[ Autor Adrian Trasca ] [ Link poze: http://www.operanationala.ro/poze/poze.php?id_categ=70&nume_categ=busseto---rigoletto ]  Da, oricât ar părea de ciudat, opera are şi ea locuri. Şi, dacă are, desigur că unele sunt mai importante decât altele. Şi, desigur, unul este mai important decât toate. Milano, cu al său Teatro alla Scala? Londra, cu Royal Opera House? New York, Metropolitan? Napoli, San Carlo? Viena, StaatsOper? Mari teatre de operă, cu vechime, prestantză şi viitor. Şi, totuşi, eu cred că un sătuc este cel mai important loc pentru operă! Un loc unde...
Busseto este o comună fostă banală din regiunea Parma, nordul Italiei. În cadrul ei se află un sătuc fost banal numit Le Roncole. Amândouă ar fi rămas banale, dacă nu s-ar fi născut acolo, pe 10 octombrie 1813, un băieţel care avea să devină cel mai mare compozitor de muzică de operă al omenirii!
Da, Le Roncole - Busseto este cel mai important loc pentru operă! Îşi poate cineva imagina opera fără Verdi? Fără Aida, fără Traviata, fără Nabucco, Trubadurul, fără..., fără..., fără... Fără Rigoletto?
"Vivi îl Festival Verdi con noi! " - "Trăieşte Festivalul Verdi cu noi! "
Acesta este motto-ul festivalului organizat la Parma şi Busseto în fiecare an în octombrie în onoarea naşterii lui Giuseppe Verdi. Teatro "Regio" din Parma, recunoscut şi pentru exigenţa spectatorilor, se ocupă să tină vie în memorie că pe 10 a 10-a 1813 a apărut pe lume marele compozitor. În 2015, pe lângă multe concerte de arii, operele prezentate au fost "Otello" şi "Corsarul" la Parma şi "Rigoletto" la Busseto.
Pentru "Rigoletto" am venit la Parma în toamna lui 2015. Contrar prostului meu obicei de a ajunge la spectacol cu câteva minute înainte de a începe, de această dată m-am dus la casa de bilete cu două ore înainte. A contribuit la asta şi mărimea, de fapt, micimea oraşului, Teatrul "Regio" din Parma fiind la doar un sfert de oră de mers pe jos distantă de gară. Sau chiar la 10 minute, cum aveam să aflu la întoarcere... fugind la tren. :-) Acolo am aflat că spectacolul este, într-adevăr, montat de Teatro "Regio" din Parma, dar nu în sediul central, ci la Busseto, localitate aflată la vreo 40 de kilometri de Parma!
Toate calculele mele au sărit în aer! Am avut noroc că exista un tren până acolo, aşa că am fugit la gară să-l prind, dar, după spectacol, primul tren din Busseto spre orice direcţie era... la 6 dimineaţa! Teribil! De la Parma aveam tren la 1 noaptea, timp suficient pentru a pleca de la spectacol fără grabă şi de a face şi o tură nocturnă prin centrul oraşului, aşa, însă...
Teatrul "Giuseppe Verdi" din Busseto are 300 locuri, două niveluri de loje, deci este micuț şi cântarea se aude foarte bine oriunde te-ai afla. Sus, deasupra scenei, sunt afişate cuvintele în italiană, dar şi traducerea în engleză, de unde se deduce prezenţa multor turişti acolo, aşa cum e şi normal, ţinând cont de importanţa locului, aceasta marcată şi printr-o mare statuie a lui Verdi aflată în fața teatrului.
Primul meu "Rigoletto" în străinătate (! ) a început tot cu uvertura. :-) Dar, în timpul acesteia, pe o pânză transparentă aflată în locul cortinei, întâi a fost proiectat mare, cu albastru, titlul operei, apoi poze alb-negru mari, luminate cu albastru, înclinate în diferite unghiuri, în timp ce în spatele pozelor, luminat doar el, restul scenei rămânând în întuneric, bufonul Rigoletto avea mimica si suferea conform unduirilor si șocurilor muzicii uverturii.
Luminile se aprind, muzica devine alertă şi veselă, iar decorul în laterale şi în spate e dominat de imagini alb-negru la dimensiune reală a... interiorului teatrului în care eram! O prelungire interesantă a lojelor, care, pe lângă rolul de decor, face şi teatrul să pară ceva mai spaţios.
