|
Prinţesele îşi dau întâlnire în decembrie la Opera Comică Pentru Copii
 Sărbătorile de iarnă înseamnă momentul când pentru noi toţi, copii mici sau copii "mari", poveştile par să prindă din nou viaţă şi visatul este permis dincolo de cotidian. Aşa încât Opera Comică Pentru Copii a pregătit în luna decembrie mai multe cadouri muzicale pentru spectatorii ei!
Începutul lunii va însemna reîntâlnirea cu două prinţese care au încântat copilăria noastră a tuturor, cu două basme nemuritoare transformate în spectacole de balet pe scena teatrului bucureştean: FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ şi CENUŞĂREASA.
Aşadar, în zilele de luni şi marţi, 2 şi 3 decembrie, de la orele 11.00 şi 13.00 (în ambele zile) veţi păşi în pas de dans pe urmele FRUMOASEI DIN PĂDUREA ADORMITĂ, după povestea lui Charles Perrault, în regia şi coregrafia lui Mihai Babuşka. Îi veţi aplauda pe artiştii Operei Comice Pentru Copii: Alice Birjovanu, Alexa Corneanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Theodora Munteanu, Andy Ardeleanu, Daniel Manea, Mihai Pricope, Andrei Dogaru, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga, Eduard Constantinescu.
În zilele de vineri, 6 şi 13 decembrie (de la 17.00), Moş Nicolae soseşte la Opera Comică cu baletul CENUŞĂREASA, în regia şi coregrafia Corinei Dumitrescu. Alături de balerinii teatrului, îşi va da concursul Roberta Enişor, una dintre tinerele vedete ale instituţiei. Pentru ambele spectacole scenografia îi aparţine Vioricăi Petrovici, ilustraţia muzicală este semnată de Alexandru Istrate, iar asistent de coregrafie este Cătălin Caracaş.
Şi cum tolba lui Moş Crăciun va fi plină în acest an pentru publicul Operei Comice Pentru Copii, marea surpriză a lunii cadourilor va fi reprezentată de premiera musicalului SOACRA CU TREI NURORI, după cunoscuta poveste a lui Ion Creangă - luni, 9 decembrie (11.00).
Parteneri media: HotNews, Web PR, PORT.RO, 7 seri, Ziare.com, Melc Melc Codobelc, Bucureşti FM, RFI România, Ziarul Metropolis, Draga mea pentru copii, Gradinitebucuresti.ro, TV City, Senso TV, EduRomânia, Actualitatea Muzicală, Agenda Culturală Pentru Copii. Mulţumim pentru promovarea permanentă colegilor de la posturile Radio România.
Pentru mai multe detalii despre producţiile OPEREI COMICE PENTRU COPII, vă invităm să consultaţi site-ul operacomica.ro. Sediul nostru este situat în Calea Giuleşti, nr. 16, sector 6, Bucureşti.
Pentru rezervarea biletelor, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 - 16.00. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie24-10: Program noiembrie 2026 în noiembrie se împlinesc 70 de ani de la prima reprezentație de pe scena Operei Naționale Române din Iași, „Tosca”, de Giacomo Puccini, care a avut loc pe 3 noiembrie 1956. Pentru a marca acest eveniment, teatrul liric ieșean a stabilit u ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-10: Program noiembrie 2026 La Opera din Cluj-Napoca, noiembrie începe cu Va, pensiero - concert cu Ocazia Zilei UBB - și continuă cu Verdi, Puccini și Ceaikovski! Ne vom bucura de titluri îndrăgite, precum operele Trubadurul, Turandot, Il Tabarro/Gianni Schicchi, baletel ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: Program noiembrie 2026, Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SÂNGE VIENEZ – Operetă de J. Strauss-fiul
Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
BOEMA - Operă de G. Puccini
Duminică, 15 noiembrie ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: „Dama cu camelii” la Opera Brașov Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, veți putea urmări spectacolul de balet „Dama cu camelii”, pe muzică de R. Schumann, C. Saint-Saëns, Fr. Chopin, Fr. Liszt.
Spectacolul de balet „Dama cu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
19-10: Trei spectacole pentru copii în programul „Școala Altfel”, la Opera Brașov În această săptămână, în cadrul programului „Școala Altfel”, Opera Brașov vine în întâmpinarea numeroaselor solicitări și oferă elevilor din județul Brașov (Brașov, Codlea, Zărnești) trei reprezentații ale spectacolului „Av ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|