[ Autor Adrian Trasca ]  "Rebecca" la Teatrul Raimund din Viena... "Hmmm... Cine știe ce piesă de teatru de provincie o fi?"... recunosc că m-am întrebat! Apoi, în timpul spectacolului, mi-am amintit ceva... Eram la Viena! În plus, toate producțiile pe care le-am văzut în Austria au fost foarte bune - și am văzut spectacole în toate orașele mari minus unu, adică Viena, Graz, Linz, Salzburg, Innsbruck, Bregenz, mai puțin Klagenfurt!
Prin deducție, vă dați seama ce voi scrie: "Rebecca" la Teatrul Raimund din Viena a fost un spectacol foarte bun într-un oraș special! Decoruri, voci, scenariu, subiect, tot! Decoruri bogate, voci fără cusururi, muzica ritmată, sonorizare excelentă, subiectul de roman polițist. Viena este un oraș special în ciuda animozitățior pe care noi, românii, le avem mai ales față de politica austriecilor, atât în istoria medievală, cât și în cea recentă.
Teatrul Raimund poartă numele actorului și scriitorului austriac Ferdinand Raimund. Se află la vreo 20 minute de mers pe jos de locul nașterii acestuia și la 10 minute de Wien WestBahnHof, Gara de Vest din Viena. (Deci are o oarecare tangență cu România, pentru că până nu de mult, până s-a construit noua gară principală (HauptBahnHof), acolo veneau trenurile directe de la București. Motiv pentru care acea gară este locul în care eu am pus prima oară piciorul în Viena, pe 11 ianuarie 1992.)
Are 1200 locuri dispuse pe 3 niveluri și, atenție!, este cel mai vechi teatru muzical din Viena care încă găzduiește producții muzicale! Și este unul dintre primele teatre din Austria care a fost certificat cu eticheta ecologică austriacă pentru teatrul vorbit și muzical. Nu-mi dau seama exact ce înseamnă asta, dar sună bio. :-) A fost inaugurat pe 28 noiembrie 1893, deci a împlinit 129 de ani cu două zile înainte de a veni eu să-l văd. Este proprietatea Vereinigte Bühnen Wien (în traducere: Teatrele Unite Viena), o companie de producție de piese de teatru și muzicaluri care mai deține și Theater an der Wien și Ronacher Theater.
Decoruri bogate am scris. Pe hârtie, în notițe, am scris chiar decoruri fastuoase! O scară mare de lemn maro, cadrată de câțiva stâlpi rotunzi din lemn de aceeași nuanță. Mobilă cu stil, pare de la Schönbrunn, palatul regal cel mai important din Austria. O bibliotecă mare, cu multe cărți. Iar toate acestea îți pot întoarce spatele oricând (ceea ce se va și întâmpla), adică sunt amplasate pe o scenă rotativă.
Traducerea este în engleză, dar, din păcate, e prea în laterală, motiv pentru care trebuie să îți muți privirea de la scenă pentru a citi. Plus (sau minus) că literele sunt destul de mici.
"Mariajul aduce și rudele cu el! " scrie la un moment dat, vorbă la care nu se gândește cineva înainte de a se căsători, dar o află prea târziu după. :D
Despre mariaj este vorba, dar nu doar despre unul, ci despre două! Ambele au un numitor comun, adică un soț comun, domnul Maximilian de Winter, a cărui soție, Rebecca, murise în condiții suspecte pe mare și care acum se recăsătorește cu Ich, pe care o aduce la castelul lui numit Manderlay, castel amplasat în Cornwall, sud-vestul Angliei.
"Rebecca" este un roman scris de Daphne du Maurier și publicat în 5 august 1938. Până în 1965 s-a vândut în 2, 8 milioane de exemplare, iar după subiectul său a fost realizat în 1940 și filmul cu același nume, regizat de celebrul Alfred Hitchcock. Filmul a câștigat Premiul Academiei pentru Cel mai bun film, adică premiul Oscar! În 2020, filmul a fost refăcut de către Netflix, regizat de Ben Wheatley. Romanul însuși a fost inclus de către puternica televiziune londoneză BBC în lista primelor "cele mai inspirate 100 de romane"!
Așadar, noua doamnă de Winter se trezește cu noile rude pe cap! De fapt, noile rude o primesc bine, dar aceea care o privește chiar ca pe o dușmancă este doamna Danvers, menajera șefă a castelului și confidentă apropiată a fostei doamne de Winter. Aceasta are ca "grijă" principală păstrarea amintirii fostei doamne de Winter și o primește cu răceală pe noua soție a șefului Maximilian.
Un dormitor imens. Perdele mov, late cât toată scena. Un pat imens, mov spre albastru. În spate e o fereastră de vreo 4 metri în formă de arcadă, mai există câteva coloane înalte, din lemn, mobilier cu margini dantelate auriu. Doamna Danvers deschide fereastra și încearcă să-i inducă noii doamne de Winter că marea, aflată la fereastră, susură "Re beee caa! "
Reușește deocamdată, dar reușește mai bine să impresioneze publicul prin interpretarea melodiei hit a muzicalului, "Re beee caa! " Aplauzele multe și tari pe care le primește sunt mai mult decât meritate!
