[ Autor Adrian Trasca ]  Duminică, 6 martie 1853. Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri. :-) Gran Teatro "La Fenice" di Venezia se pregăteşte să prezinte o nouă premieră a marelui Giuseppe Verdi, cel care avusese succese fulminante cu "Nabucco" în 1842 la “Teatro alla Scala” di Milano, cu "Rigoletto" tot la Teatro "La Fenice" di Veneţia şi cu "Trubadurul" la Teatro “Apollo” di Roma, ultimul cu doar două luni în urmă. Cortina se ridică, spectacolul are loc, dar, la final, spectatorii fluieră. "La Traviata" e persa (e pierdută), prezentată pe apă a intrat la apă!
Se pare că vina principală a fost a sopranei, care era cam grasă. Aşa mi s-a părut şi mie. :-) Nici eu nu am înghiţit o asemenea umflăciozitate - mergi la sală şi aleargă prin parcuri, fatăăă! -, darmite să mai şi cred că e tuberculoasă. :-)
Un an mai târziu, cu o altă distribuţie, cu o soprană care foloseşte bicicleta medicală şi stepperul pentru a face sport, nu drept cuiere :-) , "La Traviata" obţine succesul meritat.
Există locuri deosebite. Există opere deosebite. Există teatre de operă deosebite. Şi există opere şi teatre de operă care împreună sunt deosebite. Cum ar fi, de exemplu, "Aida" la Cairo. "Tosca" la Roma. "Oedip" la Bucureşti. "Boema" la Paris (pentru locul desfăşurării acţiunii) sau la Torre del Lago (unde a fost compusă). "Lacul lebedelor" la “Teatr Balşoi” din Moscova. Să bei zaibăr la Băileşti. :-) Să mănânci ciorbă rădăuţeană la Rădăuți. Sau mici pe strada Covaci la Bucureşti. :-) Sau să vezi "Traviata" la Veneția, adică acolo unde a fost prezentată prima oară, fiind prezent în sală chiar Giussepe Verdi! E adevărat că premiera a fost terminată cu fluierături neadmirative, dar, pentru totdeauna, teatrul de pe apa Mării Adriatice va rămâne cel în care "Violetta" a fost "lansată la apă", chiar dacă a luat apă la premieră.
Veneţia, "cel mai deosebit" oraş din lume! Ba da, ştiu că "deosebit" nu are grad de comparaţie, dar, în acest caz, are. :-) Eu afirm că Roma e cel mai frumos, altcineva spune Paris, altcineva Praga, Viena, Londra, Barcelona, sau altul - Craiova, par igzampl :-) -, fiecare făcând clasament între aceste oraşe după gustul propriu, comparându-le, dar Veneţia face parte dintr-un top în care este numai ea! Nu există Veneţia 2! Există o Veneţie a nordului european terestru (Amsterdam), o alta în nordul european scandinav (Stockholm), o alta în România (Bucureştiul după ploaie :D), dar sunt doar asemănări destul de palide, ca Veneţia italiană nu este niciun alt oraş!
Pentru mine, Veneţia este primul oraş străin pe care l-am vizitat temeinic, rupându-mi picioarele de dimineaţa până seara între două trenuri, unul care ajunge dimineaţa, altul care pleacă noaptea. :-) S-a întâmplat în 12 ianuarie 1992 şi nu bănuiam că voi face asta de atât de multe ori. ;-) Iar în prezent, este unul dintre cele 3 oraşe în care vreau să ajung "pentru un giro" în fiecare an (alături de Roma şi Verona), obicei pe care îl ţin deja de 7 ani - iar la Roma de 8!
Tot la Veneţia era să văd primul meu spectacol în Italia (în 2011)! Şi era să fie chiar "Traviata"! Până la urmă, primul a fost "Aida" la Arena di Verona o zi mai târziu, ceea ce acum mă bucură deoarece astăzi, după 130 de spectacole văzute în străinătate (dintre care vreo 40 în Italia), am simţit emoţii speciale fiind în teatrul unde "Traviata" a avut premiera mondială, emoţii pe care poate nu le-aş fi simţit sau ar fi fost amestecate dacă mergeam atunci, în 2011!
Uvertura. În pat, în furou negru, stă Violetta, gata pregătită de... muncă. Vine unu` şi îi dă nişte dolari. Apoi altul. Apoi încă unul. Apoi altul, şi altul, şi altul... Unul îi aruncă în față. Altul îi dă delicat. Altul îi face ploaie peste ea.
Patul este verde închis, ca şi bancnotele primite. La cap e un tablou mare, cu o pădure tot verde. Mai sunt două aplice, o veioză, două mese rotunde mici, câteva sticle şi pahare de şampanie.
