|
Toamna muzicală clujeană
[ Autor Despina Petecel Theodoru ]  Nu vreau să-mi închei consideraţiile, fără a mă opri, oricât de succint, asupra unei premiere lirice din 11 octombrie: spectacolul cu Forţa destinului de Verdi, de la Opera Română din Cluj-Napoca. După mai bine de şapte decenii de la premiera clujeană, din 1935, Forţa destinului şi-a găsit în Rareş Trifan - pe care-l remarcasem acum aproape 15 ani, tot la Opera Română clujeană, când, proaspăt absolvent al Universităţilor din Bucureşti şi Cluj montase, cu precizie stilistică, dar şi cu fantezie...temerară, Oedip de George Enescu - o adevărată "baghetă magică"! Am redescoperit în noua montare - prima din creaţia verdiană din cariera sa - aceeaşi înclinaţie pentru soluţiile simple, dar percutante, relevând orizontul cultural bogat şi ramificat al autorului lor, ca şi intuiţia sigură, graţie căreia regizorul alege întotdeauna simbolurile cele mai adecvate acţiunii şi esenţei psihologice a personajelor. Înţelegând drama operei lui Verdi ca pe "un drum al crucii", Rareş Trifan - totodată director al Operei Române din Cluj - şi-a centrat viziunea pe simbolul crucii, favorizat de scenografia alcătuită de Valentin Codoiu, la fel de simplu şi multifuncţional, dintr-un eşafodaj de bare metalice, orizontale şi verticale, convertite pe rând în han, închisoare, chilie de mânăstire, Crucifix sau masă, ai cărei ocupanţi trimit - prin aranjamentul de ansamblu şi datorită jocului de lumini şi umbre mânuit cu extremă artă de către regizorul însuşi - la imaginea biblică a Cinei cea de taină. Costumele - somptuoase - au "consunat" totuşi cu nuditatea hieratică a acestui decor, datorită efectelor de clar-obscur ce au estompat graniţele dintre epoci. La reuşita spectacolului au contribuit în egală măsură corul Operei condus de Vladimir Popean, orchestra dirijată de Horath Jozsef şi nu în ultimul rând mănunchiul de solişti din care s-au remarcat deja venerabilul Mircea Moisa, în rolul lui Padre Guardiano, Marius Chioreanu - Marchizul de Calatrava -, Fulop Martin - Don Carlo di Vargas -, Marius Vlad Budoiu în rolul Don Alvaro, Liliana Neciu în rolul Preziosillei şi, last but not least, soprana Carmen Gurban - impecabilă, atât în maniera în care-şi conduce şi susţine glasul, cât şi în jocul de scenă, de o graţie şi o minuţiozitate ce fascinează de fiecare dată. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie22-10: Program noiembrie 2026, Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SÂNGE VIENEZ – Operetă de J. Strauss-fiul
Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
BOEMA - Operă de G. Puccini
Duminică, 15 noiembrie ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: „Dama cu camelii” la Opera Brașov Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, veți putea urmări spectacolul de balet „Dama cu camelii”, pe muzică de R. Schumann, C. Saint-Saëns, Fr. Chopin, Fr. Liszt.
Spectacolul de balet „Dama cu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
19-10: Trei spectacole pentru copii în programul „Școala Altfel”, la Opera Brașov În această săptămână, în cadrul programului „Școala Altfel”, Opera Brașov vine în întâmpinarea numeroaselor solicitări și oferă elevilor din județul Brașov (Brașov, Codlea, Zărnești) trei reprezentații ale spectacolului „Av ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
18-10: Tango-ul întâlnește opera la Brașov Marți, 20 octombrie 2026, de la ora 19.00, Opera Brașov găzduiește, în Sala de pe str. Bisericii Române nr. 51, gala de tango argentinian „Tango Meets Opera”, organizată de Asociația Cluj Tango Orchestra.
Premiera acestui s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
18-10: "Elixirul dragostei" la Teatrul National de Operetă „Poate dragostea să fie creată într-un laborator?” este întrebarea de la care pleacă acest spectacol-experiență, care vă va teleporta într-o lume fascinantă, unde magia, dragostea și tehnologia se întâlnesc. „Elixirul Dragostei” ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|