"Seguire lo sposo m`e forza a Ceprano" - "Soţia trebuie să îşi urmeze soţul"
În timp ce spune asta, soţia lui Ceprano îşi ridică singură fusta şi îşi expune bulanul. "Îşi expune piciorul", da, puteam zice astfel, dar cum am zis iniţial redă mai corect atmosfera prezentată, de chef uşor golănesc.
Ducele e un tip impunător, sigur pe el, în haine de epocă de culoare roşie, "navighează" de la o femeie la alta pe scenă în timp ce cântă "Questa o quella", iar ele îşi etalează sânii şi dosurile. Au părul vopsit strident, una portocaliu, una roz, două galben, sunt legate, apoi pipăite şi ciupite de toţi curtenii, vreo 20. Aceştia sunt îmbrăcaţi ciudat, unii au haine moderne, alţii din epoca operei. Rigoletto are haine dungate galben-rosu, scufie rosu-galben-albastra :-) , e brunet, are bărbuţă şi aduce a japonez. (Nu era nipon, ci sud-corean.)
Vocile sunt foaaarte, foarte bune!
Monterone vine din spatele publicului de la parter, încadrat de doi soldaţi. Fata cu părul roz e a lui, plânge, întinde mâinile spre el, el vine spre scenă pe lângă spectatori, dar cei doi soldaţi, fosa orchestrei şi cred că şi scenariul :-) îl împiedică să ajungă la ea.
Rigoletto rămâne singur cu un geamantan în fața cortinei lăsate după primul act. Se dezbracă de hainele de clown şi rămâne în negru. Sparafucile apare pe sub cortină. Arată a pirat, cizme de cauciuc negre, haină de piele neagră, pantaloni bufanţi, barbă mare, păr sculat şi îngălat.
"Sparafuciiiiil mi nooo mi nooo! "
"Va! Va! Va! Va! "
"O rabbia! esser difforme, esser buffone! Odio a voi, cortigiani schernitori! "
"Ce furie turbată să fii diform, să fii bufon! Vă urăsc pe toţi, curteni servili! "
Cortina se ridică. Camera Gildei e reprezentată printr-o ramă dreptunghiulară ca acelea care încadrează oglinda din baie, dar foarte mare, de vreo 2, 5 metri. Pe ea sunt becuri de lumini tot ca în baie, dar şi câteva mici portrete, iar în față o oglindă aproape mată.
Gildă e în cămaşă de noapte de culoare albă, un halat alb-crem deasupra şi are pe cap o cască asemănătoare cu cele folosite la piscină pentru a păstra părul uscat. Giovanna e căruntă, rochie-halat de casă de culoare neagră, iar într-o mână ţine o perucă.
Ducele apare în spatele scenei cu un coş mare cu flori şi cu o cutie de bomboane. Are haină mov gen anii `70, pantaloni cu dungi verticale alternative maro deschis-închis. Se aşează relaxat şi aşteaptă. Îi dă bomboanele Giovanei, care se aşează ea acum pe jos şi le papă relaxată. Apoi se ridică, îi aduce Gildei o rochie roz-inchis cu puţin argintiu, o perucă roşcată cenuşiu şi se întoarce la bomboane. :-) Pare tare veselă, deci bomboanele au lichior în ele. :-) Îi priveşte pe cei doi, Gilda şi Ducele, cum se sărută şi e foarte satisfăcută. Din laterale ies la iveală capetele a doi curteni mascaţi, veniţi să spioneze terenul. Ducele iese, apoi se întoarce pentru "Addio! Addio, speranza ed anima! ", Giovana dă din cap ca o cutră, "He, he, ştiam eu! "
"Col pensier îl mio deşir / a te sempre voleră" - "Cu gândul, dorinţa mea / la tine mereu va zbura"
Gilda cântă "Caro nome" la balcon. Din laterale intră în scenă în patru labe curtenii în costume de afaceri, dar cu măşti de bufon pe fețe. Rigoletto e legat la ochi cu o bandă roşie şi sprijină temeinic o scară din lemn, Gilda e vârâtă într-un sac albastru de mătase.
"Aaa! Aaa! Aaa! La maledizioooo-oooo-nee! "
Doi curteni cu măşti trag cortina rânjind cinic.