Pentru prima oară, am stat în barcaccia! Nu, nu în barcă - deşi vorbim de Veneţia, n-ar fi chiar o mirare :-) - ci în barcaccia, adică loja de deasupra orchestrei. Eram un fel de moșii ăia din Muppets Show, dirijorul tot flendurea din mână, eu îi arătam pumnul să lase muștele în pace, câţiva sub mine tăiau dulapuri, eu le ziceam să nu țină arcușul doar pe orizontală, unii urlau pe scenă, eu le făceam pssst, să tacă, să pot să dorm! :-) ) )
Uvertura se termină, apoi scena se umple cu petrecăreţi. Costumele sunt moderne, ei sunt în general în negru, ele, în diverse alte culori. Violetta revine în roşu, iar în lumina actuală observ și că are păr roşcat închis. Baronul e în costum negru de piele, având cizme negre scurte, Floria are o rochie verde cu ceva sclipici, iar Alfredo poartă o geacă de piele neagră, plus cămaşă şi pantaloni de aceeaşi culoare. Ansamblul general e negru cu verde, evidenţiindu-se roşia Violetă şi pianul alb pe care îl aduc petrecăreţii şi pe care ea se aşează într-o poziţie lascivă.
"Li biaaamo
Li biamo di nei caaalici"
Ies toți. Violetta se dezbracă, rămânând în furoul negru, apoi pune pe ea un capot transparent. Păi, dacă puneau bunăciunea asta sexoasă la premieră, mai ales îmbrăcată aşa, probabil că se lăsa tot cu fluierături, dar admirative. :-)
"Diiiii quel amoooor
quel amooor ch`e palpito"
Alfredo îi face poze cu un aparat de fotografiat. Le vreau şi eu! :-)
"Gioia! Gioooia! "
Violetta se urcă în pat, ia dolarii cu ambele mâini şi îi aruncă deasupra ei, făcând duș cu verzişori.
"Sempre libera degg`io folleggiare di gioia în gioia "
Intră baronul. Ea e în pat, în genunchi, rezemată pe o parte. El îi pune un inel pe deget, apoi vine în spatele ei şi începe să o mângâie. Revine în față, îi dă jos capotul transparent, se pune în genunchi în fața ei, o pipăie, o sărută pe abdomen... şi... se lasă cortină, scene interzise celor sub 18 ani. :-)
Violetă şi Alfredo se giugiulesc. Ea iese. Începe muzica.
"Lunge da lei per me non v`ha diletto! "
Pe jos, toată podeaua scenei e un covor de dolari. Peretele din spate e tapetat tot cu o pădure verde. Alfredo cântă, iar de sus, din tavan, mai cade câte un dolărel.
Alfredo îşi ia haina de piele şi iese. Intră Violetta într-o rochie decentă galben-pai şi un pulover crem-roz de fată mare. :-) Are un coș de paie, se aşează, scoate un prosop de bucătărie şi îl întinde peste covorul de dolari. Se pregăteşte să pape la iarbă verde - sau la dolari verzi :-) -, dar vine Germont Giorgio şi îi strică apetitul. E în costum gri, de afaceri, e cărunt - Giorgio, nu apetitul! :-) - şi acru şi ridat la față - acum e la fel şi apetitul. :-) Cred că e şi orb sau prost - Giorgio Germont :-) - pentru că, la final, îi dă Violetei dolari ca să renunţe la apetit... aaa, la fiu-său! Ea îi ia şi dă cu ei de pământ, adică de podeaua plină cu verzişori... "Moșule, matale nu vezi ce de dolărei am aici?"
"Dammi tu forza, o, cielo! "
Alfredo intră făcându-i poze din toate unghiurile. L-am văzut pe Alfí jucător de tenis, de golf, acum îl văd şi fotograf! :-) Unul nu foarte bun sau unul neatent, ţinând cont că nu îşi dă seama de tristeţea fetei...
"Aaaaaamaaami Alfreeeedoo! "
Din tavan cad fluturând mulţi dolărei. Unii ajung şi în orchestră, dar niciunul nu înfundă vreo trompetă. :-) După spectacol, m-am dus şi i-am văzut mai de aproape pe cei căzuţi în fosă, nu erau dolari autentici, ci unii speciali, având imprimat pe ei chipul lui Giuseppe Verdi! ;-)
"La volpe lascia îl pelo, non abbandona îl vizio "
Ghicitoarele sunt îmbrăcate în cow-boys - aici n-am ştiut ce cuvânt să aleg... cow-boys... cow-girls... cauboițe... :-) Sunt 5 feţe, apoi 5 masculi, dansează lasciv pe scena clubului verde unde se desfăşoară actul al treilea. Clubul are mese rotunde verzi, scaune verzi, chelneriţele au tăvi împodobite cu lumini verzi, iar pe jos sunt dolărei verdieni verzi. Iar "verdi" înseamnă tot "verde". Chelneriţele au şi fundulețele aproape goale, dar nu sunt verzi, aşa că nu menţionez fundulețele aproape goale. :-)
Violetta e într-o rochie neagră în față şi crem în spate, strasuri pe rochie, lungă până la pământ. Are spatele gol, iar din laterală se vede sânul jumătate gol - aşa da! :-) Alfredo a revenit la haină de piele ca în primul act, echipamentul lui de petrecere. Îi azvârle banii Violetei în față. Tatăl lui îşi face apariţia de după cortină scenei goale a clubului, acţiune simbol pe care nu am înţeles-o, că acolo erau înainte fetilii şi băieţii ăia toreadori, el ce căuta acolo? Nici Alfredo nu ştie, vrea să afle, aşa că pe acolo iese din scenă, trecând val-vârtej pe lângă tatăl său, nebăgându-l în seamă.
