Primarul Braşovului, George Scripcaru, a verificat personal zilele trecute stadiul lucrărilor de reamenajare a fostului Cinematograf Patria, unde va fi sala de spectacole şi sediul administrativ al Filarmonicii. Lucrările sunt finalizate în proporţie de peste 85%.
Primarul Scripcaru a anunţat că din stagiunea următoare, care începe în luna septembrie, "Filarmonica din Braşov va susţine concertele în noua sală. Deşi au fost lucrări de anvergură pe partea de consolidare, acum, când încep să se vadă rezultatele, putem spune că Braşovul va avea o sală de concerte aşa cum merită un oraş care şi-a propus să devină capitală culturală europeană în 2021. Mă bucur că, în sfârşit, cea mai veche instituţie de cultură din Braşov va avea în scurt timp un sediu propriu".
Fostul cinematograf a fost extins pe trei corpuri de clădire. În corpul A va fi sala mare de spectacole cu o capacitate de 500 de locuri şi cu un foaier la etaj, în corpul B va fi un foaier pentru orchestră, iar în corpul C vor fi cabinele pentru solişti şi dirijor, precum şi spaţii de depozitare. Noul obiectiv a fost gândit ca un complex cultural, care va găzdui spectacolele Filarmonicii Braşov, concerte matinale gratuite, recitaluri camerale, dar şi proiecţii film şi expoziţii.
Până acum, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, au fost finalizate lucrările la sala de audiţii, sala de repetiţii, la lift, la scările de accces sau camera pentru centrala termică: "A mai rămas de pus covorul din PVC din foaierul mic, de amenajat scena de lemn din sala de audiţii, de montat corpurile de iluminat şi de montat balustradele de la scări".
În foaierul mare (unde a fost holul şi casa de bilete a fostului cinematograf), lucrările sunt executate aproape în totalitate. Aici s-au consolidat stâlpii de rezistenţă, a fost montată pardoseala din plăci de calcar, au fost terminate zugrăvelile, urmând a se monta tapetul de pe stâlpi şi corpurile de iluminat.
Se lucrează la scenă şi la acustică
La sala mare, după ce au fost descoperite probleme mai mari decât cele estimate iniţial, a fost nevoie de efectuarea unor ample lucrări de refacere a structurii de rezistenţă. Astfel, grinzile transversale au fost consolidate cu beton şi întărite cu plăci din fibră de carbon. Apoi, pe pereţi şi tavan s-au montat structuri metalice pentru crearea fondului acustic, iar acum sunt instalate plăci din lemn sau rigips. Pereţii şi tavanul din zona scenei sunt placaţi cu panouri din lemn. Pe porţiunea cuprinsă între scenă şi peretele opus acesteia (cel de la intrarea în sală) se aplică plăci de rigips, iar pe peretele de la intrare se vor monta panouri din lemn.
"Designul pereţilor şi tavanelor, dar şi forma plăcilor au fost proiectate astfel încât sala de spectacole să se atingă un nivel optim de acustică", a explicat Toarcea.
Proiect de peste 10, 9 milioane de lei
Tot în sala mare se lucrează la realizare scenei, care va fi din beton, dar cu sistem de încălzire în pardoseală, apoi se va monta parchetul. În ultima fază şi se vor aduce proiectoarele şi corpurile de iluminat şi se vor monta fotoliile.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei susţine că, cel mai probabil, lucrările de amenajare a noului Centru cultural se vor termina până la sfârşitul lunii iunie, apoi vor fi montate fotoliile.
Valoarea totală a proiectului este de 10, 9 milioane de lei, din care valoarea eligibilă este de 8, 77 milioane de lei.
Investiţia beneficiază de o finanţare nerambursabilă de 98% din valoarea eligibilă, prin Programul "Polul de Creştere Braşov". |