"Ella mi fu rapiiita! " - "Ea îmi fu răpită! "
Cele patru fete vopsite pe față cu alb şi cu părul vopsit strident sunt întinse pe jos. Ducele le "vizitează" pe fiecare în timp ce cântă. Intră curtenii plus trei clowni, care au mimica batjocoritoare în timp ce ducelui i se relatează răpirea fetei.
"E dessa! La mia diletta! "
Fetele sunt înconjurate fiecare de către un grup de curteni, au ochii disperaţi, privesc adânc în gol. Unul o mângâie peste tot, inclusiv pe sâni şi coapse, pe fata cu părul portocaliu, o alta este târâtă dispreţuitor pe jos de colo-colo.
Vine Rigoletto. În costum de bufon, caciula având trei ciucuri, unul roşu, unul galben şi unul albastru. :-)
"Io vo` mia figlia! " - "Eu voi făta mea! "
Când aud asta, toţi curtenii se retrag pe laterale, iar cei trei bufoni mimi scot pistoale şi le ţin în poziţii de apărare. Rigoletto se dezbracă de hainele de bufon, rămânând în cele negre, şi se perindă de la un curtean la altul, cerându-şi fiica. Marullo, care era unul dintre cei trei bufoni mimi, plânge sec, la fel şi ceilalţi doi.
"Ridate a me mia figlia, tutto îl mondo e dessa per me! Pieta, signori! Pieeeee-taaaaa! "
"Redaţi-mi fiica mea, toată lumea ea este pentru mine! Milă, domnilor, milă! "
Vine Gilda. În aceeaşi rochie, dar acum machiată strident şi rujată la fel, inclusiv mult în jurul buzelor. Ies toţi, cei doi cinici vin şi ridică de pe jos fata roz.
"Piaaaangi, piangi fanciulla! " - "Plângi, plângi, copilă! "
Gilda îşi dă jos rochia şi rămâne în cămaşa de noapte albă.
Monterone vine cu fata roz, fata lui, în braţe.
Rigoletto: "Vendetta! " - "Răzbunare! "
Gilda: "Per l`ingrato vi chiedo pieta! " - "Pentru ingrat vă cer îndurare! "
După arie, linişte. Tatăl o mângâie pe cap încetişor. Merg încet câţiva paşi, e linişte, ea plânge, el plânge sec, începe muzica din actul patru. Se despart, Gilda iese prin stânga, tatăl prin dreapta. Au dispărut desenele cu lojele din spatele şi lateralele scenei, totul e negru. În față, la câţiva metri de fosă, e coborâtă o perdea-cortină gri-închis.
"La donna e mobile! "
Lumina roşie se aşterne peste scenă. În colţuri, Gilda suferă în stânga, Rigoletto în dreapta.
Ducele e în negru, are țoale elegante. Maddalena e împinsă din spate de Sparafucile, e urâţică şi are haine de hangiţă din secolul 19.
"Bella figlia dell`amooore! ", Gilda fuge în partea cealaltă a scenei, în braţele tatălui ei.
Ducele o dezbrăcă pe Maddalena, care rămâne în pantaloni scurţi crem, se dezbracă şi el la maieu, ea îi dă pantalonii jos - Nu, doamnelor, nu i se vede cucu! :-) - el o pipăie, se urcă pe ea, se retrag în spatele perdelei.
Gilda bate cu palma în perdea pentru a i se deschide. O altă perdea, ţinută de cei doi fraţi, e folosită ca lințoliu. Gilda se repede în ea, cei doi o împachetează în ea.
Vine Rigoletto. Totul e negru. Îi plăteşte lui Sparafucile, apoi preia sacul roşu din mijlocul scenei în care se află Gilda. Din public, de la etajul al treilea, Ducele cântă "La donna e mobile! "
"Chi t`ha colpita?" - "Cine te-a lovit?"
"Lassu în cer! " - "Acolo, sus, în cer! "
"Aaa! Aaa! Aaa! La maledizioooo-oooo-nee! "
Cei doi curteni cu măşti trag cortina rânjind cinic.
În micul foaier era un magazin-tarabă. Nu aveau niciun suvenir - nici măcar o mătură, ceva, pe care să scrie "Busseto" :-) -, doar înregistrări pe cidi şi divudi - aşa zic italienii la sidi şi dividi (cd şi dvd). :-) Am căutat români şi am găsit trei cu Ileana Cotrubas în "Traviata", "Alzira" (ambele audio) şi chiar "Rigoletto" (dvd video).