Actul final. Pe scenă nu mai e niciun dolărel. Violetta e întinsă pe jos şi are la cap un televizor cu tub pe care "rulează" purici. (Sensul nu îl ştiu... O fi fost vreun derby local de purici... :-) ) E în furou negru şi mantie neagră. În spatele scenei e un perete nezugrăvit, întrerupt de o plasă de plastic ca o pânză, în fața acesteia e o schelă din aluminiu şi două găleţi, iar în dreapta scenei e o masă de tâmplărie din scânduri pe care se află cutii de vopsea. Probabil Violetei îi arde să renoveze, iar regizorul şi scenaristul cred că mirosul de vopsea e bun pentru tuberculoză... De fapt, da, pentru tuberculoză e bun, pentru posesorul bolii ar fi de discutat... Anina îi dă Violetei un pahar cu apă, apoi o ajută să se ridice şi o duce la masa de tâmplărie din dreapta, ... poate să simtă mai bine mirosul de vopseluri? Tot acolo o consultă şi doctorul, nici el deranjat de chimicalele care se află pe masă... Apoi îi smulge din mână banii întinşi de Anina şi iese în grabă... Probabil îl jena mirosul de vopseluri...
Un grup de petrecăreţi dau pânza jos, râd, mută schela, se distrează făcând glume de şantier. În spatele pânzei a rămas un tapet jupuit, iar din pădurea verde mai sunt doar câţiva pomi.
După spectacol, am revăzut Veneţia noaptea... după 25 de ani! Practic, a fost un fel de prima oară, că nu mai ţineam minte mai nimic din 1992. Mi-a plăcut Veneția şi noaptea, dar ziua e mult mai frumoasă.
Cum se ajunge la Veneţia? Într-un singur fel: VRÂND! Şi, eventual, folosind ruta de avion low-cost până la Veneţia/Treviso. Un zbor frumos, care are avantajul că, dacă eşti pe o parte a avionului, pe geam vezi Veneţia, dacă eşti pe cealaltă, vezi Pula! :-) ) ) Eu am stat pe dreapta avionului şi la dus, şi la întors, aşa că le-am văzut pe amândouă. :-) Şi vezi şi toată peninsula Istria, unde se află oraşul croat mai-sus amintit. :-) Iar la aterizare daţi sms-uri prietenilor "Am văzut Pula din avion! ", să vedeţi ce reacţii drăguţe primiţi! :-) ) )
Iar de la aeroport spre Veneţia luaţi autobuzul până la gara Treviso Centrale, apoi trenul regional, costul acestei rute e de trei ori mai mic decât autobuzul direct de la aeroport la Veneţia, adică 4 euro în loc de 12. ;-)
Cum se ajunge de la gara Santa Lucia la Teatro "La Fenice"? V-aş spune, dar nu ştiu nici eu! :-) Mă rătăcesc de fiecare dată printre ape şi alei, ceea ce face Veneţia şi mai delicioasă. Urmez semnul "Alla Rialto" ("Spre Rialto"), apoi "Alla San Marco", iar de acolo, având catedrala în spatele meu, ţin direcţia tot în față. Mai sunt câteva indicatoare şi rătăciri, dar, într-un final, dau de "La Fenice". Gran Teatro "La Fenice"!
PS: Cea mai tare fază s-a petrecut într-una dintre pauze. Vrând să aflu unde obişnuia să stea Giuseppe Verdi la spectacole, am întrebat o plasatoare care este acest loc / lojă. Şi ea mi-a răspuns... "Ştiţi, Verdi este mort! "
Hai, nu! Pe bune? :-) ) )
Dar puteam să o contrazic, așa-i? ;-)
Viva Verdi!
Distribuţia:
Violetta Valery: Ekaterina Bakanova
Alfredo Germont: Shalva Mukeria
Giorgio Germont: Luca Grassi
Flora Bervoix: Elisabetta Martorana
Annina: Sabrina Vianello
Gastone: Iorio Zennaro
Barone Douphol: Armando Gabba
Marchizul de Obigny: Matteo Ferrara
Doctor Grenvil: Mattia Denti
Distribuția pe 6 martie 1853:
Violetta Valery: Fanny Salvini-Donatelli
Alfredo Germont: Lodovico Graziani
Giorgio Germont: Felice Varesi
Flora Bervoix: Speranza Giuseppini
Annina: Carlotta Berini
Dirijor: Gaetano Mares |