Inaugurarea Operei Române Craiova

[ Autor Costin Popa ] [ Din categoria Opere din Romania ] [ Subcategorie III Opera Română Craiova ] [ Data articol: 2013-12-13 ] [ Din localitatea Craiova ] [ Tara România ]   Nu, nu este vorba despre o nouă instituţie, ci doar de o schimbare de titulatură. De la 1 decembrie, fostul Teatru Liric "Elena Teodorini“ din capitala Băniei activează sub numele de Opera Română Craiova. Sigur că la originea mutării s-a aflat ambiţia noului manager, Antoniu Zamfir, de a-l înscrie în rîndul instituţiilor care onorează o asemenea titulatură, dar demersul nu ar fi avut nici o şansă de împlinire dacă nu ar fi fost fundamentat prin creşterea valorică. Şi, în ultima vreme, faptul s-a simţit. A fost şi motivul pentru care Consiliul Local şi Primăria Municipiului Craiova au pus propunerea în practică. Aşadar Opera Română Craiova există şi, deşi numele Elenei Teodorini nu mai figurează pe antet şi siglă, marea artistă rămîne patronul spiritual al instituţiei. Mă gîndesc că ar fi o bună idee ca sala Operei din incinta Colegiului Naţional "Carol I“ să poarte pentru totdeauna numele "Elena Teodorini“.  Obligaţii majore Odată formalizată acţiunea, greul abia începe. A purta pe frontispiciul clădirii numele Opera Română Craiova înseamnă obligaţii în plus. De ordin calitativ şi de aliniere profesionistă a teatrului craiovean cu celelalte instituţii corespondente din Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov şi, bineînţeles, Bucureşti. În cuvîntul inaugural, rostit la rampă înaintea spectacolului cu Tosca de Puccini (eveniment desfăşurat în cadrul Festivalului Internaţional "Craiova Muzicală“ - ediţia a 40-a), Antoniu Zamfir chiar a subliniat responsabilităţile sporite ce le revin ansamblurilor Operei. Entuziasmul cu care publicul a primit vorbele directorului a demonstrat apetenţa craiovenilor pentru genul pe care noua titulatură îl desemnează, căruia i se vor alătura, ca şi pînă acum, îndrăgite spectacole de operetă şi musical, în cadrul unor programe atractive. Văzînd producţia cu opera pucciniană, direcţiile în care conducerea trebuie să acţioneze în viitor au reieşit cu claritate. În primul rînd, aşa cum a spus Antoniu Zamfir în faţa publicului, spectacolul de la început de decembrie a fost al doilea al noii producţii a cărei premieră avusese loc cu circa un an îna - inte! Întreţinerea muzicală şi scenică nu se poate face la asemenea intervale mari de timp. Aşadar, creşterea frecvenţei în programări este un deziderat obligatoriu.  Emoţii la execuţia lui Cavaradossi Regizorul austriac Tamás Ferkay a gînditTosca în parametri clasici, cu respectarea epocii acţiunii, cu decoruri simple şi funcţionale, poate cu excepţia ultimului act în care masivitatea zidurilor de la Castel Sant’Angelo au făcut ca pauza dinainte să fie destul de mare. Costumele desenate de Răsvan Drăgănescu (autor şi al decorurilor) sînt frumoase. Păcat că eroina titulară poartă unul singur în tot spectacolul, completat pentru ultimele două acte cu o pelerină. Participarea la serata de la care soseşte la Palazzo Farnese în actul secund o obliga la o rochie de concert, nu la cea de stradă din primul act. Îngrijirea regizorală (asistent Arabela Tănase), cum spuneam, indispensabilă la o periodicitate atît de mare a reprezentării, mai ales cînd titularul mizanscenei nu este prezent, a fost în general valabilă, dar, iată, Angelotti nu s-a mişcat deloc ca un evadat din închisoare, Sacristanul a uitat din cînd în cînd să şchiopăteze, iar scena execuţiei a frizat ridicolul. Tosca a stat, sinucigaş, chiar în spatele condamnatului Mario Cavaradossi, fix în bătaia puştilor plutonului de execuţie. Noroc că trăgătorii erau... de elită şi nici un glonţ nu s-a rătăcit, altfel aveam parte de... alt final!  Tinereţe şi experienţă Pentru primul spectacol al Operei Române Craiova, direcţiunea s-a îngrijit de o distribuţie de bun nivel. De fapt, alegerea corespunzătoare a soliştilor este o preocupare constantă la Craiova, în scopul acoperirii lacunelor din schema de personal şi, totodată, al prezentării unor voci deosebite. În Tosca, pe afiş au fost cunoscuta soprană din Serbia, Dragana Radaković, tînărul tenor timişorean Bogdan Roman, şi experimentatul bariton bucureştean, Ştefan Ignat, sub conducerea şefului de orchestră Tiberiu Soare, remarcat prin multiple prezenţe concertante pe podiumul Sălii Radio şi nu numai, în spectacole de operă, ca şi în importante auditoriumuri internaţionale, unde a acompaniat-o recent pe Angela Gheorghiu. Pentru personajul titular, Dragana Radaković a adus contribuţia vocii sale de soprană verdiană unui rol verist, pe care l-a servit strălucitor, cu frazare inteligent condusă, cu nuanţe potrivit induse. După un start uşor incert (notele grave au sunat mai surd), artista a cîntat cu elan, faimoasa arie Vissi d’arte oferindu-i posibilitatea unei construcţii finalizate măiestrit, emoţionant... atac în fortissimo al notei de Si bemol acut, atac în pianissimo al notei de La bemol subsecvente, apoi crescendo-decrescendo pe un singur arc de respiraţie pînă la Sol acut. Sigur că presiunea ţesăturii vocale, dramaturgia din stresantul act secund obosesc. A fost, probabil, motivul pentru care arpegiulIo quella lama (teribil Do natural din duetul final cu Mario) n-a mai avut focalizarea celorlalte acute, fiind mai degrabă forţat. Ca personaj, Floria Tosca descrisă de Dragana Radaković este simplă, îndrăgostită (deci, geloasă) şi devotată. Mi se părea însă necesar ca prin alura, prin ţinuta din actul al doilea, cel puţin în prima parte, să aducă în biroul lui Scarpia aureola de artistă proaspăt sosită de la concert. Oricum, ar fi fost pentru puţină vreme, întrucît imediat după aceea, se ştie, degringolada şi tragedia izbucnesc. Bogdan Roman cîntă de puţină vreme ca tenor. Originile sale baritonale colorează frumos şi consistent timbralitatea actuală şi anunţă o voce interesantă. Acutele sînt bune, sigure, ample şi artistul le integrează în frază "con passione“, precum în celebra arie E lucevan le stelle, cel mai realizat moment al tenorului. În acel ultim act, preocupările pentru cîntul nuanţat au fost evidente şi au şters oarecum impresia unui Cavaradossi rigid şi distant, deloc poetic, deloc îndrăgostit, aşa cum apăruse în primul. Totuşi, duetul finalO dolci mani reclama mai multă fineţe şi mai puţin... eroism. Bogdan Roman este tînăr şi are o voce cu un mare potenţial, în utilizarea căreia rafinările vor veni, sînt sigur. Într-una dintre cele mai bune seri ale sale, Ştefan Ignat a conturat un Scarpia impunător, dăltuit în piatră, ros de invidie, cu o voce puternică, suveran proiectată, în care a picurat şi subtile nuanţe ironice, expresie a urii nemărginite. Pentru celelalte roluri, afişul i-a propus pe Sorin Drăniceanu (basul maiestuos prin glas şi look, un Angelotti care se pare că nu... stătuse prea mult în închisoare! ), Ioan Cherata (Sacristanul, bariton cu o voce frumoasă), Florin Ormenişan (tenor prea discret în Spoletta - cu toate că este un aparté, replica "Sant’Ignazio m’aiuta! “ trebuie să se audă bine, este importantă), alături de Dragoş Drăniceanu (Sciarrone), Mircea Tudora (Temnicerul) şi Noemi Modra (Păstorul cu glas pur şi sonor). Dirijorul Tiberiu Soare a condus în direcţia asigurării dramaturgice a spectacolului, cu gestică sugestivă, tempouri dinamice şi expresii potrivite, încercînd să-şi vadă cît mai bine pusă în pagină concepţia. Orchestra, destul de subţire dimensionată, s-a arătat în general receptivă, dar nu a fost ferită de impreciziuni ritmice la "cordari“, de eternele accidente la corni (în debutul actului al III-lea) sau de... lene (violoncelele ce prefaţează aria E lucevan le stelle). Mîna sigură şi experimentată a lui Tiberiu Soare a rezolvat rapid şi scurtul decalaj din duetul Tosca- Mario (actul I). Opţiunile de ameliorare în fosă trebuie să stea în atenţia diriguitorilor Operei, prin întărirea numerică şi calitativă a ansamblului, prin studiul asiduu şi lucrul intens cu baghete specializate. Corul, condus de Georgiana Popescu, se află pe drumul cel bun. Rîndurile de mai sus conţin unele minusuri. Am ferma convingere că, în sensul declaraţiilor publice făcute, energicul management va şti să le analizeze şi să le elimine, ca parte a ridicării nivelului artistic către ştacheta de performanţă impusă de noua titulatură a instituţiei craiovene.

Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!

11-06: Carmen de Bizet, în versiunea Operei din Iași, pe scena ONB pe 20 iunie
Opera Națională Română din Iași aduce pe scena ONB, pe 20 iunie de la ora 19:00, una dintre cele mai iubite opere din lume: Carmen de Bizet.

Producția ieșeană te poartă în Spania începutului de secol XIX, unde povestea Carm ...
[ continuare ]
Din categoria Opere din Romania

11-06: Prokofiev și Cenușăreasa, de la Ruse la București
Pe 19 iunie, de la ora 19:00, pe scena Operei Naționale București, povestea cea mai iubită din lume prinde viață prin muzica lui Prokofiev, Cenușăreasa, adusă de Opera de Stat din Ruse, Bulgaria, prezentă pentru a doua oară consecutiv la Bu ...
[ continuare ]
Din categoria Opere din Romania

10-06: The Greatest of Puccini - Orchestra Festivalului Puccini vine la București
Pe 17 iunie 2026, Bucharest Opera Festival are onoarea de a primi pe scena Operei Naționale București Orchestra Festivalului Puccini de la Torre del Lago – Viareggio, unul dintre cele mai prestigioase evenimente lirice din lume, ajuns în 2026 la ...
[ continuare ]
Din categoria Opere din Romania

10-06: Gala de Balet, spectacol extraordinar, sâmbătă, pe scena Operei Brașov
Sâmbătă, 13 iunie 2026, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, va avea loc Gala de Balet, un spectacol extraordinar în care se vor îmbina armonios grația, tehnica și muzica clasică. Evenimentul promite o incursiune fascinantă în istoria ...
[ continuare ]
Din categoria Opere din Romania

09-06: Carmen`s Love Affairs – baletul care aprinde scena Bucharest Opera Festival
Pe 16 iunie, de la ora 19:00, Opera din Cracovia vine pentru prima dată la Bucharest Opera Festival cu ceva cu totul special: Carmen`s Love Affairs, un spectacol de dans contemporan care reimaginează una dintre cele mai cunoscute și iubite poveșt ...
[ continuare ]
Din categoria Opere din Romania