[ Autor Adrian Trasca ]
 Italia este patria muzicii minunate numită opera. Şi în Italia vei găsi peste tot tenori, baritoni, soprane, mezzosoprane şi, desigur, spectacole de operă în care aceştia îşi arată calităţile. Iar vara e înţesată de festivaluri. Printre acestea se numără şi Festivalul de vară de la Macerata, din care am avut privilegiul să urmăresc un spectacol, Trubadurul de Giuseppe Verdi.
Montare modernă. Asta ar fi premiza a ceva negativ. Am mai zis că nu îmi plac montările moderne, făcute doar de dragul de a fi altfel, fără nicio noimă, şi repet acum ideea tocmai pentru ca montarea de la Macerata mi-a plăcut. În plus, a avut elemente inedite de-a lungul desfăşurării, elemente pe care le voi descrie mai jos.
Cel mai important a fost... copilul ars. De-a lungul operei, din când în când apărea pe scenă şi mergea încet, tăcut, un copil care avea pielea şi hainele arse, reprezentând fantoma copilului Azucenei, ars de propria sa mamă pe rug, aşa cum se ştie. Dacă în toate montările văzute de mine până acum (Bucureşti, Southampton, Ruse, Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Verona) copilul este imaginat de către spectator, prezenţa copilului ars pe scenă dă senzaţia de... rece pe şira spinării, măcar la prima şi a doua sa apariţie!
În spatele scenei se află un zid imens. (Căutaţi pe google "opera Macerata" şi o să găsiţi imediat imagini cu locul / clădirea de desfăşurare al festivalului, atât public, cât şi scena.) Decoruri nu prea au fost, dar montarea a fost în aşa fel încât nu le-am simţit lipsa. Câteva lămpi albe aprinse pe rând. Sus, într-un turn amplasat lângă zid, se afla vrăjitoarea, care este legată cu un fir roşu, fosforescent, de copilul ars. Firul roşu este un alt element foarte interesant, arderea pe rug fiind simbolizată cu acesta (vrăjitoarea va fi înfăşurată cu acest fir, foarte frumos şi sugestiv vizibil în întuneric), dar şi prinderea şi legarea Azucenei în actul trei făcându-se tot cu acesta.
"Tace la notte placida", apoi prima întâlnire din operă dintre Manrico şi contele de Luna. Aceasta are loc... pe mese (câteva mese luuungi, întinse ca la nuntă), iar cei doi se luptă având coase în loc de săbii! Şi, spre deosebire de alte montări, aici acţiunea prezintă cum contele îl răneşte pe Manrico, iar acesta scapă cu greu, precedând acţiunea din actul al doilea.
"Vedi le fosche notturne spoglie", alias corul ţiganilor - unde toţi erau îmbrăcaţi în negru - apoi pare copilul ars. Azucena începe ezitând, dar îşi reglează vocea şi "Stride la vampa" răsună într-un întuneric spart de câteva flăcări pe care Azucena le aprinde în timp ce cântă, iar în fundal mama ei este "împachetată" în firul roşu fosforescent / arsă pe rug.
Copilul ars... copilul ars parcă e peste tot.
Actul al treilea. Azucena este prinsă (şi legată cu firul roşu fosforescent). "Di quella pira", apoi, iar diferit faţă de alte montări, pe scenă se desfăşoară lupta dintre trupele celor doi, la finalul bătăliei arătându-se cum Manrico este capturat de conte şi este, desigur :-), legat cu firul roşu fosforescent, la fel ca şi Leonora în ultimul act, atunci când moare. Totuşi, deşi poate am lăsat impresia asta, firul roşu n-a fost prezent supărător şi nici dominant.
Spectacolul la care am fost prezent a avut loc pe 27 iulie 2013. Deja am schiţă de plan cu locul unde voi fi pe 27 iulie 2014, şi anume la Macerata, deoarece în acea zi este prezentată grandissima "Aida". Precedată şi urmată (sunt 3-4 reprezentări ale fiecărei opere) de "Tosca" şi "La Traviata".
Am găsit pe youtube un rezumat de un minut al spectacolului. Suficient pentru a completa foarte bine rândurile mele.
http://www.youtube.com/watch?v=WPdE7kwHehI
Distribuţia:
Contele de Luna: Simone Piazzola
Leonora: Susanna Branchini
Azucena: Enkelejda Shkosa
Manrico: Aquiles Machado
Ferrando: Luciano Montanaro |