La ultima pauză am ocazia să ajung la Parma cu o maşină (vânzătorul de la magazinul-tarabă pleca atunci), dar refuz să pierd fie şi un act din piesă, chiar cu probabilitatea de 99% de a sta pe străzi până dimineaţa!
După spectacol... eeeh, acu-i acu! Îmi vine ideea de a găsi o maşină până la Parma, dar, în fața teatrului, nu erau decât două maşini cu şoferi care se pregăteau să urce în ele! Merg la prima, nu mergea departe. Merg la a doua (recunosc, fără speranţe, mai mult ca să nu-mi reproşez că n-am încercat) şi... mergea la Parma şi m-a şi luat!!! O zi norocoasă, fără îndoială! Dar oamenii se scuză şi îmi spun că nu pot să mă ducă până la gară, deoarece au... o urgența, în maşină era o doamnă în vârstă, care căzuse, se lovise la bazin şi trebuiau să o ducă la spital. Mie îmi convenea oricum, atât timp cât mă lăsau oriunde în Parma (aveam tren la ora 1 şi timp peste o oră să ajung la gară, indiferent unde mă "debarcau"), dar faza drăguță era că incidentul se petrecuse înainte de spectacol, dar vecchia signora alesese întâi să vadă opera şi apoi să meargă la spital! :-)
De unde se deduce faptul că există alţii mai zdrăngăniţi la cap decât mine când e vorba de a vedea un spectacol! :-)
Pe drum am văzut casa unde s-a născut Verdi. Doar din maşină, din mers, circulând cu viteza legală :-) , dar e mai bine şi aşa decât deloc.
În cartea despre spectacol era o listă toate reprezentaţiile operei "Rigoletto" organizate de Teatro "Regio" din Parma, inclusiv distribuţiile pentru cele mai importante 13 roluri! Premiera a avut loc pe 26 decembrie 1852, la doar un an şi jumătate distanţă de la premiera absolută de la Teatro "La Fenice" din Veneţia din 11 martie 1851! Apoi am găsit o altă listă, montările de la Busseto! Aici premiera a avut loc pe 15 august 1868. Am căutat, dar nu am găsit decât o singură prezență românească, Elena Moşuc în Gilda, la Parma, pe 19 februarie 2005, în distribuţie grande cu Marcello Giordano şi Leo Nucci. La Busseto, nimeni!
M-aÅŸ bate cu cărămida în piept că sunt primul român care a cântat "Rigoletto" la Busseto, dar nu ÅŸtiu dacă se pun "trilurili" pe care le-am fredonat în pauză în baie. :-) ) ) DeÅŸi m-am străduit, am cântat "La doamna, că e mobÃlă"... sau ceva asemănător. :-) A, ÅŸi pe drum, de la tren la teatru, am cântat "Sparafuciiiiil mi nooo mi nooo! " :-) Åži o făcui cu efect, că se speriară câinii locali ÅŸi-mi ziseră ezact ca Rigo` lu` Spara`: "Va! Va! Va! Va! " :-) ) )
Apropo de câini, întâmplarea mi-a adus aminte de una asemănătoare petrecută cândva în Bucureşti. Într-o seară, mergând pe o stradă întunecoasă, fredonam corurile care îmi plac cel mai mult, "Corul sclavilor evrei" din "Nabucco" şi "Corul ţiganilor" din "Trubadurul", ambele de Giuseppe Verdi. Mă apropii de o curte. Trecând pe lângă ea, câinele de acolo începe să latre furios. Merg mai departe şi îi zic în trecere "Bă, tâmpitule, e Verdi! ", iar câinele se opreşte din lătrat! :-)
Probabil că dulăii din Busseto se pricep mai bine la muzică decât cei din Bucureşti. :-) Aşa ar fi şi normal, doar au moştenit cultul Verdi din tată în fiu, transmis din generaţie în generaţie, din cățel bussetist în căţeluş bussetist! :-) ) )
Distribuţia:
Rigoletto: Hayato Kamie
Ducele: Pietro Picone
Gilda: Daniella Cappiello
Sparafucile: Myeongjun Shin
Maddalena: Siqi Li
Enervatorul de câini italieni: Adrian Trașcă :-) |