"Cineva poate să fie frumos pe dinafară, dar urât pe dinăuntru! Nu trebuie să fii ca Rebecca! "
Sora și cumnatul lui Maximilian au primit-o bine pe noua doamnă de Winter. Dar doamna Danvers reușește să îi facă o farsă urâtă, sugerându-i să se îmbrace pentru balul de la Manderlay într-o rochie pe care, când o vede, domnul de Winter izbucnește cu urlete! Rochia aparținuse Rebecăi! Este și momentul de cotitură al piesei. Doamna de Winter, la următoarea întrevedere cu menajera, redecorează camera și distruge elementele vechi, înfruntând-o și spunându-i răspicat "Doamna de Winter sunt eu! "
La pauză, cortina "arde"! Adică este în valuri albastre pe fond negru, iar în mijloc e un "R" galben-auriu uriaș, scris înclinat, care pare că arde! Este cea mai frumoasă cortină pe care am văzut-o vreodată!
La finalul pauzei, "R" se transformă într-o apă și zboară... O frumusețe!
"N-am avut nicio șansă! Tu o vei iubi mereu! "
Dar...
"Pe Rebecca n-am iubit-o niciodată! O uram! Era rea, incapabilă de iubire! "
Maximilian îi povestește despre fosta lui soție. "M-a folosit. M-a înșelat. M-a disprețuit! Și zâmbea cinic când ne-am văzut ultima oară! "
Reiese că el e vinovat pentru moartea ei!
"Voi fi soția perfectă! A fost un accident! "
Debarcaderul, locul de unde a plecat vaporul Rebecăi, arată sinistru. Aburii albi amplifică senzația. La fel Ben, un amărât ciudat aciuat pe acolo.
"În vaporul cu care s-a scufundat Rebecca au fost găsite găuri date din interior! A fost scufundat intenționat! " Domnul de Winter este anchetat ca principal suspect.
Dacă vreți să vedeți spectacolul (așa cum vă recomand) fără să știți de acum deznodământul, atunci opriți-vă din citit aici! Dar merită să-l vedeți și dacă știți finalul! ;-)
Favell, văr, dar și amant ascuns al Rebecăi, se afișează astfel (ca amant). Întâi încearcă să-l stoarcă de bani pe de Winter, apoi, forțat de acesta, își spune bănuielile Poliției.
Ben este chemat ca martor de Poliție.
"Ben nu a văzut! Ben nu a auzit! "
Din jurnalul ei reiese că avusese o întâlnire cu un doctor ginecolog în ziua morții. Favell exultă amar: "Rebecca era gravidă cu copilul meu, iar el (Maximilian) știa că tatăl nu e el. Iată motivul crimei! "
Poliția se duce la Londra să-l consulte pe doctorul Baker. (În Londra e foame de pâine :-) , totul se învârte în jurul lui Baker. Sherlock Holmes locuia pe strada Baker - acolo este acum un muzeu care îi este dedicat -, iar stația de metrou Baker este cea mai veche din lume! :-) ) Iar acum doctorul Baker deslușește misterul!
Rebecca avusese cancer! Și mai avea puțin de trăit!
Doamna Danvers e devastată. Crezuse că Rebecca o considera prietenă, iar acum constatase că nu. Cântă hit-ul muzicalului, cu versul "Rebecca, nu mai ești aici! "
"Rebecca a încercat să mă facă un criminal! De asta zâmbea malefic! "
"Dar acum s-a terminat! "
Soții de Winter sunt liberi, în sfârșit!
Dimineața vine... portocalie... Dar nu e dimineața, Manderlay arde! Eterna doamna Danvers!
Muzicalul "Rebecca", scris de Michael Kunze și compus de Sylvester Levay, a avut premiera mondială la Teatrul Raimund din Viena pe 28 septembrie 2006. Au urmat alte montări în Finlanda, la Helsinki (2009) și Kouvola (2010), în Cehia, la Teatrul Jiri Myron din Ostrava (2017) și... în România, la București, pe 16 iunie 2023! Adică înainte de Londra, teatrul Charing Cross, 4 septembrie 2023!
În București, la Teatrul Național de Operetă și Muzical "Ion Dacian"!
Mergeți și vedeți!
Distribuția și echipa de realizatori:
Doamna Danvers: Willemijn Verkaik / Annemieke van Dam
Maxim de Winter: Mark Seibert
Jack Favell: Boris Pfeifer
Mrs. van Hopper: Ana Milva Gomes
Frank Crawley: James Park
Ben: Aris Sas
Oberst Julyn: Ulrich Allroggen
Giles: Florian Fetterle
Clarice: Dana Van Der Geer
Horridge: Georg Prohazka
Frith: Maximilian Klakow
Robert: Stefan Mosonyi
Dirijor: Herbert PichlerChristoph Huber
Regizor: Francesca Zambello
Scenografie: Peter J Davison
Costume: Birgit Hutter
Lumini: Mark McCullough
Video: Katy S Tucker
Sunet: Thomas Strebel
Coregrafie: Simon Eichenberger
Orchestra Teatrelor Unite din Viena |