[ Autor Adrian Trasca ]  Îmi revine sarcina neplăcută de a scrie despre ceva ce nu îmi place. Desigur, nu despre muzica lui Verdi e vorba, "Aida" fiind chiar opera mea preferată, ci despre montarea non-sens de la Zurich.
Desigur, o montare modernă. Așa cum am arătat în alte articole, sunt acceptabile sau binevenite montările moderne, cu condiţia ca acestea să aibe sens. Ori aceasta de la Zurich nu a avut cam niciunul.
Decorul a fost compus din câteva canapele, dintre cele mai noi modele și ele, un televizor pus pe lateral, dar nu tv plat, modern, ci dintr-acela cu tub în spate, iar din tavan atârnau câteva lampioane rotunde, ca la spital...
"Egiptenii" erau în costume de birou: Radames într-unul negru, "Preotul" într-unul albastru închis. Cei doi stăteau pe canapele cu un pahar de coniac/vodcă în mană şi, probabil din cauza alcoolului, cântau în loc să vorbească. :D
Probabil tot din acest motiv Radames era îndrăgostit de femeia din casă, una foaaarte grasă, alias Aida, în condiţiile în care Amneris era o tipă finuță și sexy... Nu degeaba se spune că dragostea e oarbă, iar dacă mai pui și un păhărel de cogniacel, rezultatul e cel descris...
Desigur, ca voce Aida a fost cu mult mai bună. Mă aşteptam de cum am văzut-o, trebuia să aibe un sens distribuirea respectivei soprane în acel rol.
Celeste Aida... care, prin spatele lui Radames care o slăvește, vine, pleacă, aduce rufe, le întinde...
Amneris e într-o fustă albă pană la genunchi, cămașă în pătrăţele deschise la culoare, pantofi negri... de ce n-ar vrea oricine să iasă cu ea în oraş?
(Scuze, la aşa montare, aşa întrebare! )
Vine grasa cu tava, Radames păleşte! :-) ) ) Știu rolul, Verdi a gândit ceva, dar situația de pe scenă e absolut hazlie privindu-le pe cele două.
În semn de adâncă prietenie, Amneris îi dă și ei un pahar de coniac.
Oastea e o gașcă de petrecăreţi. Fiecare îl salută ca la armată, cu mâna la chipiu, pe "faraon", acesta în costum bleu deschis. "Să vină mesagerul! " Acesta vine și, poate prima chestie cu o logică, le arată celorlalţi pe un laptop detaliile pe care le comunică.
"Zeiţa Isis a ales conducătorul oastei: Radames! " În semn de leadership (tare exprimarea, ha?), faraonul îi dă acestuia... o mitralieră.
Cor... se cântă, se dansează zbânţuit, "Guerra! ", "Guerra! ", "Guerra! Guerra! Guerra! "... mai multe cupluri fac amor pe canapele...
Beţivi, sticle, ffurouri... oamenii se bucură și se pregătesc de război, ce mai!
Învestirea lui Radames ca și comandant suprem al forţelor armate. Petrecăreţii intră unul câte unul și salută ca soldații, cu mâna la chipiu. Unii au mitraliere, veste antiglonţ, unii sunt chelioşi, burtoşi, unii bătrâni... ca la răzbel, coane Fănică!
Ca pregătire, Radames e tuns scurt, soldăţeşte. Asta da metaforă...
Preotul ia un smoc de păr și îl duce Aidei, presupun că să o sperie și să-i arate cine-i şefu! Deși mă îndoiesc că femeia în casă avea pretenţii în acest sens...
Apoi Radames și ceilalţi sunt îmbrăcați în cămăși negre, pantaloni și veste ca la jandarmerie.
Finalul ritualului e unul de legendă: Radames trage cu pistolul spre Phta!
Actul al doilea. Amneris fumează și bea votcă sau vermut. Îl așteaptă pe Radames în deplină abstinență de vicii. :-) Are pantaloni lungi largi, crem și e tot sexy.: -)
Dansul micilor negri... nu v-ați fi gândit la aşa ceva! În primul rând, nu are negri! (Asta dacă o exceptăm pe Aida.) Apoi "dansul" e de fapt o luptă între Amneris, care bea de stinge, și Aida, care îi ia paharul la un moment dat și încearcă să o oprească să nu devină o alcoolică. Ca să fie mai convingătoare, îi dă lui Amneris tava pe care stăteau paharele să se uite în ea ca în oglindă și să vadă în ce hal a ajuns... Darrr io cu cine votez, coană Aidico? :D
Marșul triumfal e și mai penibil. Corul e în spate și nu e grupat, la tv se schimbă ecranul în diferite culori, unii în spate dansează, într-o altă parte unii sunt torturați, iar într-un alt loc e loc și pentru o repriză de sex...
