biletele achiziționate pot fi preschimbate pentru spectacolul tenorului Jonas Kaufmann, din decembrie.
„Ca urmare a interesului scăzut din partea publicului și a vânzărilor de bilete care nu au atins nivelul optim pentru desfășurarea unui eveniment de o asemenea amploare, organizatorii au făcut eforturi considerabile pentru a face posibilă reprogramarea acestuia.
Din păcate, în ultimă instanță, aceștia au fost nevoiți să ia această decizie dificilă, adresează scuze pentru neplăcerile cauzate tuturor persoanelor care au achiziționat bilete și îi asigură de faptul că restituirea contravalorii se va face prin intermediul agenției de ticketing iabilet.ro”, transmit miercuri organizatorii, într-un comunicat remis AGERPRES.
Organizatorii pun la dispoziție posibilitatea de a preschimba gratuit biletele pentru concertul anulat cu bilete la spectacolul extraordinar al tenorului Jonas Kaufmann, programat pe 11 decembrie, la Sala Palatului.
„Chiar dacă biletele pentru acest eveniment sunt mai scumpe, diferența de cost va fi suportată de organizator. Spectatorii vor primi bilete la o categorie similară, având chiar posibilitatea de a-și alege locul în sală. Persoanele care doresc să opteze pentru această alternativă sunt rugate să trimită un email cu solicitarea de preschimbare către agenția emitentă a biletelor, iabilet.ro”, precizează sursa citată.
Dacă totuși se dorește restituirea, toate biletele achiziționate vor fi rambursate.
„Pentru a iniția procesul de restituire a contravalorii aferente, se va transmite o solicitare pe adresa de email a agenției de bilete. Suma va fi restituită în termen de 30 de zile de la primirea cererii”, mai informează organizatorii. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-03: Diana Tugui, invitata specială la concertul Jose Carreras de la Saraievo Enorul spaniol de renume mondial, José Carreras, va concerta în 7 martie la Saraievo. Principalele surse media din Bosnia și Herzegovina subliniază interesul enorm pentru acest eveniment cultural major, apreciind că pentru o seară, Sarajevo va ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
16-12-2025: Opera Națională Chineză, în premieră la București cu Turandot Pentru prima dată în România, Opera Națională Chineză aduce pe scena Sălii Palatului una dintre cele mai impresionante producții ale sale: capodopera lui Giacomo Puccini – Turandot. O producție oficială, prezentată în cadrul unui amplu ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
04-12-2025: Anul Cultural România–Italia 2026 a debutat la Roma printr-un Concert de Gală de Ziua Națională a României Roma a găzduit, pe 1 decembrie, ceremonia dedicată Zilei Naționale a României, care a marcat și inaugurarea oficială a Anului Cultural România–Italia 2026. Evenimentul a avut loc pe scena prestigioasă a Teatro dell`Opera di Roma și a fost ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
30-11-2025: Concert - eveniment Aida Garifullina, 8 ianuarie 2026, Sala Palatului Deschideți anul 2026 cu o seară de gală memorabilă! Pentru prima dată pe scena Sălii Palatului, soprana de excepție Aida Garifullina va interpreta repertoriul său rafinat, într-un concert plin de emoție și eleganță.
Detali ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
14-11-2025: Clasic e fantastic - Ce este o uvertură ? Sâmbătă, la Ateneul Roman - sala mare, va avea loc spectacolul "Clasic e Fantastic. Cum să înțelegem muzica. Ce este o uvertură ?"
Orchestra Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti
Dirijor: Andrei Ștefan Racu
Co ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
|