Radames e beat turtă, trântit pe o canapea. La marș se ridică și salută, apoi ia pistolul și... joacă ruleta rusească punându-şi pistolul la tâmplă!!!
Din nefericire, nu reuşeşte să "câştige", aşa că se prăbuşeşte pe canapea și adoarme tun. și ce poate fi mai penibil - pardon, mai metaforic - decât să vină faraonul și să zică "Salvator de la patriaaa, io te salutooo! ", iar tu să dormi ca porcu după cină? :D
Într-un final, "preotul" îl ridică pe beţiv de pe canapea...
Actul 3, Amneris vine în templu să se roage. În fața "templului"... acelaşi decor, canapele, lampioane, ... ca un magazin de mobilă. Aida spală pe jos. Nu e de mirare, arată parcă desprinsă din "Coliba unchiului Tom", celebra carte despre sclavia negrilor scrisă de Harriet Beecher Stowe.
"O patria mia", apar trei copii cu un elicopter de jucărie. (Aida are disfuncţionalităţi în voce. La 225 de euro biletul?!?) "Tu sei la schiava", Amonasro aruncă cu bani în Aida, apoi scoate și un pistol pe care îl vantură prin aer. "Un nuovo terra", în spatele celor doi intră în scenă o familie cu copii, una dintre puţinele iniţiative reuşite din montare. Dar nu durează mult, Amneris iese din templu și se joacă cu copiii - de ce?!? Apare și "preotul", se aşază și el pe o canapea. În prim plan, Aida ia pistolul și ameninţă că se sinucide, Radames decide să fugă prin Valea Napatei. Din fericire, aceasta nu a fost prezentată pe scenă...
Judecata. Înainte de ea, Amneris pune gărzile (în ce calitate? care gărzi?) să îl aducă pe Radames. Îi oferă, desigur, un pahar, dar nici asta, pe lângă că ea arată sexy, nu îl convinge pe acesta să renunţe la...
Se strâng "preoţii". Parcă e o gaşcă de petrecăreţi adunată la cârciumă. La finalul scenei poate cea mai penibilă fază, când Amneris spune "E și chiaman ministri del ciel! " ("Şi ei se numesc reprezentanţi al cerului")
Radames, care arată ca Van Damme, este adus purtând pe cap o glugă care îi acoperă capul, inclusiv fața. Din tavan coboară două fire electrice la care Radames avea să fie curentat ulterior când petrecăreţii decid că este traditor. Într-o parte, Amneris își joacă bine rolul primit, se frământă, își muscă unghiile, are gesturi bine interpretate de alcoolică.
Finalul actului 3 e apoteotic: din tavan cad pe toată scenă bucăţi de hârtie, rigips și polistiren...
Actul 4, în sfârşit. Decorul, desigur, e acelaşi. Aida e în negru, la fel Amneris, desigur, mult mai sexy decât rivala sa. Se văd reciproc și își strâng mâinile, o idee care mi s-a părut interesantă, apoi Amneris se depărtează, iar Aida și Radames dansează lent. Apoi cei doi se întind pe o canapea și mor, se sting luminile din scenă, rămânând aprinse numai globurile albe ale lustrelelor din tavan.
Am întrebat pe cineva local din public și despre Elena Moşuc, solistă angajată permanent la Zurich, iar despre ea am primit epitetul "marvelous" ("minunată"). Am mai aflat că Ramfis era interpretat de un român din România de Est și m-am bucurat că am prins trenul imediat după spectacol. :-) Cu mici excepții, s-a cântat bine și faptul că n-au modificat și muzica este de apreciat. :D Aveam pretenţii mult mai mari ţinând cont de costul biletelor, dar mi s-a confirmat că numai aceasta este diferența de bază dintre Vest și Est, spectacole bune și foarte bune putând fi văzute și în partea noastră a Europei.
Distribuția:
Aida: Latonia Moore
Amneris: Veronica Simeoni
Radames: Aleksandrs Antonenko
Amonasro: Andrzej Dobber
Ramfis: Alexei Botnarciuc (România de Est, alias Republica Moldova)
Dirijor: Fabio Luisi
Producție: Tatjana Gürbaca
Scenografie: Klaus Grunberg
Lumini: Klaus Grunberg
Costume: Silke Willrett
Maestrul corului: Jurg Hammerli
Dramaturgie: Claus Spahn |